Sursă foto: Facebook Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, îşi lansează, în această perioadă, în mai multe oraşe din ţară volumul de memorii Radiografia unei mârșăvii judiciare (Curtea Veche, 2019). O carte-document pe care a scris-o după ce a trecut prin arest şi printr-un proces penal la care au contribuit, cu probe fabricate, spun şi procurorii DNA şi magistraţii Înaltei Curţi, un poliţist din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurori DIICOT. Şi chiar angajaţi din DIPI, structura de informaţii şi protecţie internă a Ministerului de Interne. Între timp, Traian Berbeceanu a fost achitat, în primă instanţă, iar acuzatorii lui, condamnaţi la închisoare cu executare.

Dacă ar fi să o ia de la capăt, spune Traian Berbeceanu, într-un interviu pe care ni l-a acordat înaintea lansării cărţii sale la Timişoara, „aş alege aceeaşi meserie şi aceeaşi structură. Aş vrea însă ca fiul meu să urmeze orice altă carieră”.

„Eu am fost achitat, foştii mei anchetatori, condamnaţi la închisoare cu executare”

CV Traian Berbeceanu

 

Fost ofiţer judiciarist, fost ofiţer specializat în combaterea criminalităţii organizate, Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, care are competenţă în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu, din anul 2005 până în 2013.

În 2007 a primit distincţia „Poliţistul anului”, pentru destructurarea unei grupări specializate în furt de fier vechi din judeţul Hunedoara, denumită „Hidra”. 49 de persoane fuseseră atunci trimise în judecată pentru activităţi de furt de fier vechi în valoare de milioane de euro, din zona industrială a Hunedoarei.

În octombrie 2013, Traian Berbeceanu este arestat într-un dosar DIICOT, sub acuzaţia că ar fi sprijinit o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală. Probele aduse împotriva sa de un coleg de al său şi doi procurori de la DIICOT Alba nu au stat în picioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitându-l, în primă instanţă, în iunie 2016. Acuzatorii lui – procurorii Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean şi un poliţist de la BCCO Alba, Alin Muntean – intraţi în atenţia DNA pentru fabricarea probelor în ancheta care îl incrimina pe Traian Berbeceanu, au fost condamnaţi, tot în primă instanţă, la pedepse cu executare, între doi şi şapte ani de închisoare. Dosarul DNA, care i-a vizat pe cei trei, şi cel al DIICOT, care l-a vizat pe Traian Berbeceanu, s-au conexat, în 2015, la Curtea Supremă. În martie 2018 a început judecata pe apel. La începutul acestei luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecarea dosarului şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicarea deciziei CCR de rejudecare a unor dosare de corupţie, decizie referitoare la constituirea completelor de 3 judecători.

În 2018, Traian Berbeceanu a trecut în rezervă, prin pensionare.

Domnule Berbeceanu, acum şase ani, pe vremea aceasta eraţi în arest, din cauza unei „mârşăvii judiciare”, cum o numiţi. Cu ce aţi deranjat atât de tare încât au vrut nu numai să vă înlăture de la conducerea BCCO Alba, ci să vă aresteze, să vă târască prin tribunale alături de infractori?

Totul începuse cu aproape un an înainte de data arestării. La finalul anului 2012, eu şi echipa mea de la BCCO Alba, o echipă de profesionişti desăvârşiţi, investigam mai multe cauze de macrocriminalitate economico-financiară foarte importante. Din investigaţiile pe care le efectuam şi din activităţile informative şi operative pe care le desfăşuram au rezultat nişte conexiuni între persoanele investigate, pe de o parte, şi procurori ai DIICOT şi poliţiştii din structura Brigăzii, pe de alta. Pentru că informaţiile erau foarte importante – de fapt, erau mai mult decât informaţii, erau probe – am sesizat, aşa cum eram obligat şi legal şi moral, şi conducerea DIICOT, şi conducerea IGPR.

Asta se întâmpla deci în prima parte a anului 2013.

Spre finalul lui 2012 începuserăm noi investigaţiile, iar primele sesizări pe care le-am făcut au fost la imediat după aceea, deci sfârşitul lui 2012, începutul lui 2013.

Aţi primi răspunsuri de la conducerile celor două instituţii, în urma rapoartelor pe care le-aţi făcut?

Nu. Au existat mai multe discuţii cu conducerea de atunci a Poliţiei Române, apoi cu procurorul-şef din structura centrală a DIICOT. Prin luna mai 2013, la Iaşi, la o întâlnire a şefilor de structuri de combatere a criminalităţii organizate cu ofiţerii de legătură străini cu care lucram la acea dată, participase şi doamna Alina Bica – era şefă a DIICOT atunci –, şi conducerea Poliţiei Române. I-am avertizat încă o dată că sunt probleme foarte grave, că sunt indicii temeinice că persoanele respective sunt implicate în comiterea de infracţiuni. Mi s-a promis că aspectele sesizate vor fi verificate, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, începusem să primim informaţii că cei vizaţi de sesizările noastre au început să fabrice probe împotriva noastră, cu ajutorul unor persoane pe care noi le cercetasem – unele cu pedepse deja executate –, care au fost chemate la DIICOT să facă denunţuri mincinoase împotriva mea şi a echipei mele; unii au făcut-o forţat, alţii, pur şi simplu din răzbunare faţă de noi, foştii lor anchetatori.

„Sunt luat de lângă familia mea minunată, pentru simplul fapt că nu am acceptat să tac, că nu am vrut să fiu «unul de-al lor»”, aţi afirmat într-o scrisoare trimisă în 4 noiembrie 2013, din arestul Poliţiei Alba. Între timp, dumneavoastră aţi fost achitat în primă instanţă, pe motiv să faptele nu există, iar cei trei care v-au fabricat dosarul, un coleg de-al dumneavoastră şi doi procurori DIICOT, condamnaţi la închisoare, tot în primă instanţă.

Faptul că nu există încă o sentinţă definitivă nu mă opreşte să vorbesc despre faptele de care am fost acuzat şi apoi trimis în judecată nevinovat. Cercetarea judecătorească pe fond a fost finalizată, eu am fost achitat, în iunie 2016, cu menţiunea că acele infracţiuni de care am fost acuzat nu există, în timp ce foştii mei anchetatori au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Mai mult, în timpul cercetării judecătoreşti pe fond, toate aspectele la care fac eu referire, inclusiv în carte, au fost judecate în şedinţe publice, deci nu mai există niciun fel de impediment de a fi discutate public. Ăsta e şi argumentul pentru care în cartea pe care am scris-o am făcut referire detaliată la ceea ce s-a întâmplat.

• Citiţi şi: Traian Berbeceanu lansează la Timişoara „Radiografia unei mârșăvii judiciare”

Deci, aţi fost victima unei cârdăşii penale între membri ai crimei organizate şi oameni din sistemul judiciar. Înainte de a vi se fabrica aceste probe, înainte de a fi arestat, vi s-a cerut ceva anume, să blocaţi o anchetă, să distrugeţi probe într-un dosar? Aţi fost intimidat, ameninţat?

Nu. Nu ar fi îndrăznit nimeni să-mi ceară aşa ceva, mă cunoşteau prea bine. Era şi absurd să-mi ceară aşa ceva, când deja ştiau că sesizasem aceste aspecte structurilor centrale. Din punctul meu de vedere, atât IGPR-ul, cât şi DIICOT-ul aveau obligaţia legală să reacţioneze, să verifice aspectele pe care eu le sesizasem, ceea ce nu au făcut, ajungându-se astfel la situaţia pe care o ştiţi deja…
E foarte adevărat însă că în timpul în care eu o sesizam pe doamna Bica şi pe cei din conducerea Poliţiei de la acea dată, mi se făceau oferte de genul să accept să mă mut la o altă unitate, să părăsesc echipa, să încercăm să facem pace. Au încercat, deci, o muşamalizare a ceea ce eu sesizasem, în loc să investigheze şi să ia măsurile legale.

„Pe poliţişti nu îi protejează nimeni, de fapt”

Ceea ce relataţi aduce a reglări de conturi, a practici mafiote. Dacă unui şef de structură zonală de combatere a crimei organizate i se poate întâmpla aşa ceva, la ce poate fi expus un simplu poliţist care intră peste afaceri de crimă organizată, care au protecţie din partea unor pioni din sistemul judiciar? Cine apără poliţiştii oneşti şi profesionişti, cine îi protejează să nu ajungă victime ale unor astfel de abuzuri? Nu treaba structurii de Informaţii şi Protecţie Internă?

Nimeni nu îi protejează, de fapt… Da, la nivelul Ministerului de Interne există acea structură, DIPI, care are şi atributul de protecţie internă, însă, aşa cum s-a dovedit şi în situaţia mea, ofiţeri de acolo au intrat în cârdăşie, cum bine aţi spus, cu procurori DIICOT care munceau de zor la fabricarea de probe mincinoase la adresa mea, aspect pe care eu l-am aflat abia în cursul cercetării judecătoreşti, când completul de trei judecători de la Înalta Curte a fost atât de determinat în aflarea adevărului încât a cerut desecretizarea unor note de informaţii emise de către DIPI, note de informaţii care abundă în informaţii mincinoase la adresa mea. Evident că în cursul cercetării judecătoreşti, toate acele note au fost demontate. După pronunţarea primnei sentinţe, în urmă cu un an şi ceva i-am solicitat ministrului de Interne, pe atunci doamna Carmen Dan, să-mi comunice cine sunt agenţii DIPI care au întocmit acele note, pentru a face plângeri penale împotriva lor pentru pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. DIPI mi-a răspuns că numele acestora sunt secrete, motiv pentru care acţiunea mea se va îndrepta împotriva atât a DIPI, cât şi a Ministerului de Interne.

 Transportat la proces ca infractorii periculoşi, în „cuşcă”

Relataţi în carte că, în luna aceea de arest din 2013, DIICOT a solicitat ca la procesul de la Bucureşti să fiţi transportat „în cuşcă”, pe care o descrieţi ca fiind„un compartiment metalic, amenajat în interiorul unei dube a cărei destinație constructivă era de transport de mărfuri. Era prevăzută cu ușă metalică, cu zăvoare exterioare, fără geamuri.” Tehnică de intimidare?

Autospeciala la care fac eu referire este, prin construcţie, destinată transportului de marfă, doar că este amenajată pentru transportul deţinuţilor sau al persoanelor arestate. Aceste autospeciale se folosesc însă pentru transportul infractorilor periculoşi; nu era nevoie de o astfel de măsură în cazul meu. Aşa cum am scris şi în carte, poliţiştii de la Arestul IPJ Alba se oferiseră să asigure ei transportul cu maşini normale, dar cei de la DIICOT nu au acceptat. Au preferat să facă asta pentru a crea un impact psihologic negativ asupra mea, pentru a mă determina să cedez.

În timpul anchetei aţi fost supus vreunui tip de abuz?

Nu, nu şi-ar fi permis aşa ceva. Dar în timpul urmăririi penale desfăşurate de procurorii de la Alba mi-a fost desigilată abuziv şi nelegal o geantă de serviciu, în care aveam documente şi suporturi de memorie conţinând diverse acte de serviciu. Când au realizat că au încălcat legea, au chemat un avocat din oficiu, care însă nu a fost de acord să participe la aceste ilegalităţi comise de ei şi a refuzat să le semneze procesul-verbal întocmit în urma acelor activităţi. Mai mult, acea doamnă avocat a sesizat Baroul Alba că a fost ameninţată de către procurorii DIICOT că, dacă nu semnează acel document, îi vor face şi ei dosar penal, de favorizare a infractorului. Nu s-a lăsat însă intimidată.

„În ultimii cinci-şase ani cel puţin, s-a urmărit intenţionat ca Poliţia să fie slăbită”

„România nu îşi merită poliţiştii”, afirmaţi în carte. România sau sistemul, acela care v-a nenorocit?

E o exprimare metaforică prin care am avut în vedere şi modalitatea în care în mass-media sunt prezentate cu preponderenţă aspecte negative din activitatea Poliţiei – condamnabile, în mod categoric –, însă prin acele cazuri este blamată întreaga Poliţie Română. În spaţiul public se vehiculează deja că poliţiştii sunt incompetenţi, trântori care primesc salarii din banul public fără să le merite, analfabeţi. Dar majoritatea poliţiştilor – fie că vorbim de cei din structurile de combatere a criminalităţii organizate, fie din altele – sunt profesionişti, bine-intenţionaţi, harnici şi îşi fac datoria.

• Citiţi şi: Judecător Camelia Bogdan: „Campania de hărţuire a mea continuă, iar instituţiile statului par dezinteresate să-mi asculte pledoariile”
• Citiţi şi: Judecător Cristi Danileţ: „Se loveşte în structura judiciară a statului pentru ca oamenii corupți să câştige războiul cu Justiţia. Societatea pierde”

Pentru mass-media, din păcate, aspectele negative sunt mai de impact şi au priză mai mare la public. Vinovaţi pentru acest lucru sunt, din punctul meu de vedere, cei de la conducerea IGPR şi cea a Ministerului de Interne pentru că nu ştiu să-şi facă un PR corect, nu ştiu să arate opiniei publice că marea majoritate a poliţiştilor sunt altfel şi că îşi fac datoria. În comunicatele de presă pe care le dau periodic ar trebui să renunţe la limbajul acela de lemn, care nu are cum să convingă opinia publică, şi să prezinte cauzele foarte importante, unele chiar spectaculoase, pe care poliţiştii le rezolvă.

S-a ajuns la un nivel foarte scăzut al autorităţii Poliţiei. Credeţi că este şi un efect al campaniilor mediatice care au tendinţa de a culpabiliza nu doar anumiţi indivizi, ci instituţia în sine? Ori din cauza legilor care prevăd pedepse prea blânde pentru ultragierea poliţiştilor?

Contribuie la starea aceasta şi modul în care Poliţia Română îşi face imagine,  cum spuneam, şi neajunsurile legislative, iar acest ultim aspect ţine în mod deosebit de voinţa politică; percepţia mea este că, în ultimii cinci-şase ani cel puţin, s-a urmărit intenţionat ca Poliţia să fie slăbită.

Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă acum Poliţia?

Pe de o parte, tehnica precară, un nivel de salarizare scăzut – cei din structurile de Poliţie Locală, de pe lângă Primării, au salarii cu mult mai mari decât cei din Poliţia Naţională, deşi aceştia desfăşoară activităţi mult mai complexe, mai importante. Apoi, lipsa de încredere – am discutat cu mulţi poliţişti din structurile de Combatere a  Criminalităţii Organizate şi mi-au spus că dacă mie mi s-a putut întâmpla aşa ceva, oricare dintre ei poate ajunge în aceeaşi situaţie. Nu în ultimul rând, instituţia se confruntă cu plecări masive din sistem, fie prin pensionare, fie prin demisie. Iar cei tineri, proaspăt veniţi din şcolile de agenţi şi din Academia de Poliţie, nu mai au de unde să înveţe practic meserie; apoi nici cei veniţi în Poliţie prin angajări din sursă externă – foarte multe angajări de genul acesta, având în vedere deficitul mare de personal –, nu sunt suficient şcolarizaţi înainte de a ajunge în teren.

 „Poliţiştii luaţi din linia întâi ar trebui folosiţi pentru pregătirea celor tineri, fără experienţă”

Sursă foto: Facebook Traian Berbeceanu

Sunteţi unul dintre cei care s-au pensionat, anul trecut fiind trecut în rezervă. Nu e aberantă pensionarea unui poliţist la 40 şi ceva de ani, vârstă la care un ofiţer de la Judiciar, de la „Crimă Organizată” este la apogeul carierei?

Aşa este. Dar poliţiştii nu ies la pensie la 40 şi ceva de ani, aşa cum, în mod eronat, s-a prezentat în media. Aceia sunt excepţii, exemple izolate care provin din structuri ce intră în reorganizare ori sunt desfiinţate, oameni care au rămas fără loc de muncă şi cărora li s-a dat posibilitatea pensionării anticipate. Pensionarea se face la 50 de ani, potrivit legii. Eu m-am pensionat la 51 de ani, îndeplinid şi vârsta, şi vechimea; dacă nu o făceam, pierdeam mai mult de jumătate din cuantumul pensiei la care aveam dreptul. Trebuie să ştie toată lumea că în structurile operative, mai ales în cele de combatere a criminalităţii organizate, la serviciile de acţiuni speciale ale Poliţiei uzura şi stresul atât fizic, cât şi psihic sunt foarte mari şi, după 25 de ani de meserie în linia întâi, e firesc să te dai deoparte.  Dar cred că şi eu, şi mulţi colegi aflaţi în situaţie similară am mai fi avut multe de oferit Poliţiei Române, privind lucrurile prin prisma experienţei acumulate în cei 25 de ani de carieră. Şi cred că aceşti poliţişti pot fi folosiţi în continuare măcar pentru pregătirea celor tineri, fără experienţă. Ar trebui reglementat prin lege acest lucru.

 „Dacă aş lua-o de la capăt, aş alege aceeaşi meserie şi aceeaşi structură, dar aş vrea ca fiul meu să urmeze orice altă carieră”

Aţi activat aproape 25 de ani în Poliţia Română: judiciarist, ofiţer antidrog, şef al Biroului de Combatere a Criminalitate Organizate Alba. Dacă s-ar putea, v-aţi mai întoarce în Poliţie, tot la „Crimă Organizată”, mai ales privind prin perspectiva episodului prin care aţi trecut?

Dacă ar fi să o iau de la capăt, evident, da, aş alege aceeaşi meserie şi aceeaşi structură. Şi, dacă s-ar putea, cu aceeaşi echipă – pentru mine oamenii cu care am lucrat la BCCO Alba au însemnat foarte mult şi toate performanţele pe care le-am obţinut nu ar fi fost posibile fără ei.

Deci, iubiţi munca în Poliţie şi, totuşi, spuneţi că vă doriţi ca fiul dumneavoastră să încerce oricare alt drum profesional, nu acelaşi pe care aţi mers dumneavoastră. De ce?

Eu şi echipa mea am fost foarte apropiaţi, eram ca o familie, 80 la sută din timp cu ei îl petreceam, or fiul meu, care era foarte mic, avea nevoie şi de tată, la fel ca de mamă… Îl îndrăgeau toţi pe Bogdan, mititel pe vremea aia, şi când îl întrebau ce vrea să se facă atunci când va fi mare, le răspundea: „Şef la «Crimă Organizată»”. Între timp, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu mine, nu mai vrea să audă de o carieră în Poliţie. Şi nici eu nu i-o doresc deoarece ştiu că meseria de poliţist nu doar că implică sacrificii mari, resimţite de familie, dar este, prin natura ei, plină de pericole, mai ales cea a poliţistului de la „Crimă Organizată”. Iar  dacă mai există şi ticăloşi care ţi-ar putea înscena o astfel de mizerie cum mi-au înscenat mie, meseria este şi mai riscantă; acesta este argumentul principal pentru care aş vrea ca fiul meu să urmeze orice altă carieră.

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.