Candidatul P.P.D.D. Ilie Bertea la europarlamentare a decedat în timpul unei petreceri

Ilie-BerteaTragedia s-a petrecut în timp ce Ilie Bertea sărbătorea Ziua Femeii, alături de colegii de partid. Acesta s-a prăbuşit în timp ce dansa.

Consilierul judeţean P.P.D.D. Ilie Bertea sărbătorea, alături de colegii săi, la un bar de pe Calea Circumvalaţiunii, ziua de 8 martie. La un moment dat, însă, în timp ce dansa s-a prăbuşit. A fost chemată Ambulanţa, care a ajuns, potrivit martorilor, după aproximativ 20 de minute. Ilie Bertea nu a mai putut fi resuscitat. Martorii susţin că, foarte probabil, Ilie Bertea a făcut infarct.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” susţin că intervenţia Ambulanţei a durat mai puţin. „În seara de 8 martie, la ora 21.21, dispeceratul comun I.S.U.-S.A.J. a primit o solicitare pentru o urgență medicală, pe strada Circumvalațiunii nr. 8/10 (…) Medicul coordonator din dispecerat a trimis la fata locului primul echipaj disponibil, o unitate de terapie intensivă mobila S.M.U.R.D., care s-a eliberat la ora 21.25, după ce a predat un pacient la Spitalul Municipal Timișoara. Ambulanţa a fost redirecționată spre cazul de pe strada Circumvalațiunii, unde a ajuns la ora 21.29, adică la opt minute de la înregistrarea primului apel”, declară Diana-Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Urgență.

Ilie Bertea, în vârstă de 53 de ani, fost şef al Poliţiei Timişoara, actual consilier judeţean şi preşedinte al organizaţiei P.P.D.D. Timişoara, fusese desemnat, la finele anului trecut, candidat din partea acestui partid la alegerile europarlamentare din mai.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro