În urma demersurilor Clubului Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia şi a articolelor în presă pe această temă, unii consilieri locali timişoreni şi-au amintit brusc de obligaţia legală de a depune rapoarte de activitate. Probabil că numărul lor ar fi fost mai mare, dacă nu ar fi fost preveniţi discret, încă din februarie, că nu pot fi sancţionaţi dacă nu depun aceste rapoarte, menite să arate alegătorilor cu ce s-au îndeletnicit pe perioada mandatului.
Revelaţii la jumătate de an
După mai multe articole de presă pe această temă, plecate de la un demers al Clubului Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia, care a arătat că majoritatea consilierilor locali nu şi-au depus rapoartele de activitate, deşi au o obligaţie legală în acest sens, o parte din aleşii locali şi-au reamintit, brusc, de această îndatorire. În luna iunie, “o serie de consilieri locali s-au conformat legii şi au înregistrat la secretariatul CLT rapoartele lor individuale”, transmit reprezentanţii ProDemocraţia.
Pentru a afla dacă aleşii locali au fost notificaţi cu privire la obligativitatea de a depune rapoarte anual de activitate, Pro Democraţia Timişoara s-a adresat Prefecturii Timiş, cu solicitarea de a fi informat dacă această instituţie a realizat demersuri pe acest subiect în raport cu administraţiile locale. Din răspunsul primit a reieşit că încă din luna februarie, membrii Consiliului Local Timişoara au fost avizaţi cu privire la necesitatea depunerii de rapoarte anuale de activitate pentru anul 2013.
“Dacă nu există sancţiuni, nu e obligatoriu”
De altfel, în momentul în care, în februarie, consilierii locali au fost notificaţi în cadrul unei şedinţe de plen cu privire la obligativitatea depunerii acestor rapoarte, au fost liniştiţi de preşedintele de şedinţă: „În bunul spirit al legilor româneşti, legea prevede necesitatea depunerii raportului de activitate, nu precizează nici un fel de sancţiune în cazul în care acest raport nu este depus.”
Asociaţia Pro Democraţia Timişoara precizează că dezavuează public o astfel de abordare, considerând că această intervenţie a fost de natură să contribuie, alături şi de alţi factori, la descurajarea aleşilor locali de a respecta legea. “Ne opunem acestui punct de vedere legalist şi ne afirmăm cu tărie convingerea că, în acest caz, prima responsabilitate a aleşilor este faţă de cetăţeni, cei chemaţi să evalueze activitatea aleşilor locali desfăşurată în interesul comunităţii locale. Aşadar, publicarea de către consilierii municipali a rezultatelor activităţii trecute ar fi fost o dovadă a responsabilităţii lor faţă de cei care i-au ales să le reprezinte şi promoveze interesele. Nici o lege, cu sau fără sancţiuni, nu poate înlocui sentimentul adevărat de responsabilitate al alesului faţă de comunitatea sa”, declară sociologul Marius Matichescu, preşedintele Clubului APD Timişoara.
Reprezentantul APD Timişoara mai spune că este contestabilă şi referirea la lipsa sancţiunilor. Cel puţin în cazul „Raportului primarului privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale”, raport care trebuie prezentat consiliului local în primul trimestru al fiecărui an, legislaţia în vigoare prevede faptul că este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neprezentarea de către primar sau preşedintele consiliului judeţean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor.
Ultimele comentarii