Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara transmite că libertatea, pacea și democrația nu sunt câștiguri definitive ale societăților contemporane, indiferent de țară, şi că este datoria noastră de cetățeni și a societăților noastre, întemeiate pe supremația dreptului, să milităm și să participăm la apărarea acestor valori fundamentale ale lumii libere.
„Condamnăm războiul, sub orice formă. Suntem solidari cu vocea unitară a țărilor membre ale Uniunii Europene, care consideră că în acest moment, tensionat pentru securitatea mondială, este importantă sprijinirea Ucrainei și a poporului ucrainean. Susținem cu tărie integritatea și suveranitatea Ucrainei și transmitem mesajul nostru de încurajare și solidaritate tuturor ucrainenilor”, transmite Universitatea de Vest din Timişoara, într-un comunicat de presă.
Comunitatea academică a UVT apreciază că solidarizarea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și a valorilor lumii libere: „Mai mult, dorința noastră de încheiere a oricăror conflicte și de reinstaurare a climatului de pace este vital să fie sprijinită concret, inclusiv prin mijloacele care ne stau la dispoziție, prin susținerea umanitară a studenților și cercetătorilor care se refugiază din calea atacului, ajungând în România.”
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, reaminteşte că România, ca țară membră a NATO și UE, este solidară cu victimele războiului și contribuie, prin mesaje, gesturi și resurse disponibile, la sprijinirea victimelor conflictului, susținând permanent încetarea oricărei forme de război în teritoriile învecinate cu spațiul UE. „Vom acorda și noi, comunitatea academică a UVT, la rândul nostru, o susținere deschisă, cu caracter umanitar, destinată studenților și cercetătorilor care se refugiază din Ucraina, ca un semn de civilizație europeană și de compasiune umană pentru victimele civile ale conflictului nedrept declanșat împotriva Ucrainei”, mai spune Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii