Trei zile de sărbătoare la Timişoara, de ziua oraşului

Pentru a marca Ziua Timişoarei, sărbătorită în 3 august, Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului au pregătit un program special, pe parcursul a trei zile.

 

În 3 august 1919, Banatul a fost readus în graniţele României, fiind momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara şi al instaurării administraţiei româneşti.  Astfel, această dată a primit o semnificaţie aparte, în anul 1999, prin hotărâre de Consiliu Local, fiind stabilită ca Zi a Timişoarei. De atunci, Primăria Timişoara sărbătoreşte această zi prin programe artistice variate, dar şi printr-un ceremonial militar care să cinstească memoria înaintaşilor noştri.

Anul acesta, manifestările dedicate Zilei Timişoarei debutează vineri, 3 august, la ora 9.30, în Piaţa Petru Maior, cu depunerea de coroane la bustul colonelului Virgil Economu, sub comanda căruia, la 3 august 1919, trupele Armatei Române au intrat în Timişoara şi au defilat în actuala Piaţă a Unirii. Depunerea de coroane va fi urmată, la ora 10.30, în Piaţa Unirii, de o ceremonie militară publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara.

Începând cu ora 12, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local, menită a marca ziua oraşului nostru, ocazie cu care îi va fi decernat titlul de Cetăţean de Onoare lui Georg Lecca, doctor în arte vizuale, pentru contribuţia în promovarea artei din Timișoara în țară și peste hotare. Acesta a facilitat expunerea de documente privind avangarda românească în Ungaria, Austria şi Germania, a făcut donaţii, a sprijinit publicaţii, a finanţat expoziţii şi cărţi despre artă, care pun în valoare şi readuc în atenţia publicului artişti români contemporani de o mare valoare.

Artiştii plastici cinstesc şi ei Ziua Timişoarei printr-o expoziţie tematică, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 3 august, de la ora 18, la Casa de Cultură din incinta Bastionului Theresia.

În aceeaşi zi, de la ora 19.30, în Piaţa Victoriei, vor susţine concerte Lidia Buble, Alex Velea, Antonia şi Connect-R, seara urmând a se încheia cu un foc de artificii.

Şi tot vineri, de la ora 22, în Piaţa Libertăţii, este programată Tura Licuricilor – “Light up your city”, eveniment dedicat alergătorilor amatori, organizat de Asociaţia Alergotură, cu sprijinul Primăriei Timişoara. Alergarea va avea loc pe traseul Piaţa Libertăţii – strada V.V. Delamarina – strada Mărăşesti – strada Eugeniu de Savoya – strada Emanoil Ungureanu – strada Gheorge Lazăr – Piaţa Unirii – strada Palanca – Piaţa Ţarcului – strada Eugeniu de Savoya – strada Vasile Alecsandri – Piaţa Libertăţii. Participarea este gratuită.

Sâmbătă, 4 august, de la ora 19.30, Piaţa Victoriei va fi gazda altor concerte, suţinute de Phoenix, The Weekend Bandits, Horia Brenciu & HB Orchestra şi de Tudor Chirilă şi Vama.

Duminică, 5 august, începând cu ora 19.30, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, unde îi vor reîntâlni pe Axis,  Bega Blues Band, alături de Sanat Deliorman din Turcia şi pe artiştii de la The Petting Blues Band (Serbia).

Print Friendly, PDF & Email