În Timiş există suficiente terenuri de tip pârloagă, care nu sunt potrivite nici pentru agricultură, nici pentru construcţii. Pe lângă amenajarea de parcuri de captare a energiei solare, o idee pentru rentabilizarea unor astfel de terenuri este utilizarea lor ca spaţii de agrement. Astfel de exemple sunt Herghelia de la Izvin, dar şi terenul de golf de la Recaş. Deşi ideea investirii în crearea unui teren de golf a avut-o şi Consiliul Judeţean, acum şase ani, până la urmă proiectul a fost abandonat, deşi în cazul de la Recaş se dovedeşte a fi o investiţie reuşită.

Puţine terenuri, raportate la cerere

Nu multă lume ştie că în Ti­miş se găseşte, de ani buni, unul dintre cele şase terenuri de golf care funcţionează în prezent în România. Este vorba de primul club de golf din Banat, Tite Golf­resort, realizat cu o investiţie de câteva sute de mii de euro, într-o fostă fermă recăşeană.

Situat la numai 23 de kilo­metri de Timişoara, pe un teren de 24 de hectare care au apar­ţinut Comtim, clubul este pre­văzut şi cu maşini speciale de golf ame­ricane, cu motoco­sitoare, pre­cum şi automate pentru mingi.

“Se intenţionează construi­rea unui teren şi lângă Arad, însă deocamdată proiectul stag­nea­ză. În Cluj s-au amenajat două terenuri. Dar există cere­re. Doar în Clubul de Golf Timi­şoara sunt în prezent peste 60 de membri”, spune Sorin Săf­tescu, administrator al Golf Re­sort Recaş.

În judeţul Arad, la Fântâ­nele, a început construirea unui circuit complet, pe fonduri euro­pene, dar lucrările au fost opri­te. Iar bucureştenii preferă, de exemplu, să se înscrie la clu­burile din Bulgaria, tocmai din cauză că sunt foarte puţine te­renuri pe plan naţional.

Un sport nobil

Se ştie că golful nu este, în general, un joc ieftin. Un echi­pa­ment complet pentru un jucă­tor de golf costă aproximativ 500 de euro, bani în care intra trusa de crose, pantofii speciali, geanta de mingi şi mănuşile. În momentul de faţă doar la Bucu­reşti există un magazin specia­lizat în comercializarea unor asemenea accesorii.

Ca peste tot în lume, şi la Timişoara pasionaţi de acest sport sunt  doctorii, avocaţii, oa­menii de afaceri, oameni care îşi permit să plătească taxa anua­lă de membru în clubul de profil, care este de câteva sute de euro. Înscrişi sunt însă şi co­pii, care nu plătesc taxa, dintre care cel mai mic are 12 ani. Fap­tul că sunt membri ai unui club afiliat Federaţiei Române de Golf le oferă avantajul de a putea juca pe terenuri “de top”, în străinătate. Ceea ce şi fac, de mai multe ori pe an.

În vestul Europei, însă, golful nu mai este demult un sport elitist. A devenit un sport de masă. Iar o bună din parte dintre pasio­naţii timişeni ai acestui sport sunt convinşi ca acelaşi lucru se va întâmpla şi în Banat. “Nu es­te un sport ieftin, dar nu este în niciun caz la fel de scump, ca vâ­nătoarea. Dacă s-ar face o com­paraţie cu tenisul, valoarea de investiţie e cam aceeaşi. În plus, indiferent că e criză sau nu, cei care sunt pasionaţi de acest sport au găsit resurse pentru el”, precizează Sorin Săftescu.

Un proiect eşuat al Consiliului Judeţean Timiş

Acum zece ani, şi Consiliul Judeţean Timiş intenţiona să amenajeze un astfel de teren în judeţ şi, probabil, dacă ar fi reu­şit, s-ar fi dovedit că una dintre puţinele investiţii profitabile ale administraţiei judeţene. În bu­ge­tul aprobat pe anul 2003 al ad­ministraţiei judeţene se găsea, la capitolul “Alte acţiuni econo­mice”, suma de 50 de milioane de lei pentru amenajarea unui te­ren de golf în localitatea Bogda.

Actualul primar din Bogda, Dorel Luca, a declarat că nu are idee de unde s-a născut un ase­menea proiect şi că, deşi era prevăzută în bugetul C.J. Timiş o sumă pentru realizarea acestui teren de golf în Bogda, până la urmă nu s-a mai făcut nimic. “Oricum, ideea aceasta cu terenul de golf nu a venit de la noi. Nu avem noi fonduri pentru aşa ceva”, precizează Dorel Luca.

Dacă s-ar fi concretizat această investiţie, probabil că nu ar fi dus lipsă de cerere. O dovadă că românii sunt intere­saţi de golf este şi faptul că în acest an a fost inaugurat la Cluj primul teren de golf din Româ­nia construit după standardele United States Golf Association, în urma unei investiţii care depăşeşte un milion de euro.

Jocul fără adversar

Golful este un joc sportiv în care competitorii, folosind mai multe tipuri de crose, lo­vesc mingile şi încercă sa le intro­ducă, pe rând, în găurile unui teren de golf, din cât mai puţi­ne lovituri. Acest sport se poa­te practica de la vârstele cele mai mici până la cele mai înain­tate. O rundă standard de golf implică parcurgerea pe jos a unei distanţe de 10 – 15 km, uzual.

Regulamentul nu impune un teren de joc standardizat. Dimpotrivă, jocul se desfăşoară pe trasee de golf, fiecare având o formă particulară, conform reliefului pe care este con­struit. Un detaliu comun este faptul că aceste trasee au în general 9 sau 18 găuri.

Fiecare rundă presupune jucarea unui număr de găuri în­tr-o anumită ordine pe un teren de golf. O caracteristică specia­lă a jocului de golf este ca jucă­torul nu joacă împotriva unui adversar care trebuie învins. Concurenţii şi colegii nu pot interveni sau influenţa per­formanţa jucătorului. Acesta joacă exclusiv cu mingea lui, cu crosele sale. În jocul de golf jucătorul ţine cont exclusiv de terenul pe care joacă, condi­ţiile meteo, de propriile abilitaţi şi limite. Pentru a nu influenţa jocul celorlalţi jucători, există reguli legate de etichetă, ţinu­tă şi conduită.

Oricine începe să joace golf în mod organizat pleacă de la un handicap de 54 de punc­te. În funcţie de rezultate, acest handicap scade, la început, foarte repede. În România nu există deocamdată jucători profesionişti de golf.  

O tradiţie interbelică uitată

Teoria nocivă conform că­reia golful este un sport bur­ghez – rămasă din vremea regi­mului comunist – s-a perpetuat şi exista încă ideea că golful este exclusiv sportul oamenilor bogaţi. Astfel, autorităţile ro­mâne au lăsat golful exclusiv pe seama iniţiativelor private. Aceste iniţiative, deşi lăuda­bi­le, sunt încă limitate, neavând o piaţă pe care sa prospere.

Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în România existau cinci terenuri de golf. Cel mai important teren era cel din Băneasa, urmat de cel din Sinaia. Doar una din cele cinci locaţii antebelice a supravieţuit (parţial şi cu o pauză de aproa­pe două decenii) epocii comu­niste, care vedea golful drept un sport capitalist. Se spune că prima lovitură de crosă dată pe un teren de golf din Româ­nia i-a aparţinut Regelui Ferdi­nand, în 1923, prima femeie care a făcut acest lucru fiind Regina Maria. Şi preşedintele primului club de golf a fost un membru al familiei regale: Principele Nicolae. Patru din­tre aceste terenuri au fost de­vastate de armata germană şi desfiinţate, câţiva ani mai târziu, de comunişti. Al cinci­lea, cel de la Clubul Diplomatic din Bucureşti, după ce a fost ocupat temporar de un spital de campanie al Wehrmachtu­lui, a pierdut, o dată cu naţiona­lizarea, nouă din cele optspre­zece găuri, iar în 1975, a fost închis la ordinul lui Ceauşescu. Şapte decenii mai târziu, Româ­nia încă se chinuie să ajungem la nivelul antebelic.

Dacă în ultimii ani am reu­şit să atenuăm o bună parte a diferenţelor care ne separă de ţările vecine şi mai ales de ce­le din vestul Europei, la capi­tolul golf se stă în continuare foarte prost. „Estul continentu­lui are o piaţă a golfului imatu­ră, oferind doar două procente din numărul total de terenuri şi doar un procent din numărul total de jucători înregistraţi în Europa. Această subdezvoltare este cauzată în principal de faptul că golful a fost un sport interzis în perioada socialistă în majoritatea ţărilor din regiu­ne” este principala concluzie a unui studiu realizat de compa­nia KPMG. Doar 134 din cele peste 6.000 de terenuri euro­pene omologate se află în estul continentului, în timp ce rata de practicare a acestui sport la nivelul populaţiei (unde sunt cam 40.000 de jucători înregis­traţi) este de circa douăzeci de ori mai mică în fostele ţări co­muniste faţă de Occident. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, la începutul anilor ‘90, erau în Est numai zece terenuri şi doar 2.000 de practicanţi. În prezent, nu mai puţin de 68 dintre cele 134 de terenuri exis­tente în estul Europei (adică mai mult de jumătate din total) se află în Cehia. Faţă de 1990, numărul acestor locaţii a cres­cut aici de circa opt ori, iar nu­mărul jucătorilor înregistraţi a crescut de 15 ori. România se află, din păcate, la polul opus.