Stiri din editia Nr. 2108 20 – 23 noiembrie 2014


Povestea magică a început

La ciocolateria Schoko Baroque, din Timişoara

Chiar dacă vremea de afară nu ne duce cu gândul la sărbătorile de iarnă, calendaristic vorbind mai avem mai puţin de o lună până vom căuta în ghetuţe, cadourile lui Moş Nicolae. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor Moşului, şi nu numai, ciocolateria Schoko Baroque, din Timişoara, situată vizavi de Hotel Continental, şi-a făcut proviziile de iarnă. Astfel că, dacă sunteţi în căutare de cadouri dulci şi nu ştiţi de unde să le achiziţionati, ciocolateria Schoko Baroque are de toate. De la ciorăpei plini cu ciocolată până la Moşi Crăciuni de patru kilograme, săniuţe, globuri, oameni de zăpadă, toate, evident,…

Citeşte articolul   

O schismă temporară

La scurt timp după înfrângerea candidatului PSD,Victor Ponta, la prezidenţiale, în decurs de doar două zile, Parlamentul a votat ceea s-a ferit să voteze de săptămâni, în unele cazuri, de luni de zile, în altele. După ce, de luni şi luni de zile, parlamentarii Opoziţiei au solicitat de aproape 20 de ori în Comisia Juridică respingerea proiectului Legii amnistiei şi graţierii – iată că, marţi, 18 noiembrie, Camera Deputaţilor a respins, cu o majoritate covârşitoare, de 293 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere, proiectul legii amnistiei şi graţierii. Un proiect de lege cu o istorie interesantă. Iniţiat…

Citeşte articolul   

Obiective „orientative” pentru creditul Consiliului Judeţean

La începutul acestui an, când a ţinut neapărat să contracteze un credit de 200 de milioane de lei, pentru finanţarea unor investiţii, Consiliul Judeţean Timiş susţinea că are o listă clară de obiective spre care se vor duce banii respectivi, deşi o parte din consilieri aveau rezerve legate de supra-îndatorarea administraţiei judeţene. Acum obiectivele vehiculate iniţial sunt schimbate din mers, ca o dovadă a faptului să nu se ştia prea bine, cum nu se ştie nici acum, ce se va face cu această sumă luată cu dobândă, în lipsa banilor de investiţii promişi de Guvern.   Schimbări din mers Conform…

Citeşte articolul   

Consiliul Judeţean Timiş preia „firul roşu” de la STS

Probabil fără vreo legătură cu afirmaţiile unui fost preşedinte de stânga al Consiliului Judeţean Timiş, care susţinea, într-un context laudativ, că „e pe firul roşu cu serviciile”, CJ Timiş se pregăteşte să preia în folosinţă, de la STS, tehnica de comunicaţii speciale din Palatul Administrativ. Deocamdată e greu de spus care e motivul acestui transfer.   Preluare cu acte în regulă Pentru următorul plen a fost pregătit un proiect privind aprobarea preluării în folosinţă gratuită de către CJ Timiş şi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timiş a unor bunuri de la STS  – UM 0695 Timişoara, pentru prima oară enumerându-se…

Citeşte articolul   

Cinci spitale din judeţul Timiş, datorii cumulate către foştii pacienţi internaţi, în valoare de peste 1,5 miliarde lei

CJAS Timiş îi somează pe managerii de spitale să îşi gestioneze eficient fondurile alocate

Câteva spitale din Timiş se află în situaţia de a le datora unor foşti pacienţi sume cumulate în valoare de peste 1,5 miliarde de lei. CJAS Timiş atenţionează managerii de spitale cu privire la imperativul gestionării eficiente a fondurilor care le-au fost alocate şi la rambursarea banilor datoraţi pacienţilor.      Banii cheltuiţi de pacienţi, din buzunarul propriu, pentru achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare necesare pe perioada internării în spitale din Timiş rămân subiect de dispută între managerii de spitale şi reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Recent, am adus la cunoştinţa CJAS Timiş nemulţumiri exprimate de către foşti…

Citeşte articolul   

Indemnizaţiile de revoluţionar – “în recuperare” la Curtea Constituţională

Nu se ştie, însă, de unde vor fi găsiţi banii, în varianta unei decizii favorabile

Curtea Constituţională a ajuns ultima pârghie instituţională de la care se speră recuperarea indemnizaţiilor revoluţionarilor luptători, suspendate după începutul crizei. Câteva excepţii de neconstituţionalitate au fost înregistrate în ultimele luni, unele plecând inclusiv de pe rolul unor instanţe din Timiş, încercându-se contestarea şi anularea prevederilor legale care au dus la sistarea plăţii acestor drepturi. În acest timp, câteva asociaţii de revoluţionari spun că e nevoie de curăţenie, de reverificarea dosarelor asupra cărora există dubii şi abia după aceea se poate discuta despre o eventuale repunere în plată a drepturilor celor care chiar merită indemnizaţiile.   De la Tribunalul Timiş la…

Citeşte articolul   

Oamenii străzii, povestea complicată a unor persoane cu identităţi dificil de probat

De aproape zece ani, o tânără îşi caută mama şi o parte din familie

O lume a suferinţelor de tot felul, despre care ştim extrem de puţin şi a cărei realitate poate fi cu dificultate reflectată scriptic. Şi o serie de carenţe legislative despre care până şi reprezentanţii Poliţiei Locale spun că face greu de controlat fenomenul „oamenii străzii”. Fie alungaţi de acasă, fie făpturi ale nimănui, măcinaţi de vicii sau suferind de boli psihice, dependenţi de alcool sau de droguri, fără surse de venit şi, adesea, fără documente care să le ateste identitatea, despre oamenii străzii ştim, de cele mai multe ori, foarte puţin. Pentru că, prinşi în vâltoarea propriilor griji, nu ne…

Citeşte articolul   

Bastion Talcioc

Pe terenurile aferente Bastionului vor fi amplasate tonete, chioşcuri şi tarabe

Încă de la renovarea Bastionului, făcută cu fonduri europene, anomaliile legate de utilizarea acestui spaţiu emblematic pentru Timişoara s-au ţinut lanţ, lucru de natură să dea emoţii în cazul unui eventual audit de proiect. Ultima iniţiativă năstruşnică legată de utilizarea acestui spaţiu vine din partea Consiliului Judeţean Timiş, care propune amplasarea de tonete şi chioşcuri pe terenul aferent construcţiei.   Tarabe „istorice” Este greu de apreciat cum va arăta, ca ansamblu, spaţiul Bastionului Theresia după punerea în practică a unui proiect apărut recent pe ordinea de zi pentru următoarea şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş. Titlul propunerii ce urmează…

Citeşte articolul   

Terorismul şi criminalitatea organizată, două mari pericole la adresa ordinii mondiale

Societăţile deschise, moderne, sunt mai uşor de penetrat, iar terorismul şi haosul pot deveni o ameninţare serioasă la adresa ordinii internaţionale, dacă nu se iau măsurile corespunzătoare din instituţiile legale ale statelor în cauză. O nouă ordine mondială s-ar putea să nu devină deloc o realitate, ci să rămână doar o aspiraţie, în special pentru cei ce trăiesc în noua ordine europeană, după cum avertiza Robert Cooper, în “Destrămarea naţiunilor. Ordine şi haos în sec. XXI”. Tot el aprecia că ordinea postmodernă europeană se confruntă cu aceleaşi provocări ca şi SUA, iar criminalitatea existentă în interiorul său, are nevoie de…

Citeşte articolul   

Timişul are strategie cincinală de reabilitare şi zeci de kilometri de drumuri de pământ

Consiliul Judeţean Timiş nu are cum să se laude cu progrese majore în ceea ce priveşte reabilitarea drumurilor judeţene, după trei ani de mandat al actualei administraţii. Lucrurile sunt însă “în parametri” pe hârtie, unde tocmai a fost elaborată o Strategie de dezvoltare a infrastructurii judeţene de drumuri din judeţul Timiş pentru perioada 2015 – 2020.   175 de kilometri de drum cu piatră, 48 de kilometri de drumuri de pământ La următoarea şedinţă de plen, consilierii judeţeni vor vota încă o strategie legată de drumurile judeţene, care propune un plan cincinal de reabilitări de drumuri judeţene ce se întinde…

Citeşte articolul   

Unu din doi pacienţi români nu respectă tratamentul corect cu antibiotice

Peste 34% dintre pacienţii români care urmează un tratament cu antibiotice uită să ia cel puţin o doză pe parcursul terapiei, doar 32,6% respectă cu stricteţe intervalul de administrare a dozelor, iar după trei zile mai mult de jumătate renunţă sau nu mai respectă tratamentul, anunţă una din cei mai mari producători de medicamente, citat de Mediafax.   Potrivit studiului realizat de această companie producătoare de medicamente, nerespectarea intervalului de administrare a antibioticelor este frecvent întâlnită în rândul pacienţilor. Acestei practici i se adaugă şi faptul că, după trei zile de administrare, doar 44% dintre pacienţi mai respectă tratamentul prescris. Restul…

Citeşte articolul   

Ministerul Sănătăţii a cumpărat 156.000 de doze de vaccin hepatitic B

Urmează 280.000 de doze de difterotetanic

Ministerul Sănătăţii anunţă că a achiziţionat 156.000 de doze de vaccin hepatitic B, care urmează să fie aduse în ţară de către producător, iar 280.000 de doze de vaccin difterotetanic vor fi cumpărate până la sfârşitul lunii.   Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, anunţă, citată de Mediafax, că, în vară, au fost achiziţionate 50.000 de doze de vaccin hepatitic B, iar acum, alte 156.000 de doze, care vor fi aduse în ţară, în perioada următoare, în vederea imunizării bebeluşilor. Legat de vaccinul difterotetanic, oficialul Miunisterului Sănătăţii a precizat că acesta este utilizat în campaniile de imunizare a…

Citeşte articolul