Cristian Moș: „USR Timiș se delimitează de faptele reprobabile ale președintei USR Găvojdia”

Sursă foto: Facebook Cristian Moș

USR Timiș anunță că preşedintele USR Găvojdia, Ramona Dzitac, acuzată că ar fi lovit o tânără după ce aceasta i-a reproşat că ar fi plecat de la o petrecere cu un costum de baie şi o pereche de şlapi care nu îi aparţineau, a demisionat din partid, după ce ieri se autosuspendase din funcția de președinte al USR Găvojdia.

 

Cristan Moș, președintele USR Timiș, spune că, imediat după ce a aflat despre faptele reprobabile ale președintei filialei USR Găvojdia, a convocat Biroul Județean Timiș, situația fiind analizată împreună cu colegii din județ. „Concluzia care a urmat a fost firească: USR se delimitează de orice acțiune ilegală și imorală a membrilor noștri. Orice derapaj de acest fel va fi sancționat dur de către conducerea județeană a USR. Un astfel de comportament nu îi reprezintă nici pe cei aproape 20.000 de membri ai partidului și nici pe zecile de mii de timișeni care și-au pus până acum speranțele în noi. Oricine nu respectă aceste principii și criteriile de integritate USR va fi sancționat, deoarece principiile și onestitatea sunt cele mai valoroase lucruri pe care le avem”, declară Cristan Moș.

Acesta spune că Ramona Dzitac și-a dat demisia, calitatea sa de membru USR încetând de astăzi.

Preşedintele USR Găvojdia, Ramona Dzitac, este acuzată că ar fi lovit o tânără după ce aceasta i-a reproşat că ar fi plecat de la o petrecere cu un costum de baie şi o pereche de şlapi care nu îi aparţineau. Ramona Dzitac susţine că este vorba despre o înscenare.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro