Liviu Dragnea: „Biroul Permanent Naţional decide marți perioada organizării Congresului PSD”

Liviu DragneaLiviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că, din punctul său de vedere, pentru organizarea Congresului PSD sunt posibile două perioade, 15 octombrie – 1 decembrie şi sfârşit de ianuarie – început de martie. Dar, anunță el, decizia se va lua în BPN de marţi.

 

Sâmbătă, la Timișoara, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat interest ca viitorul congres al PSD să fie organizat într-o zi în aşa fel încât să fie foarte bine pentru partid. „Mă interesează, în primul rând, să fie organizat într-o zi în aşa fel încât să fie foarte bine pentru partid. Din două, trei puncte de vedere. Într-adevăr, este nevoie de cel puţin o lună şi jumătate pentru a se stabili candidaturile. Aici sunt două variante posibile ca şi perioade: perioada 15 octombrie – 1 decembrie şi perioada sfârşit de ianuarie – început de martie. Pentru că decembrie, până după Sfântul Ion şi până în 15 ianuarie, nici iarba nu creşte”, a spus, citat  Liviu Dragnea.

Al doilea argument luat în calcul pentru stabilirea datei celei mai potrivite de organizare a Congresului PSD ar fi realizarea unei negocieri corecte cu UNPR: „Listele de la locale şi parlamentare necesită nu numai negocierea unui protocol în sine, ci discuţii pentru fiecare candidatură în parte, care iar necesită timp. Poate fi riscant să treci cu o asemenea discuţie în februarie – martie, este foarte aproape de alegeri”.

Al alt argument luat în calcul pentru stabilirea datei celei mai potrivite de organizare a Congresului PSD, afirmă liderul interimar al PSD, poate să fie momentul cel mai bun pentru a lansa noul proiect politic al PSD care să marcheze sfârşitul unui ciclu politic şi începutul unui nou ciclu politic, cu o nouă viziune pentru următoarea perioadă de patru – cinci ani a acestui partid.

Preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, a declarat că susţine organizarea Congresului partidului în jurul datei de 15 octombrie: „Eu susţin organizarea Congresului partidului în jurul datei de 15 octombrie. Se câştigă o lună jumătate de la 15 octombrie la 1 decembrie. PSD, de fiecare dată după un congres a ieşit întărit. Echipa care va ieşi şi de această dată şi va conduce partidul va avea forţa în spate a unui vot în Congres. Cred că e important să clarificăm şi politica de alianţă a PSD, iar forţa pe care un congres o dă conducerii partidului şi mandatul pe care îl primeşte le dă forţa necesară de a negocia extrem de bine tot ceea ce înseamnă politica de alianţă.” Acest mesaj a fost transmis de Sorin Grindeanu cu câteva zile înainte de sosirea, la Timișoara a lui Liviu Dragnea. Atunci, Sorin Grindeanu a spus că PSD se află într-un moment crucial pentru viitorul său politic, cerând cere organizarea rapidă a congresului PSD.

În replică, Liviu Dragnea a afirmat că va susţine propunerea PSD Timiş, dacă marţi, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, se va ajunge la aceeaşi concluzie.

Liviu Dragnea a participat, sâmbătă, la Timișoara, alături de Valeriu Zgonea, la Consiliul Judeţean al PSD Timiş, la care au participat peste 150 de membri, între care s-au aflat şi cei 59 de primari social-democraţi din judeţ.

Print Friendly, PDF & Email