Tezaur impresionant din Evul mediu, descoperit la Găvojdia

Sursă foto: DJC Timiş

Mai mult de 400 de modene de argint au fost descoperite pe un câmp din comuna Găvojdia. Specialiştii Muzeului Național al Banatului spun că tezaurul monetar medieval târziu de la Găvojdia reprezintă o descoperire deosebită.

 

Tezaurul descoperit este compus din 429 de piese de argint: denari ungurești și groși polonezi. Monedele se află, în momentul de faţă, la Muzeul Național al Banatului, unde un specialist în numismatică se ocupă de cercetarea și datarea lor exactă.

Pe baza primelor observații, el datează în secolul al XVI-lea, fiind regăsite monede bătute începând cu primele decenii ale secolului până la finalul acestuia. Stabilirea exactă a tipurilor monetare, a valorii acestora în timpul circulației lor, precum și a momentului îngropării tezaurului va fi posibilă doar după curățarea pieselor de către restauratori și în urma consultării cu un expert în numismatică. În orice caz acesta se leagă de luptele antiotomane și de cucerirea otomană a regiunii și este posibil ca tezaurul să fi fost îngropat în perioada războiului de 15 ani, la o distanță nu prea mare de cetatea Jdioara”, declară Zsuzsanna Kopeczny, muzeograf la Muzeul Național al Banatului

Cel care a descoperit tezaurul, Petru Eugen Bănățean Dunea, are autorizație pentru detectorul de metale din anul 2020. Spune că nu este la prima descoperire, dar cu siguranță la prima de o asemenea anvergură. „În seara în care am detectat primele monede, am scos singur undeva în jur de 50 de bucăți. Mai apoi, am lucrat umăr la umăr cu specialiștii de la Muzeul Banatului și de la Direcţia Judeţeană de Cultură Timiș  și am reușit să cercetăm întreaga zonă și să dezgropăm înca aproape 400”, mai spune Petru Eugen Bănățean Dunea.

Colaborarea utilizatorilor autorizați de detectoare de metale cu specialiștii din muzee și cu cei din Direcțiile Județene pentru Cultură este esențială pentru protejarea corespunzătoare a patrimoniului, afirmă Sofia Berdea, arheolog la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș: „Orice verigă lipsă în această colaborare, poate duce la deteriorarea majoră și chiar definitivă a unor obiecte și situri.”

Ultimul tezaur asemănător descoperit este cel de la Timișoara din anul 2006, compus din 416 de denari. Tezaurul de la Găvojdia, adaugă specialiştii, are însă o valoare mai ridicată, datorită prezenței monedelor de schimb poloneze.

Print Friendly, PDF & Email