Ultimele articole ale autorului


Software de 22 de milioane de lei cu utilizare incertă, la Inspectoratul de Construcţii

Seria achiziţionării de programe software neperformante continuă cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. După controalele făcute inclusiv la instituţia de profil din Timiş, auditorii nu au fost lămuriţi de ce s-au cheltuit, la nivel naţional, 22 de milioane de lei pentru un software care, deşi era menit să simplifice activitatea instituţiei, pare să fi avut un efect contrar.   Reclamaţii şi în Timiş Vrând să verifice oportunitatea achiziţionării de software de către instituţiile publice, o echipă de auditori ai Guvernului a analizat pe parcursul anului trecut, la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi la inspectoratele Timiş, Argeş, Braşov, Cluj,…

Citeşte articolul   

Medici rezidenți români şi străini, la Timişoara, la un curs postuniversitar dedicat artroplastiei genunchiului

Aproape 30 de tineri medici rezidenți din întreaga țară, români și străini, participă, azi, la Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie “Pius Brânzeu”, din Timișoara, la un curs postuniversitar dedicat artroplastiei genunchiului, beneficiind și de prezența unor specialiști din străinătate, anunţă Agerpres.   Şeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu”, din Timișoara, prof. univ. dr. Romulus Fabian Tatu, spune că a organizat un curs postuniversitar de introducere în artroplastia genunchiului, care presupune înlocuirea cu articulație artificială a genunchiului bolnav. Cursul li se adresează medicilor tineri, rezidenților, care, cu această ocazie, capătă primele cunoștințe…

Citeşte articolul   

„Mini-amnistie” fiscală la Timişoara

Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara se pregăteşte să anuleze creanţele către bugetul local care sunt mai mici de 40 de lei. Motivul: cheltuielile de colectare la bugetul local ar fi mai mari decât suma care trebuie recuperată.   Cei cu datorii mici scapă de-o grijă Probabil pe principiul că reglementările uzuale nu trebuie aplicate până în pânzele albe şi în situaţii care frizează absurdul, creanţele mai mici de 40 de lei către bugetul local se vor anula la Timişoara. De altfel, şi Codul de Procedură Fiscală precizează că „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la…

Citeşte articolul   

Contractul de deratizare a Timişoarei, de trei ani blocat în instanţă

Soluţie de rezervă sunt ciufii de pădure

Contractul de deratizare a Timişoarei continuă să fie blocat în instanţă, în urma contestării procedurii de atribuire. Până la soluţionarea litigiului, dacă situaţia o ia razna din cauza înmulţirii îngrijorătoare a rozătoarelor, singura soluţie rămân contractele cu atribuire în regim de urgenţă sau… colonizarea ciufilor de pădure.   Blocaj fără perspective deocamdată Conducerea Primăriei Timişoara continuă să fie sesizată, constant, cu privire la absenţa unui contract de deratizare şi perspectiva înmulţirii rapide a rozătoarelor în anumite zone din oraş. „Nu se poate ca un oraş capitală europeană să nu aibă un contract de deratizare. Trebuie să existe o soluţie… rozătoarele…

Citeşte articolul   

Laptele din programul guvernamental, absent în şcolile din Timiş

După poticneli repetate în procesul de organizare a licitaţiei, programul guvernamental “Cornul cu lapte” a fost redus la jumătate în Timiş, în sensul că se mai distribuie doar cornuri. Consiliul Judeţean spune că încearcă să reia licitaţia în următoarele săptămâni.   „Cornul cu lapte” numai cu corn În prima zi de şcoală din semestrul al doilea, din produsele distribuite în programul guvernamental „Cornul cu lapte” au mai rămas doar cele de panificaţie. Consiliul Judeţean Timiş, care administrează procesul la nivel judeţean, transmite că „au fost nişte încurcături în procedură”, din cauza cărora, deocamdată, nu s-a reuşit găsirea unui distribuitor corespunzător…

Citeşte articolul   
Page 577 of 633
1 575 576 577 578 579 633