Ultimele articole ale autorului


Conflictul identitar din Ucraina

Terorismul, pe lista celor mai mari riscuri la adresa stabilităţii, securităţii UE, dar şi a României În Raportul Uniunii Europene, prezentat anual de către Europol, privind situaţia terorismului şi a tendinţelor sale, TE-SAT 2008-2013, sunt analizate formele de manifestare ale acestuia, respectiv terorismul islamic, cel etno-naţionalist şi separatist, de stânga, de dreapta sau terorismul de unic scop. Autodeterminarea ca formă a terorismului a fost şi va rămâne forma cea mai relevantă a acestui flagel în cadrul UE, o formă de manifestare cu consecinţe grave asupra stabilităţii în Europa, şi nu numai. S-au semnalat în ultimii ani, sute de acte teroriste, cu…

Citeşte articolul   

Terorismul şi criminalitatea organizată, două mari pericole la adresa ordinii mondiale

Societăţile deschise, moderne, sunt mai uşor de penetrat, iar terorismul şi haosul pot deveni o ameninţare serioasă la adresa ordinii internaţionale, dacă nu se iau măsurile corespunzătoare din instituţiile legale ale statelor în cauză. O nouă ordine mondială s-ar putea să nu devină deloc o realitate, ci să rămână doar o aspiraţie, în special pentru cei ce trăiesc în noua ordine europeană, după cum avertiza Robert Cooper, în “Destrămarea naţiunilor. Ordine şi haos în sec. XXI”. Tot el aprecia că ordinea postmodernă europeană se confruntă cu aceleaşi provocări ca şi SUA, iar criminalitatea existentă în interiorul său, are nevoie de…

Citeşte articolul   

Semnificaţia Summit-ului NATO 2014 asupra securităţii naţionale a României

Devine România o piedică pentru Rusia?

Declaraţia Summitului din Tara Galilor, înseamnă mai mult decât de o declaraţie politico-militară. Situaţia internaţională actuală este foarte încordată, după o perioadă de relativă acalmie, motiv pentru care au fost necesare decizii majore de la întâlnirea celor 60 de şefi de stat, 70 de miniştri de Externe şi 70 de miniştri ai Apărării, în contextul conflictelor din Ucraina, Irak, Siria şi Libia. NATO şi-a redefinit în sfârşit existenţa, coerenţa, motivaţia determinată de crearea acestor stări de pericol pentru pacea mondială.   Devine România o piedică pentru Rusia? Ameninţarea nucleară, revenită în limbajul Moscovei, este de fapt actualizată la noile condiţii…

Citeşte articolul   

Pe urmele radicalizării, în Uniunea Europeană

La nivelul UE, preocupările privind combaterea radicalizării au existat încă din anul 2005, atunci când acţiunile în acest sens au fost stabilite prin Strategia Uniunii Europene de combatere a radicalizării şi a recrutării, revizuită ulterior, în 2008. Strategia oferă standarde comune şi măsuri menite să prevină radicalizarea şi recrutarea teroristă cu referire, în principal, la contracararea activităţilor indivizilor şi ale reţelelor care racolează persoane în scopuri teroriste. În 2011 a fost înfiinţată Reţeaua pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN), reţea care reuneşte experţi şi practicieni din Europa, pentru realizarea unei culegeri de metode şi bune practici în materie….

Citeşte articolul   
Page 2 of 2
1 2