Un paramedic SMURD, salvator şi în timpul liber

Florin Albu si om salvatAflat în timpul liber, un paramedic SMURD a salvat un bătrân căzut în stradă, la Timişoara.

 

Într-una din zilele trecute, în timp ce trecea prin intersecția dintre b-dul Mareșal Averescu și Calea Martirilor, plutonier major Florin Albu, paramedic SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, a observat câteva persoane adunate în jurul unui bătrân căzut în stradă. Florin Albu i-a verificat omului respirația şi pulsul și, întrucât nu le avea, a început manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. După două minute, pulsul bătrânului a revenit și a început să respire, manevrele salvatoare de viață fiind, însă, continuate până la sosirea ambulanței.

Ieri, subofițerul a mers la spital, pentru a se interesa de starea celui pe care l-a salvat. Omul este în stare stabilă, urmând a fi externat în zilele ce urmează.

Reprezentanţii IBU Timiş anunţă că, pentru profesionalismul şi modul exemplar în care a acționat, Florin Albu a fost felicitat de conducerea inspectoratului, primind mulțumiri în fața întregului personal al unității.

Print Friendly, PDF & Email