USR, Forța Dreptei și PMP au format alianța Timișoara Unită

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR Timiș, împreună cu Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, și Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, au susținut o conferință de presă în care au anunțat că vor participa pe liste comune la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.

 

Partidele din Alianţa Dreapta Unită au anunțat de asemenea că îl susțin pe Dominic Fritz pentru un nou mandat de primar al Timișoarei. Ludovic Orban l-a caracterizat pe Dominic Fritz drept un primar serios cu anvergură europeană, care are soluții pe termen lung pentru Timișoara: „Este un primar care, chiar dacă nu vorbește foarte mult, este un om preocupat de problemele din viața de zi cu zi ale cetățenilor. Este preocupat permanent să găsească soluții care stau în picioare, care să rezolve. Este un om integru, un om extrem de serios, un om care reprezintă o garanție că Timișoara se va dezvolta în continuare”.

Dominic Fritz a declarat că pentru Timișoara se va forma Alianța Timișoara Unită, împreună cu partidele din Dreapta Unită și cu toate forțele politice și civice care se opun întoarcerii în trecut și la apariția unui nou FSN, prin unificarea PSD cu PNL. Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei și fost președinte PNL, spune că decizia ca PSD șI PNL să candideze pe liste comune pentru Primăria Timișoara și Consiliul Județean a fost deja luată.

Dominic Fritz a lansat un apel către cetățenii Timișoarei și a subliniat necesitatea unei reacții puternice la ceea ce consideră că a fi o amenințare majoră la adresa democrației și a direcției orașului: „Pentru Timișoara se va forma Alianța Timișoara Unită, împreună cu partidele din Dreapta Unită și cu toate forțele politice și civice care se opun întoarcerii în trecut și apariției unui nou FSN, prin unificarea PSD cu PNL.” Acesta a evidențiat miza alegerilor: „9 iunie va fi un referendum pentru încrederea în noul proiect al lui Klaus Iohannis de a păcăli românii încă o dată, cu alianța PSD-PNL.

Dominic Fritz se declară îngrijorat pentru România și pentru Timișoara: „Noi n-am fi aici, noi toți trei împreună, dacă nu am crede că trăim vremuri excepționale; pentru a opri această încercare de a crea acest nou FSN, acest nou partid unic care pune mâna pe toate instituțiile statului, pe toate primăriile, în țara, pe Parlament și pe Președinție. Și pot să și spun că tocmai pentru că luăm în serios această încercare, vom candida cu mai mulți parteneri, probabil sub numele Alianța Timișoara Unită, pentru că vrem să mobilizăm și să adunăm toate forțele care se opun acestei întoarceri în trecut, care se opun să mai fim conduși de o doamnă Aurelian, care a fraudat concursuri în primărie, de un Răvășilă, fost consilier personal al domnului Robu, care este trimis în judecată pentru corupție și mulți, mulți alții care s-au învârtit în jurul acestui domn care se iubește pe sine mai mult decât iubește Timișoara. Fac un apel la toți alegătorii PNL, la toți 250.000 de timișeni care au dat încrederea lor domnului Klaus Iohannis, pentru că au crezut că el este un luptător pentru libertate și democrație și împotriva jafului PSD, să cântărească foarte bine votul lor de data aceasta și să folosească această șansă să voteze Alianța Dreaptă Unită ca un vot pentru idealurile în care cred și ca un vot de apărare a valorilor Timișoarei și valorilor României”. 

Ludovic Orban a oferit o perspectivă critică asupra situației politice actuale și a punctat  importanța sprijinului pentru Dominic Fritz și a valorilor pe care le reprezintă acesta. Acesta l-a caracterizat pe Dominic Fritz drept „un primar serios cu anvergură europeană, care are soluții pe termen lung pentru Timișoara”. Mai mult, liderul partidului Forța Dreptei a criticat dur alianța PSD-PNL, afirmând că: „Orice vot acordat pentru această carcasă goală PNL.(…) 33 de ani mi-am petrecut pentru a susține și promova ideile liberale, libertatea, proprietatea privată, egalitatea în fața legii, egalitatea în drepturi, libera competiție între indivizi, dreptul la inițiativă economică, dreptul la demnitate, dreptul la servicii de calitate din partea statului. Tot ceea ce este de fapt baza societăților democratice moderne. Până acum doi ani de zile am făcut acest lucru în PNL, pentru că acesta a fost crezul meu, că PNL poate deveni cu adevărat vectorul politic care poate să transpună cu adevărat o viziune de dezvoltare liberală pentru România și are capacitatea de a pune punct guvernării comunisto-securiste care s-a instalat la putere cu Iliescu și clica lui de nomenclaturiști, sprijiniți de KGB, care poartă numele PSD, FSN, FDSN, PDSR, au călcat în picioare Proclamația de la Timișoara. Din păcate, astăzi liberalismul a murit în Partidul Național Liberal.”.

Ligia Dugulescu, președinta PMP, a cerut generației Revoluției din decembrie 1989 să-și facă și ea partea: „Să nu fim indiferenți, ci să luptăm pentru ceea ce știm că este bun pentru România, pentru demnitatea românilor, pentru libertatea noastră care nu este garantată și pentru care trebuie luptat în fiecare zi. Și eu îmi doresc ca în anul acesta, împreună cu această echipă minunată, să reușim acest lucru. Timișenii să vadă diferența de motivație pe care o au politicienii care vin în fața lor și le cer votul final. E momentul să alegem oameni care să lupte pentru binele nostru, pentru prosperitate și pentru generațiile următoare și să nu mergem spre un control total și un guvern totalitar care să ne spună cum să ne trăim viața, ce avem voie să facem, când avem voie să facem. Și eu cred că, cel puțin în Timișoara și în județul Timiș, oamenii vor alege, așa cum au ales la Revoluție să lupte cu tot ce au pentru un viitor minunat al României”.

 

 

Print Friendly, PDF & Email