Ucigaşul de la Gara de Nord, prins de Poliţie

Poliţiştii l-au prins azi pe bărbatul care, ieri, şi-a omorât fosta concubină în zona depoului Gării de Nord din Timişoara, anunţă Agerpres.

 

Potrivit unor surse judiciare, suspectul a fost descoperit de poliţişti în aceeaşi zonă, după câteva ore de căutări.

Victima, în vârstă de 30 de ani, angajată la o firmă de curăţenie a gării, şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiaza, în urma mai multor lovituri de cuţit aplicate de fostul concubin, în vârstă de 34 de ani, în spate şi în zona capului.

Martoră la cele întâmplate, o prietenă a victimei le-a declarat anchetatorilor că femeia i s-a plâns în jurul prânzului că fostul concubin o ameninţă pentru că nu mai vrea să stea cu el, întrucât este violent şi bea. După-amiaza, cele două femei stăteau pe banca din faţa blocului de locuinţe din zona triajului, când bărbatul s-a apropiat, şi-a înjunghiat fosta concubină şi a fugit peste liniile de tren.

Print Friendly, PDF & Email