Teatru
Actrița
De Irina Muhametova și Ilia Chlaki
Un concept de Sabina Bijan și Corina Dohanici
Un spectacol – două povești. Două povești în care viața, moartea, încercarea de a da o definiție și de a trăi fericirea se împletesc într-una singură, o poveste despre feminitate și, mai ales, o poveste despre destinul atât de special, atât de diferit al oamenilor care trăiesc pe și pentru scenă, ca și al celor de dincolo de cortină.
Studio “Uțu Strugari”, 4 februarie, ora 19
Boala familiei M
Un spectacol în regia lui Radu Afrim
Familia M este bolnavă de bolile lumii (ei). Personajele care o compun sau care gravitează în jurul ei iubesc maladiv, contagios; ating o limită cumva schizoidă și se scurtcircuitează violent ori de cîte ori încearcă să comunice, să explice, să se explice. Aici doar simțurile mai pot provoca unde de șoc. Senzualitatea, decrepitudinea e doar fugă de realitate, de idee, de noțiune. Boala familiei M suprapune realismul necruțător al tînărului dramaturg italian Fausto Paravidino universului oniric al regizorului Radu Afrim într-un spectacol fascinant, intens.
Teatrul Național Timișoara, Sala 2, 5 februarie, ora 19
Te uită cum ninge decembre
De George Bacovia și Agatha Grigorescu Bacovia
Un concept de Valentin Ivanciuc
Lumea lui George Bacovia, o lume fragilă, sensibilă, dar, în egală măsură, plină de viață, suculentă, ne este mult mai aproape decât ar părea. Istoria așa-zis minoră – cea a tristeților, a bucuriilor, a melancoliilor noastre – traversează timpul și ne face contemporani cu trecutul, ca și cu viitorul. George Bacovia și Agatha Grigorescu Bacovia ne traversează cotidianul și ne iau cu ei în plimbarea lor printre emoții.
Teatrul Național Timișoara, Holul cu coloane, 6 februarie, ora 19
Bad Bed Stories
De Oleg și Vladimir Presniakov
Un spectcaol în regia aristică Traian șoimu
B.B. Stories adună la un loc șase momente, șase intermezzo-uri. Sunt șase povești despre intimitate, în toate formele ei, intimitatea care – paradoxal – reflectă singurătatea cum nimic altceva n-ar putea să o facă. Suntem iremediabil singuri, surzi și muți, incapabili să comunicăm, incapabili să ieșim din cușca propriilor noastre experiențe. și totuși… Dincolo de barierele pe care ni le punem noi înșine străbate, fără a putea fi oprită în vreun fel, speranța. Umorul. Râsul, despre care unul dintre personaje spune clar și limpede că „este singurul lucru prin intermediul căruia poți fi înțeles”. Râsul care ne învață că, undeva, noi sau sufletele noastre, se pot întâlni cu adevărat, neintermediat de realități sociale abrupte, crude, agresive.
Studio “Uțu Strugari”, 7 februarie, ora 19
Cabaretul cuvintelor
De Matei Vișniec
Un spectcaol în regia artistică a lui ștefan Iordănescu
spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Municipal din Turda
La început a fost un sunet, apoi a fost cuvîntul. Cuvintele au creat propoziții, propozițiile au creat fraze, frazele au creat adevărul și minciuna.
Cuvintele s-au umplut de sens. Aceasta ar putea fi o definiție tandru-ironică a Creației și acesta este declanșatorul celei mai recente piese a lui Matei Vișniec, Cabaretul cuvintelor, unde cuvintele sunt personaje principale, secundare și episodice, unde sensul e un foc de artificii care-o ia în toate direcțiile, bucuros să scape de corsetul limbajului. Cabaretul cuvintelor este un exercițiu în care toate simțurile se coalizează pentru a reinventa noțiunea de comunicare.
Teatrul Național Timișoara, Sala 2, 8 februarie, ora 19
Iaacovi și Leidental
Un spectacol în regia artistică a Mihaelei Lichiardopol
Iaacovi și Leidental este povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existențial din viețile lor secate de emoție.
Cei doi trec prin propria lor existență în mod absurd, secați de emoție, dar încercînd s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens și cu un simulacru de iubire.
În caruselul care se naște, ei găsesc de cuvință să se îndrăgostească de aceeași femeie care, la rîndul ei, se află în căutarea marilor aspirații (artistice, pe cît posibil), căutare îngreunată de un prea teluric dos care-și are propria existență și propriul nume: „Popoumare”.
Studio “Uțu Strugari”, 9 februarie, ora 19
Făptași
Un spectcaol în regia lui Szabó K. István
De ani de zile Petra este abuzată de către tatăl ei Erwin, iar mama ei, Karin, ignoră acest lucru. Magda îl violează pe fiul ei Paul, însă nimeni nu aude strigătele lui de ajutor. Destinele similare îi aduc față în față pe cei doi copii, care se străduiesc, cu mai mult sau mai puțin succes, să pună capăt abuzurilor părinților. Faptele părinților sunt greu de cuprins în cuvinte, și cu atât mai greu e ca aceștia să fie trași la răspundere. Thomas Jonigk evocă în „Făptași“ unul dintre cele mai discutate subiecte ale ultimilor ani. Pe marginea poveștilor Petrei și ale lui Paul autorul constată că societatea noastră este una de făptași.
Teatrul German de Stat Timișoara, Sala TGST, 4 februarie, ora 19.30
Pescărușul
Un spectacol cu supratitrare în limba română, în regia lui Yuri Kordonsky
În jurul actriței Irina Nikolaevna Arkadina, care nu mai e la prima tinerețe, se strâng la moșie mai mulți apropiați: fratele ei Sorin, iubitul ei, scriitorul Trigorin, fiul ei Treplev care vrea de asemenea să devină scriitor, iubita acestuia, Nina, care îi joacă piesa, administratorul moșiei împreună cu soția și fiica sa, un medic și un învățător. Nina, care vrea să devină actriță, e impresionată de succesul scriitorului Trigorin și se îndrăgostește de el, ceea ce va afecta toate relațiile dintre personaje, care se află precum într-un lanț de îndrăgostiți nefericiți, ale căror eșecuri le marchează nu doar conversațiile, ci însăși existența.
Teatrul German de Stat Timișoara, Sala TGST, 8 februarie, ora 19.30
Afacere murdară
Un spectacol în regia lui Gyulay Eszter
Frica, neîncrederea, vulnerabilitatea și agresiunea stau ghemuite pe rafturile sufletului. Pe dinafară, nu transpare nimic. Degeaba scrijelim glazura, foarte rar vedem dincolo de suprafață. Vitrine murdare. Gesturi ambigue. Mesaje mâzgălite. Ordine opuse. Deodată. Ne obișnuim cu lacrimile. și cu zâmbetele contrare. Ne agățăm de convingeri potrivnice. Mai putem, oare, să ne privim direct în ochi? De ce ne stau gândurile cu ochii plecați?
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Sala Studio, 8 februarie, ora 19
Operă
Țara surâsului
Muzica: Franz Lehar
Libretul: Ludwig Herzer, Fritz Löhner
Un spectacol susținut de Corul, Orchestra și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Timișoara
Opera Română Timișoara, 5 februarie, ora 19
Dancing Queen
Balet-rock în două acte
Un spectacol pe muzică înregistrată, din repertoriul formației Queen
Libretul: Jens Neundorf
Un spectacol în regia artistică și coregrafia Sabinei Wake, de la Teatrul de Stat Meiningen, Germania
Opera Română Timișoara, 7 februarie, ora 19
Adriana Lecouvreur
Operă în trei acte
Muzica: Francesco Cilea
Libretul: Arturo Colautti
Un spectacol susținut de Corul, Orchestra și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Timișoara
Opera Română Timișoara, 9 februarie, ora 18
Filarmonică
Concert simfonic
Un spectacol susținutr de violonceliștii Alexandra Guțu și Filip Papa, dirijat de Mihnea Ignat, din Spania
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, 7 februarie, ora 19
În program sunt incluse lucrări de : J. Haydn (Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în Do major Hob. VIIb:1 și Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 2 în Re major Hob. VIIb:2), G. F. Haendel (Concertul pentru două violoncele și orchestră în Do major. HWV 318) și W.A. Mozart (Simfonia nr.36 Linz în Do major, KV 425)
Expoziții
Trup cu pești
Expoziție de pictură a artistei Silvia Moldovan
„Într-o lume saturată de imagini teribile, oamenii au pierdut din propria sensibilitate”, spune Silvia Moldovan. Statementul artistei Silvia Moldovan este, astfel, o invitație la recuperarea interiorității. Pictura ei invită la reflecție tăcută, departe de orice excese formale. Terapie pentru reconstruirea de sine într-o lume „saturată” de agresivitate, gesticulație largă și zgomot.
Expoziția se înscrie în politica de promovare a tinerilor artiști, asumată de către Fundația Triade, în cadrul programului Juventus. În acest context, Silvia Moldovan a câștigat în anul 2012 Premiul special al Fundației Triade, constând în organizarea unei expoziții personale la Galeria Triade.
Galeria Triade
Sigmar Polke – Muzică de origine necunoscută
O expoziție care include lucrări ale unuia dintre cei mai renumiți pictori germani ai artei contemporane, Sigmar Polke, în organizarea Institutului pentru Relații Externe
Toți iubitorii de artă și cultură au posibilitatea de a descoperi și de a contempla operele renumitului pictor, grafician și artist în domeniul fotografiei Sigmar Polke. În cadrul expoziției, Centrul Cultural German Timișoara oferă un workshop cu Wiebke Trunk, tururi ghidate prin expoziție cu Ana Adam, profesor de grafică, cu elevi ai Liceului de Arte Plastice și cu studenți ai Facultății de Arte și Design Timișoara, care s-au exprimat artistic pornind de la operele lui Sigmar Polke, precum și o seară de lectură cu cercul literar „Die Stafette”.
Centrul Cultural German Timișoara, până în 2 martie
Salonul premianților U.A.P.T. 2013
Evenimentul, ajuns la cea de a doua ediție, celebrează performanțele artiștilor vizuali profesioniști timișoreni (membri sau ne-membri ai filialei Timișoara a Uniuni Artiștilor Plastici) pe anul 2013, onorați cu premii (speciale, onorifice sau I – III) în urma deciziilor comisiilor de jurizare la diferite concursuri anuale, bienale etc, indiferent de specificul lor – local, național și/sau internațional. Un eveniment de bilanț în rândul breslei, cu dorința reflectării evoluției și imaginii generale a artei vizuale din Timișoara în rândul publicului larg.
Galeria Helios, până în 4 februarie
Proiecţie de film
Poll
În Poll acțiunea începe cu puțin timp înaintea declanșării Primului Război Mondial. Oda von Siering, o fată în vârstă de 14 ani, care până la moartea mamei a trăit în Germania, merge la tatăl ei, în Estonia. În casa acestuia, se simte străină și resimte o stare apăsătoare în noul mediu familial. Îi lipsește mama, care a fost cea mai importantă persoană din viața ei, dar și țara natală. La Poll, proprietatea tatălui ei, întâlnește un anarhist estonian rănit, “Schnaps“, care se ascunde de trupele țariste. Oda este cea care îl ajută și îl ascunde pe proprietatea tatălui ei. În scurt timp, însă, ajuge să dezvolte sentimente pătimașe pentru „Schnaps“.
Filmul a câștigat în anul 2010 Premiul Filmului Bavarez la categoriile „cel mai bun protagonist”, „cea mai bună actriță tânără” și „cea mai bună imagine scenică”, premiul special al juriului la Filmfest Rom, premiul Deutscher Filmpreis la categoriile „cel mai bun personaj secundar”, „cea mai bună camera” și „cea mai bună imagine scenică” în anul 2011 și premiul publicului la cea de-a 15 ediție a Festivalului De Film European de la București.
Proiecția acestui film din anul 2010, în regia lui Chris Kraus – care face parte din seria de filme „Vedere panoramică – regizori contemporani” – este organizată de Centrul Cultural German Timișoara împreună cu lectoratul D.A.A.D., din cadrul Universității Politehnica Timișoara, și cu Librăria Cărturești și având sprijinul Goethe-Institut.
Ceainăria Librăriei Cărturești, strada Mercy nr. 7, 6 februarie, ora 18.30
Ultimele comentarii