Transportul agabaritic pe Bega va fi reluat după 70 de ani

Navigaţia pe canalul Bega va marca o premieră în zilele următoare, întrucât va deservi un transport agabaritic de excepţie, pentru o piesă necesară reabilitării unui pod din Timişoara, dar care nu poate ajunge la destinaţie decât cu o barjă, anunță Agerpres.

 

„Este o grindă sau un stâlp care are o lungime foarte mare şi nu avem niciun traseu prin oraş pe care să poată pătrunde un trailer care să transporte grinda. Ar fi două soluţii, fie să se taie piesa respectivă şi să se sudeze la destinaţie, fie încercăm să găsim o soluţie de transport cu o barjă, pe Bega. Totul este să nu ajungă barja încărcată la fundul canalului”, a declarat primarul Nicolae Robu, azi, într-o conferinţă de presă. Opinia edilului este că este preferată varianta transportului piesei integrale, pe Bega, fără suduri ulterioare.

Primăria a deschis şantierele pentru lucrări de reabilitare, modernizare şi de extindere a două poduri din oraş, „Eroilor” şi „General Dragalina”, care sunt construite în anul 1938 şi-au depăşit cu mult durata de exploatare pentru care au fost proiectate,

Pentru că traficul care se desfăşoară pe acestea este foarte intens, primarul anunță că la Dragalina se va dubla la patru numărul de benzi, păstrându-se liniile de tramvai, iar la Eroilor, care nu are decât acces pietonal, se vor construi şi module pentru carosabil.

„Practic, pe părţile laterale ale fiecăruia dintre podurile existente se vor ataşa altele două noi, ajungându-se la mai mult decât dublul lăţimii actuale”, mai spun Nicolae Robu. Acesta anunță că piesa actuală se va monta la podul „Eroilor”, iar pentru „Dragalina”, unde se va monta o grindă similară, s-a putut identifica un traseu rutier pentru trailer. Îmbarcarea grinzii pe barjă ar urma să se facă în afara oraşului, în zona podului Modoş.

Cele două investiţii sunt suportate de la bugetul local cu circa 10 milioane de lei.

Transporturile de mărfuri cu şlepuri sau barje pe Canalul Bega au fost sistate în urmă cu aproape 70 de ani. În prezent, pe Bega se practică doar transportul cu vaporetto pentru persoane şi pentru agrement.

Print Friendly, PDF & Email