UE nu numai să este expusă atacurilor teroriste, dar continuă să servească drept zonă pentru finanţarea, oferirea de logistică, de refugiu şi recrutare pentru grupările teroriste care operează în principal în afara Europei. Iar democraţia de tip occidental nu pare să poată fi o soluţie pe termen scurt la problemele create de acest flagel.

Teroare la Paris

În 7 ianuarie 2015, jihadiştii au îngenucheat Franţa? Să avem parte de un nou 9/11 septembrie? În jurul orei 11, ora locală, centrul Parisului a fost zguduit de focuri de armă. Sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo a fost atacat de de teroriştii Said Kouachi şi Cherif Kouachi care au anunţat că îl “răzbună” pe profetul Mohammed. Aceştia au pretins că sunt membri Al-Qaida, în Peninsula Arabă din Yemen.

Abu Saad al-Ansari, cleric din cadrul grupării Statul Islamic, a revendicat vineri, 9 ianuarie, atacul de la Charlie Hebdo. “Am început cu Franţa operaţiunea, pentru care ne asigurăm responsabilitatea”, declara Abu Saad al-Ansari, în timpul predicii, în oraşul irakian Mosul, aflat sub controlul ISIL. “Mâine vor avea loc (atacuri) în (Marea) Britanie, America şi alte ţări”, a adăugat el. “Acesta este un mesaj adresat tuturor ţărilor care participă la coaliţia (condusă de Statele Unite), care a ucis membri ai grupării Statul Islamic”.

Cherif Kouachi a făcut parte din aşa-numita “filieră Buttes-Chaumont”. Sub autoritatea unui “emir”, Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida, condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi. Reţinut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat, în 2008, şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni, cu suspendare.

Într-o conversaţie prin telefon cu postul de televiziune BFMTV, Cherif Kouachi a afirmat că a fost în Yemen, în 2011, precizând că a comis crimele în numele Al-Qaida în Peninsula Araba. Potrivit mai multor sursemediatice occidentale, sunt informaţii potrivit cărora şi Said Kouachi a efectuat deplasări în Yemen.

Asasinii de la Charlies Hebdo demonstrează că imposibilul devine posibil. 12 oameni au fost executaţi cu sânge rece de teroriştii Said Kouachi şi Cherif Kouachi. După 53 de ore de groază, două incidente armate, două luări de ostatici, 17 morţi, 11 răniţi, din care patru în stare gravă, efectele sunt vizibile. Un oraş şi o ţară au fost sub asediu. Operaţiunile de cautare şi capturare au antrenat peste 88.000 de poliţişti. Autorii masacrului din redacţia Charlie Hebdo au fost ucişi după ce au fost asediaţi  într-o tipografie din apropiere de Aeroportul Roissy.

Antrenamentul în tabere speciale, pregătirea celor aleşi să devină “suhada”, adică martirii sfinţi, atentatori sinucigaşi, legendarea acestora, logistica necesară, toate acestea implică cheltuieli serioase. Cine finanţează acţiunile teroriste? Organizaţia Forţele Revoluţionare Armate din Columbia, de exemplu, are venituri anuale cuprinse între 80 şi 350 de milioane de dolari. În schimb, Al-Qaida a avut un buget de 30 de milioane de dolari, în momentul atacurilor din 11 septembrie 2001. Finanţarea grupării teroriste Al Shabab provine din taxe şi comisioane încasate în porturi şi aeroporturi şi din contribuţii „jihadi”. Aceste sume sunt imense, ca şi cea din 2011, an în care Al-Shabab a câştigat între 70 şi 100 de milioane de dolari.

La doar 24 de ore de la atacul asupra sediului revistei Charles Hebdo,  Amedy Coulibaly, adept al islamului radical, a atacat un magazin evreiesc dintr-o zonă de la periferia estică a Parisului. A luat ostatici, cerând ca forţele franceze să înceteze operaţiunea de căutare a lor, după atentatul de la Charlie Hebdo. În urma schimburilor de focuri între forţele de intervenţie şi terorist, patru francezi  evrei au fost ucişi. Amedy Coulibaly a fost ucis şi el.

În mod indubitabil, criminalii trebuie pedepsiţi pentru faptele lor. Ceea ce ridică serioase semne de întrebare este şi intervenţia forţelor speciale RAID şi GIGN care au deschis foc asupra magazinului în care se afla atentatorul şi ostaticii. Bilanţul acţiunii nu încurajează deloc victoria atribuită. Nu mai puţin de patru morţi şi numeroşi răniţi.

Democraţia Franţei a fost atacată

Teama a atins cote alarmante, dar speranţa a dus la gesturi de unitate marcate printr-un impresionant  Marş al solidarităţii. În 11 ianuarie, în jur de 3, 7 milioane de oameni , 50 de şefi de state şi de guvern au înfruntat  teroarea, pe străzile Parisului, cu lumânări aprinse, în loc de gloanţe. Se vorbeşte despre unitate europeană, despre un front comun împotriva terorismului, sunt şi voci care apreciază Marşul solidarităţii drept o recunoaştere a înfrângerii în lupta cu terorismul. Se uită însă, poate un pic prea uşor, că toate cele întâmplate sunt doar un semnal. Fie că suntem la Bucureşti, la Londra sau la Paris, fie că suntem în Somalia, Algeria sau Liban, teroriştii sunt printre noi.

Franţa, un stat recunoscut prin eficienţa serviciilor de informaţii, dar şi a forţelor de intervenţie, a primit o lovitură într-un moment neaşteptat?   Efectele noncunoaşterii operative a alarmat marile Cancelarii europene, aducând îngrijorare atât la Casa Alba, dar şi la Kremlin. Iar în Spania a fost ridicat nivelul de alerta teroristă.

Andrew Parker, directorul general al MI5, a evocat riscul unor atacuri care ar putea fi comise de combatanţi care se întorc din Siria. “Deşi cea mai mare ameninţare vine din partea organizaţiei Stat Islamic, extremişti aparţinând unor grupări afiliate Al-Qaida reprezintă la rândul lor un pericol. Ne confruntăm cu comploturi mai complexe şi mai ambiţioase care urmează modul de abordare al (…) Al-Qaida şi al imitatorilor săi. Ştim, spre exemplu, că o grupare de terorişti fanatici Al-Qaida în Siria planifică atentate de mare amploare împotriva Occidentului”, avertizează şeful MI5.

Curaj sau inconştienţă?

Birourile publicaţiei nu sunt la primul atac. Charlie Hebdo este o revistă de satiră care a publicat, în anul 2012, mai multe caricaturi controversate cu profetul Mohammed, inflamând în repetate rânduri opinia publică, prin ironizarea mai multor religii şi confesiuni, fără discriminare.

Tony Barber, fost editor-şef al Financial Times, scria, intr-un editorial, că “Franţa este ţara lui Voltaire, dar prea des iresponsabilitatea editorială a predominat la Charlie Hebdo”, calificând drept “stupidă” atitudinea publicaţiei. The Telegraph, New York Daily News ţi posturile de televiziune CNN, CBS si ABC au ales să nu prezinte caricaturile cu Mahomed ori să le blureze.

Gestul provocator este evident din partea revistei Charlie Hebdo, aceasta asumându-şi riscurile nemulţumirilor extremiştilor islamici. În 2011, după ce jurnaliştii l-au “numit” pe profetul Mohamed “redactor-şef”, revista a fost atacată cu cocktail Molotov.

În numărul din 7 noiembrie 2014, revista lansa o nouă provocare, având  pe copertă o caricatură cu Michel Houllebecq, cunoscut pentru afirmaţiile sale critice la adresa Islamului, pe care l-a declarat „cea mai tâmpită religie”. Laurent Leger, de la Charlie Hebdo, a apărat revista la care lucra spunând că reprezentările nu au fost destinate să provoace furie şi violenţă: „Scopul era de a ne amuza”. Nu de aceeaşi părerea erau şi cei din comunitatea musulmană pentru care Mohammed este un exemplu.

Nu e un război împotriva unei religii

Franţa este în război “împotriva terorismului, nu a unei religii”, declara premierul francez, Manuel Valls. Preşedintele francez Hollande întăreşte afirmaţiile acestuia, declarând că “aceşti fanatici nu au nimic de-a face cu religia musulmană”.

În mod cert, Islam nu înseamnă terorism. Potrivit muftiului Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, “toate evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi cuvântul Profetului Mohammed. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet, iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge şi condamnă ferm asemenea atentate”.

Islamul interzice imaginile cu întemeietorul religiei islamice. Potrivit Islamului, portretizarea profetului Mohamed poate duce la idolatrizarea unui om în locul lui Allah. Un fost jihadist, Mubin Shaikh, atrăgea atenţia că “preceptele islamice te îndeamnă să-l iubeşti pe Profet mai mult decât pe propriii părinţi. Dacă cineva îţi insultă mama, o să simţi impulsul să ripostezi. Cei mai mulţi n-o facem, pentru ca am avea probleme, am fi arestaţi. Pentru aceşti indivizi, asta nu contează. Dacă Profetul a fost insultat, se simt îndreptăţiţi să atace”.

Cu toate acestea, crimele comise nu au nicio justificare, chiar dacă acele caricaturi din Charlie Hebdo sunt văzute ca ironii prea mari la adresa unor religii.

Sub semnul tăcerii?

Graniţa dintre terorist şi luptător este foarte subţire în Orientul Mijlociu. Teroristul identificat de lumea occidentală nu înseamnă terorist şi pentru lumea musulmană. Privind dinspre Haganah-ul sau spre Irgun-ul de altădată, denumirea de „atacuri insurgente” pentru acţiunile întreprinse în trecut de către acestea se găseşte justificată.

Privind însă la lumea arabă, acţiunile organizaţiilor Hamas sau Hezbollah sunt apreciate drept acte de terorism. În acest cadru de apreciere, Occidentul este, pentru Islam materialist, brutal, represiv, traumatizant.

Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că terorismul susţine violenţa, în timp ce religia îndeamnă spre pace şi împăcarea cu sine. Asistăm, oare, astăzi, la o confruntare între Orientul şi Occidentul lumii, în care Islamul devine nu doar un instrument de ripostă la noile teze şi orientări ale ştiinţelor sociale moderne, dar şi o temă abordată cu obsesie drept singura cauză a acestei noi confruntări?

Statele arabe deţin monopolul zăcămintelor pe glob. Rezervele de petrol reprezintă 60,17% din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii şi totalizează 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o dată, statele occidentale s-au arătat foarte interesate. Să fie vorba doar de o avalanşă de discursuri care au drept subiect nu extremismul islamic, cum s-ar crede la o simpla vedere, ci interesul pentru petrolul ţărilor arabe? 

Cu cine ne confruntam de fapt?

Franţa are cea mai importantă populaţie de musulmani din Europa, dintre care unii vorbesc în mod deschis despre ajungerea la conducerea ţării într-o bună zi şi despre înlocuirea sistemului legal occidental cu Sharia. Musulmanii reprezintă circa 10% din populaţia Franţei, fapt ce face să se vorbească deja de un posibil Stat Islamic în inima acestei ţări, în următorii 50 de ani. Şi Soeren Kern, analist la Institutul Gatestone, autorul unui raport anual despre “Islamizarea Franţei”, atrage atentia ca Islamul face parte permanent, acum, din această ţară.

Franţa este ţara în care anul 2013 au avut loc cele mai multe atacuri teroriste sau infracţiuni legate de terorism din întreaga Uniune Europeană, potrivit celui mai recent raport Europol. Din cele 152 de acte teroriste care au avut loc, în 2013, pe întreg teritoriul UE, 63 s-au petrecut în Franţa, ţară urmată de Marea Britanie, cu 35 de acte teroriste, şi Spania, cu 33.

Potrivit directoruluil Europol, Rob Wainwright „ameninţarea terorismului în Europa rămâne destul de ridicată, manifestându-se în diferite forme şi având la bază numeroase motive. Un nivel ridicat al ameninţărilor începe să vină din rândul cetăţenilor UE care, în urma călătoriilor în zone de conflict, ajung să se implice în activităţi teroriste, iar la reîntoarecerea în UE având dorinţa de a comite acte de terorism”.

Terorismul a existat şi va exista,  în forme violente

Anticiparea reacţiilor teroriste implică o foarte bună cunoaştere operativă. Într-un Paris în care trăiesc nu mai puţin de 6,5 milioane de musulmani, posibile celulele teroriste “adormite” pot fi reactivate oricând, în funcţie de mesajul dorit. Democraţia Franţei a fost atacată, însă măsurile imediate implică regândirea serviciilor de informaţii şi, în mod deosebit, întărirea forţelor RAID şi GIGN. Totodată, se impune redefinirea conceptului de securitate naţională, aceasta având o dimensiune obiectivă şi una subiectivă. Dimensiunea obiectivă presupune absenţa ameninţărilor la adresa valorilor naţionale, iar cea subiectivă presupune absenţa temerilor că aceste valori vor fi atacate.

Acţiune sau non-acţiune operativă?

Cronologia atentatelor din 7 şi 8 ianuarie 2014 este foarte importantă pentru analiza intelligence. Acţiunea uşor pripită, potrivit multiplelor surse de informare deschise, a ridicat semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât serviciile de informaţii algeriene şi-au informat partenerii de la Paris despre iminenţa unor atacuri teroriste comise pe teritoriul Franţei. Un raport complet a fost înmânat serviciilor de securitate din Hexagon, în 6 ianuarie. Măsurile de prevenire au întârziat însă să apară.

În pofida declaraţiilor preşedintelui francez Francois Hollande – “Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste” –, uciderea teroriştilor din Paris nu este o victorie. “Faptul că au fost ucişi trei, contra a 17 civili şi răniţi grav, nu, nu este o reuşită. În luptă au fost trupele speciale, poliţia, jandarmii, serviciile speciale în schimb au o tradiţie de care nu s-au ţinut. Nu este deloc o victorie ce s-a întâmplat”, spune Costin Georgescu, fost director SRI.

Ce să înţelegem din toate acestea? Să fie valabilă teroria conspiraţiilor? Să se urmărească împlinirea unor scopuri reclamate deja, precum crearea unei stări de spirit populare, de o amploare fără precedent, împotriva Islamului (totul a început cu mari demonstraţii în Germania) pentru a se oferi justificarea unor noi invazii în ţările arabe? Ori se doreşte impunerea Legii Big Brother peste tot, în primul rînd în Franţa, în numele intereselor superioare ale luptei contra terorismului?

Conexiuni surprinzătoare, alianţe şi mezalianţe de indivizi-grupări-state, calvarul victimelor şi frica viscerală a celor vizaţi, turpitudini instituţionale şi manipulări politice, toate acestea au făcut obiectul unor profunde analize iniţiate de Jean Louis Bruguiere, cel mai cunoscut judecător antiterorist.

Cu aceeaşi capacitate de anticipare a riscurilor teroriste a fost şi John O. Neil, şeful Departamentului Antiterorism din FBI, care nu a ezitat să spună că “americanii au o cultură slabă în privinţa pericolului Al Qaida”. Admonestat de un superior pe motiv că acordă prea mare atenţie terorismului arab, acesta a demisionat din FBI. În timpul atacurilor de la 9/11 septembrie 2001, John O’Neil era şeful Securităţii de la World Trade Center. Acesta a murit în timpul operaţiunilor de salvare de vieţi omeneşti, în urma prăbuşirii celor două turnuri. Ce se poate înţelege? Că nepăsarea, indiferenţa, lipsa de responsabilitate subminează sistemele nationale de securitate.

Terorismul a devenit o profesie

Combaterea terorismului este o sarcină de durată care presupune nu numai anihilarea teroriştilor, ci şi căutări multiple, cooperare naţională şi internaţională, înlăturarea sau măcar diminuarea cauzelor apariţiei continuităţii acestui fenomen, reducerea vulnerabilităţilor, încercarea de blocare a finanţării teroriştilor şi a crimei organizate, informaţii multiple, sprijinul populaţiei, dar şi utilizarea unor tehnologii caracteristice biometrice, pentru o mai bună identificare a persoanelor cu preocupări în domeniu.

Trebuie avută în vedere şi împiedicarea recrutării de noi adepţi din rândurile indivizilor care au emigrat în SUA, UE, de mai multe generaţii, şi care nu s-au integrat definitiv în aceste state, foşti luptători din forţele armate ale statelor care au acţionat în Afganistan, Irak, alte state unde şi-au dezvoltate preocupările în acest domeniu şi cunosc foarte bine metodele de intervenţie. De reţinut este şi faptul că procesul de recrutare s-a internaţionalizat şi datorită internetului, la fel, pregătirea teroriştilor. Au apărut manuale de pregătire a teroriştilor, adresate chiar analfabeţilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CIA, Ryan Trapani, CIA a aflat că Statul Islamic din Irak şi Levant are între 20.000 şi 31.500 de luptători pe teritoriul Irakului şi Siriei, cifre bazate pe toate raporturile serviciilor de informaţii din perioada mai – august 2014. Printre aceştia se numără 15.000 de combatanţi străini, inclusiv 2.000 de persoane din Occident.

Să învăţăm să trăim cu teroriştii…

Din perspectiva ordinii internaţionale, începutul de mileniu III a debutat abrupt şi violent, printr-un cutremur politic de amploare planetară – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Aceste evenimente au fost urmate, rapid, de alte acţiuni criminale, asemănătoare, în mai multe părţi ale lumii, declanşând un proces de transformare profundă a mediului de securitate şi generând consecinţe ce afectează, pe termen lung şi în profunizme, comunitatea internaţională.

Societăţile deschise, moderne, sunt mai uşor de penetrat, iar terorismul şi haosul pot deveni o ameninţare serioasă la adresa ordinii internaţionale, dacă nu se iau măsurile corespunzătoare. O nouă ordine mondială s-ar putea să nu devină deloc o realitate, ci să rămână doar o aspiraţie, în special pentru cei ce trăiesc în noua ordine europeană. Ordinea postmodernă europeană se confruntă cu aceleaşi provocări ca şi SUA, iar criminalitatea existentă în interiorul său are nevoie de lumea civilizată pentru a o prădui.

În 26 mai 2014, Consiliului Uniunii Europene i-a fost prezentat primul raport de evaluare şi descriere a situaţiei privind ameninţările la adresa UE, Raportul M.A.D.R.I.D., care are la bază trei documente strategice : Raportul Europol de evaluare a ameninţării reprezentată de criminalitatea organizată, Raportul Eurojust privind situaţia terorismului şi evoluţia acestuia şi Analiza anuală a riscului efectuată de Frontex. Actualul document, referitor la situaţia în care se găseşte UE, analizează ameninţările specifice precum: terorismul, criminalitatea organizată, criminalitatea informatică, provocările la adresa controlului frontierelor, a protecţiei civile, infracţionalitatea transfrontalieră, violenţa şi, mai ales, corupţia.

Consideraţii pentru mileniul III

• Teroriştii nu ameninţă doar Siria şi Irak. Acţiunile lor se extind peste granițe, amenințând toată lumea, după cum avertiza ES Abdulrahman  I. Al Rassi, ambasadorul Arabiei Saudite la Bucuresti, în 2014.

• Problema teroristă pusă pe seama religiei sau a culturii este greşită şi are mari şanse de a înrăutăţi situaţia spunea Francis Fukuyama, în 2006.

• Democraţia de tip occidental nu va fi o soluţie pe termen scurt la problemele create de terorism.

• Puţine lucrări ştiinţifice s-au încumetat să propună o abordare transdisciplinară a fenomenului islamului politic contemporan, care să avanseze o propunere de democratizare a lumii arabe “din interior”, fundamentată pe evoluţiile politice, sociale şi ideologice contemporane, după cum spunea, în 2011, directorul SRI, George Maior.

• UE continuă să servească drept zonă pentru finanţarea, oferirea de logistică, de refugiu şi recrutare pentru grupările teroriste care operează în principal în afara Europei. Aceasta se aplică îndeosebi, dar nu exclusiv, grupărilor teroriste turceşti PKK şi DHKP/C, grupărilor teroriste din nordul Caucazului şi grupării libaneze Hezbollah, după cum se arată în Raportul TE-SAT, 2014.

Gilles de Kerchove, responsabil al UE din anul 2007, pentru combaterea terorismului, avertiza: „Ori cooperăm, ori viitorul va fi sumbru”.

General (r.) prof.univ.dr. Anghel Andreescu

Comisar sef prof.univ.dr. Nicolae Radu