USR Timişoara: „Cum vor fi cheltuiți banii proveniţi din majorarea costului călătoriilor în transportul în comun?”

În ciuda majorării subvenţiei acordate în ultimii ani de Primărie fostei RATT şi a creşterii preţului biletelor, această societate înregistrează pierderi foarte mari, atrage atenţia USR Timişoara, acuzând lipsă de competență sau rea-voință. Şi cere administraţiei locale un plan concret de management pentru următorii ani, din care să rezulte măsuri concrete de control și eficientizare a costurilor de funcționare a societății.

 

Timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun au aflat de curând că vor plăti mai mult cu 25% pe călătorii. „Un exemplu clasic, din partea Primăriei Timișoara și, respectiv, a conducerii Societăţii de Transport Public Timișoara (fostă RATT), de gestionare a unei situații din poziția «pentru că putem»”, acuză Horia Morariu, vicepreşedintele Filialei Timișoara a USR.

Acesta se întreabă cum vor fi cheltuiți acești bani? Şi spune că soluţia se anunţă inutilă: „Este cel mai simplu lucru, mai ales în situația de monopol, pe care îl poate face STPT: să mărești tariful. Dar, fără un plan concret și comunicat public de reorganizare și eficientizare, această măsura va fi una absolut inutilă.”

Acesta reaminteşte că, în 2011, directorul general al RATT, Ioan Goia, a depus la Primărie un plan de eficientizare a transportului comun din Timișoara, care i-a fost acceptat prin Hotărâre de Consiliul Local. Rezultatul acestui plan, mai spune Horia Morariu, nu a fost cel așteptat, cel puțin de către cetățeni: „În anii ce au urmat societatea a mers din ce în ce mai prost, iar Primăria Timișoara a trebuit să scoată din ce în ce mai mulți bani din buzunar pentru a acoperi managementul defectuos al acestei societăți. Subvențiile acordate de Primăria Timișoara RATT/STPTau crescut de la an la an până la suma de 90 de milioane de lei anul acesta, în timp ce profitul acestei societăți a scăzut constant.”

Din 2014 până în 2018, afirmă vicepreşedintele USR Timioara, se poate vorbi de aproape o dublare a sumei pe care o primește STPT de la Primărie, concomitent cu intrarea în zona de pierderi: „Pierderile s-au situat la 1,39 milioane de lei în 2016, datele pentru 2017 nefiind încă disponibile. Ar mai fi de adăugat și că îndeplinirea obiectivelor de performanță pentru managementul societății este în fiecare an de peste 105%.”

La aceste creșteri ale subvențiilor, afirmă Horia Morariu, se adaugă acum și creșterea cu 25% a prețului biletelor, STPT încasând din bilete aproximativ 15 milioane de lei anual.

Pentru ce se vor folosi acești bani? Sunt suficienți? Vor mai fi și alte măriri sau mai bine zis când vor mai fi și alte măriri?”, se întreabă Horia Morariu. Acuzând că ceea ce se întâmplă cu transportul public din Timișoara este o consecință firească a lipsei de competență sau rea-voință în administrarea societății care îl gestionează: „Iar fără o corecție realistă, această mărire s-ar putea să fie doar prima dintr-o lungă serie. Suntem din nou în situați în care salriații STPT sunt neplătiți, pe luna aprilie salariile nu au fost livrate nici acum, la sfârșit de mai.”

USR Timişoara cere public administraţiei locale, un plan concret de management și eficientizare pentru următorii ani, din care să rezulte măsuri concrete de control și eficientizare a costurilor de funcționare a societății: „STPT are acum un Consiliul de Administraţie interimar, în aşteptarea numirii noului CA şi a noului director al societăţii. Planul de management anunţat public pentru octombrie 2017, odată cu schimbarea regiei în societatea comercială, nu a fost nici acum publicat. USR Timişoara aşteaptă ca noul management al societăţii şi al noului director vehiculat, liberalul Sorin Supuran, să vină înainte cu un plan de management şi eficientizare a societăţii de transport local, unul care să nu se clatine în scurtă vreme.”

De asemenea, USR Timişoara cere transparentizarea indicatorilor pe baza cărora se calculează eficiența societății şi face câteva propunerile pentru îmbunătățirea transportului public din oraș: Instarea de automate de bilete în stații, posibilitatea de plată prin SMS a biletelor, emiterea de bilete cu valabilitate pe timp, prezentarea unui plan clar de creștere a absorbției și utilizare a fondurilor europene pentru reînnoirea flotei cu vehicule performante şi folosirea tehnologiilor smart pentru sistemul de ticketing.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro