Timişorenii, invitaţi să spună „Stop joc, penalilor!”

Un miting de protest împotriva modificărilor aduse de parlamentarii PSD-ALDE Codului de Procedură Penală este programat pentru azi, la Timişoara. Acesta va avea loc între orele 20 şi 23, în Piaţa Victoriei.

 

Protestul, sub titlul „Stop joc, penalilor!”, este organizat, în mai multe oraşe din ţară concomitent, de câteva asociaţii civice: Rezistenţa, Insistăm, Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România şi VăVedem din Bucureşti.

Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept și un stat banditesc. Ieșiți în stradă, pe 20 iunie, în fața fiecărei Prefecturi din fiecare județ. Ieșiți și spuneți DA democrației, domniei legii și luptei anticorupție”, transmit organizatorii protestului.

Aceştia le solicită celor care vor participa la miting să ceară demisia Guvernului, a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților şi să ceară majorității parlamentare să oprească schimbarea Codurilor Penale. „Iar dacă îl suspendă pe Președinte, spuneți-le că ei oricum nu scapă. Spuneți-le că viitorul copiilor noștri și al țării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaș”, adaugă organizatorii.

Aceştia acuză coaliţia de guvernare că a furat la fiecare contract din bani publici, de la Guvern, de la Parlament, de la Consililii Județene, de la Primărie: „Ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituții și legi”. Organizatorii protestului mai acuză exponenţi actualei Puteri că au transformat Codurile Penale în codurile penalilor, că distrug instituții independente și le pun sub cizmă politică, că fură democrația cu totul: „România devine Coruptistan, iar democrația se transformă în cleptocrație.”

 

Citeşte şi: Deputaţii de Timiş care au votat modificările la Codul de Procedură Penală

Print Friendly, PDF & Email