Inspectorul general şcolar din Timiş este acuzat de USR Lugoj că a interzis orice schimb între elevii ai căror părinți se înțeleg între ei pentru a-și muta copilul dintr-o clasă pregătitoare în alta.
Listele cu copiii înscriși în clasa pregătitoare la un anumit învățător au fost, în această perioadă, pentru mulţi părinţi, motiv de incertitudine și de iritare, ceea ce a făcut ca disensiunile din anii anteriori să se accentueze, spun reprezentanţii USR Lugoj.
Pentru a evita presiunile venite din partea părinților nemulțumiți, mai spun cei din USR, directorii școlilor au anunțat că respectiva decizie îi aparține inspectorului general Aura Danielescu, motivând ca aceasta a făcut și tragerea la sorți a copiilor: „Dacă acest lucru se adeverește, ar fi foarte grav și, totodată, ilegal. Inspectorul general nu poate decide componența nominală a claselor pregătitoare.”
Oficialii USR Lugoj condamnă „deciziile și practicile ilegale ale inspectorului școlar general Aura Danielescu, care a interzis orice schimb între elevii ai căror părinți se înțeleg între ei pentru a-și muta copilul dintr-o clasă într-o alta clasă pregătitoare, și explicațiile directorilor cu privire la componența nominală a claselor pregătitoare din școlile lugojene.”
USR Lugoj mai transmite că, în urma poziției exprimate prin consilierul local Liviu Brînduşoni, Inspectoratul Școlar Timiş a decis convocarea de urgență a Consiliilor profesorale și a Consiliilor de Administrație din școlile în care nu au fost respectate prevederile legale și a dispus refacerea componenței nominale a claselor pregătitoare.
Înscrierea elevilor în clasa pregătitoare se realizează conform Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018 – 2019, aprobată prin ordinul de ministru nr. 3242/2018. Stabilirea componenței claselor, în baza hotărârii Consiliului de Administrație al școlii, se face de către directorul unității de învățământ. Mai apoi, directorul elaborează proiectul de încadrare cu personal didactic de predare și îl supune aprobării aceluiași Consiliu de Administrație.
La rândul său, Aura Danielescu transmite, printr-un comunicat de presă, că dialogul purtat de ISJ Timiş cu conducerile şcolilor și numărul mare de sesizări venite din partea părinților au impus criterii care să prevină toate formele de discriminare şi că s-a respectat legea.
„O formă aleatorie de constituire a formațiunilor de studiu, alta decât cea agreată, deopotrivă, prin consultare, ar fi determinat crearea unor forme reale de discriminare (nu toți părinții ar fi știut că pot opta pentru un cadru didactic, nu toate cadrele didactice ar fi putut opta sau ar fi considerat normală exprimarea unei opțiuni în alegerea colectivului de elevi, nominal, pe care să-l conducă, nu toți copiii, indiferent de opțiunea părinților, ar fi ajuns în cadrul unei formațiuni de studiu și ar fi avut repartizat cadrul didactic pe care și-l doreau, în contextul în care, acestea se constituie la nivelul maxim de 25 elevi/clasă, nu toate unitățile de învățământ au cadre didactice repartizate pentru clasele pregătitoare în același timp, corpul profesoral pentru clasa pregătitoare nefiind constituit complet la o anumită dată), încălcând prevederile OUG 137/2000”, susţine Aura Danielescu.
Ultimele comentarii