Acuzaţiile Asociaţiei peisagiştilor privind copacul tăiat din faţa Castelului Huniade, infirmate de Garda de Mediu

Foto: Asociaţia Pesagiştilor

Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu a confirmat că arborele din scuarul Castelului Huniade, tăiat săptămâna trecută de Primărie, a fost tăiat legal, spune directorul Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului, citat de Agerpres.

 

Potrivit directorului Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, Adrian Bere, arborele doborât săptămâna trecută, din scuarul din faţa Castelului Huniade, a fost salcâm japonez. „Conform fotografiilor prezentate este un arbore foarte puternic vătămat de furtuna din septembrie 2017 când au fost rupte mai multe ramuri groase, a prezentat scorburi şi putregai atât la nivelul trunchiului, cât şi la nivelul rădăcinii. Aşadar intervenţia a fost justificată şi a respectat prevederile Legii 24/2007”, a citat Adrian Bere din nota de constatare a Gărzii de Mediu Timiş.

Asociaţia Peisagiştilor Vest din Timişoara a acuzat , zilele trecute Primăria Timişoara că a tăiat un stejar din patrimoniul oraşului, doar pentru că „încurca o alee” din faţa Castelului Huniade.

 

Citiţi şi: Peisagiştii timişoreni acuză Primăria că a tăiat un arbore de patrimoniu. Municipalitatea spune că devenise pericol public

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro