Trei consilieri locali USR vor să anuleze amenzile „abuzive” date bicicliştilor care circulă prin centrul Timişoarei

Sursă foto: USR Timiş

Trei consilieri USR anunţă că au depus la Primăria Timişoara un proiect de anulare a două Hotărâri de Consiliu Local care prevăd amenzi mari pentru folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală a oraşului, pe care le consideră abuzive.

 

În 2013 și apoi în 2017, fostul primar și administrația liberală au adoptat două Hotărâri de Consiliu Local absurde, care prevăd amenzi mari (peste cele din Codul Rutier) pentru folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. În baza acestor Hotărâri, sute de timișoreni au fost amendați în ultimii ani”, menţionează USR Timiş, într-o postare pa pagina de Facebook.

Consilierii locali USR Ana Munteanu, Dan Reșitnec și Ovidiu Merean au depus la Primăria Timişoara un proiect de anulare a acestor HCL-uri, decizie pe care o consideră „un prim pas spre întoarcerea la normalitate și spre un oraș în care toți cetățenii sunt tratați cu respect”.

Aceştia susţin că nu este treaba politicienilor să decidă după bunul plac cine pe unde poate circula: „Pentru asta trebuie să avem o Comisie de Circulație a Primăriei funcțională, unde specialiștii să se pronunțe în spețe care țin de siguranța pietonilor, cicliștilor și a șoferilor”.

Proiectul va fi publicat pe site-ul Primăriei, se va afla pentru 30 de zile în dezbatere publică și apoi va urma votul în Consiliul Local. Abia la finalul acestui proces măsurile vor rămâne definitive, efectul imediat fiind eliminarea acelor amenzi suplimentare codului rutier.

Print Friendly, PDF & Email