Consiliul Județean Timiș a încredințat unei firme ieșene proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade. „Ceea ce ar fi trebuit să fie un demers mult așteptat de opinia publică timișoreană miroase, de la Vaslui la Timișoara, a business nu tocmai curat și în favoarea unui obiectiv edilitar de o valoare excepțională pentru întregul Banat”, atenţionează doi parlamentari USR de Timiş, Nicu Fălcoi și Raoul Trifan.
Potrivit informațiilor date publicității de comanditarul lucrării, spun reprezentanţii USR Timiş, este vorba de întocmirea proiectului tehnic pentru suma de 1,5 milioane de lei (echivalentul a 300.000 de euro), bani publici, „care vor merge către o firmă al cărei istoric în ceea ce privește lucrări contractate în trecut ridică semne de întrebare. Asupra cărora este așteptată să se pronunțe în curând justiția. Fiindcă un contract anterior – pentru care reprezentanți ai firmei au fost acuzați de înșelăciune și uz de fals în cazul unor lucrări vizând renovarea Palatului Copiilor din Vaslui – își așteaptă deciziile în septembrie.”
,,N-am deloc încredere în priceperea administrativă a dlui Nica. Și, judecând după informațiile care-au tot apărut în ultima vreme, nu am încredere nici în buna sa credință. Nu puține au fost situațiile care ne-au dovedit că pălăria administrării județului îi este mult prea largă și-i cade uneori peste ochi așa de tare încât ajunge să ceară ajutor unor personaje cel puțin dubioase, controversate, așa cum a fost cazul cu priceputul facilitator de «business»-uri Cristian Birlic. Despre care-a declarat mai apoi, cu seninătate, sfidând evidențele, că nici măcar nu-l cunoaște (deși au fost surprinși stând împreună la masă). După ce a ratat finanțarea prin PNRR a lucrărilor de reabilitare pentru Castelul Huniade, tare n-aș vrea să auzim curând că se vor duce pe apa Sâmbetei (ori pe cine știe ce alte filiere!) și cei 1.5 milioane lei puși la bătaie pentru acest proiect tehnic. Este vorba, totuși, despre o firmă a cărei simplă căutare pe internet returnează rezultate îngrijorătoare”, declară deputatul USR Nicu Fălcoi
La rândul său, senatorul Raoul Trifan afirmă că există riscuri majore ale acestei operațiuni derulate de preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, pe banii contribuabililor timișeni: ,,Pare o veste bună, dar la o privire mai atentă putem vedea cu ochiul liber că sunt toate șansele să fie doar o nouă țeapă marca PNL Nica. Numele firmei contractate este legat de alte proiecte importante cu un istoric cel puțin dubios. Atât firma, cât și conducerea sa au fost în trecut trimise în judecată pentru înșelăciune și uz de fals în legătură cu reabilitarea Palatului Copiilor din Vaslui, o poveste oarecum similară cu cea a renovării Castelului Huniade: lucrări începute în 2008 și nefinalizate nici după zece ani, umflări de deviz și un monument care este în pericol să dispară din cauza afacerilor păguboase girate de politicieni dubioși. Oare cei din PNL Timiș nu știu să folosească o simplă căutare pe Google pentru a vedea pe mâna cui încredințează un proiect atât de important? E vorba de nepăsare, de «merge și așa»? Sau e vorba de altceva, mai insidios?”
Castelul Huniade, reaminteşte Raoul Trifan, are o istorie recentă tristă: este tot în reparații din 2006, au fost procese între constructor și CJ Timiș, iar lucrările efectuate au fost aproape inexistente. „În timp, edificiul a suferit degradări suplimentare provocate de incapacitatea decidenților de a-l reabilita. Mă tem că acest simbol al istoriei Timișoarei va mai rămâne în paragină multă vreme de acum încolo. Viitorul nu pare să arate prea bine pentru Castelul Huniade, iar timișorenii își pot lua gândul de la speranța că acesta va putea fi vizitat în anul Capitalei Culturale Europene”, mai spune senatorul Raoul Trifan.
La începutul lunii august, CJ Timiş anunţa că, în urma licitației publice, contractul a fost adjudecat de SC Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, din Iaşi, pentru suma de 1,5 milioane lei cu TVA inclus. Firma ieşeană are termen de şapte luni să furnizeze proiectul tehnic de execuție, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire.
Ultimele comentarii