Universitatea de Vest din Timișoara lansează, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara, un proiect inedit pentru promovarea culturii în rândul comunității timișorene. Inițiativa, denumită Tramvaiul cultural, transformă unul dintre tramvaiele orașului într-un spațiu de expoziție mobil, accesibil locuitorilor și vizitatorilor Timișoarei.
Cu ajutorul studenților de la Facultatea de Artă și Design a UVT, tramvaiul a fost transformat într-o galerie urbană. Tramvaiul decorat cu lucrări de artă realizate de aceștia va circula zilnic pe ruta Gara de Nord – Piața Gheorghe Domoșneanu (AEM), via Dâmbovița. Scopul este de a oferi o experiență estetică în mijlocul activității cotidiene, punând în valoare creativitatea tinerilor artiști și aducând arta mai aproape de comunitate.
Acest proiect, transmit reprezentanţii UVT, subliniază angajamentul universităţii de a contribui la viața culturală a Timișoarei și de a crea oportunități prin care locuitorii orașului să intre în contact cu arta contemporană.
Prima activitate culturală din proiectul Tramvaiul cultural a debutat cu o serie de ateliere de mediere culturală, organizate sub îndrumarea Gabrielei Robeci, asistent de cercetare la Facultatea de Arte și Design a UVT.
În plus, în șapte stații din oraș (Parcul Poporului sens Traian, Continental sens Prefectură, Poșta Centrală sens Piața 700, Piața 700 sens Libertății, Prefectură sens 700, L. Rebreanu sens AEM, Liviu Rebreanu sens Dâmbovița, Calea Bogdăneștilor cu Mendeleev sens Piața 700) au fost amplasate panouri de expunere unde sunt prezentate lucrări de artă ale studenților Facultății de Artă și Design UVT, completând astfel experiența oferită de tramvaiul cultural.
„Universitatea de Vest din Timișoara este mai mult decât un spațiu de învățare și cercetare; este o prezență activă în comunitatea timișoreană și un promotor al culturii. Prin inițiativa „Tramvaiul cultural” transformăm experiența cotidiană într-o întâlnire cu arta și creativitatea. Credem că arta nu trebuie să fie expusă doar în galerii sau săli de expoziție, ci trebuie să devină parte integrantă a vieții de zi cu zi a orașului nostru. Acest proiect dovedește că putem aduce armonia și inspirația în mijlocul comunității”, declară rectorul UVT, prof. univ. Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, este finanțat prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, I co-finanțat de AFCN.
UVT anunţă că, în lunile ce urmează, cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun ale STPT vor avea ocazia să descopere noi elemente de artă urbană, alături de alte surprize culturale.
Această colaborare este a doua de acest gen, după cunoscuta campanie Timișoara (re)citește, desfășurată anterior de UVT și STPT, care a adus în prim-plan promovarea lecturii în mijloacele de transport public.
Proiectul este co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Ultimele comentarii