Teatrul Maghiar Timişoara anunţă o primăvară spectaculoasă

Teatru în hotel, în autobuz sau în casele spectatorilor

Spectacol Nu e de ajunsTeatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timișoara anunţă, pentru luna martie, un program variat: coregrafii excepționale, comedii pentru adulți și pentru copii și locuri atipice de întâlnire cu personajele – o cameră de hotel, un autobuz sau chiar în casele spectatorilor.

 

Startul primăverii îl dă Trupa Zero Balett, din Budapesta, cu spectacolul de mișcare non-verbal intitulat Nu e de ajuns, ce va avea loc duminică 1 martie, de la ora 19, în Sala Studio a Teatrului, anunţă, într-un comunicat, Laura Guţu, de la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”.

Cele mai bune hituri ale culturii pop maghiare din ultimii ani vor acompania comedia unui bărbat părăsit în fața altarului și discuțiile spumoase despre ce cred bărbații că își doresc femeile, în spectacolul Testosteron, cu ocazia reprezentațiilor din 3 și 4 martie. Cu reprezentaţia din 4 martie, Teatrul Maghiar de Stat se alătură campaniei naționale derulate de UNITER, Artiștii pentru Artiști, care vine în sprijinul artiştilor vârstnici cu probleme de sănătate. Astfel, sumele provenite din vânzarea biletelor pentru reprezentația Testosteron vor contribui la alimentarea Fondului de Solidaritate Teatrală.

8 Martie este o zi cu premii-surpriză, dans de dragoste și teatru la hotel, mai spune Laura Guţu. Ziua Internațională a Femeii va fi sărbătorită tot în pași de dans, împreună cu actrița și coregrafa Andrea Gavriliu, rezemată de Ștefan Lupu și Gabriel Costin. “«Zic Zac» este un spectacol de teatru-dans ce adună premiu după premiu încă din 2013, debordând de energie explozivă, sexualitate, umor şi sensibilitate. La final, spectatorii prezenți în Sala Mare au șansa să câștige premii-surpriză oferite de Teatrul Maghiar, cu ocazia tombolei de 8 Martie”, spune reprezentanta Teatrului Maghiar.

La capitolul scenelor inedite, actrița Borbely B. Emilia vine cu provocări. Ea își va urca personajul și publicul în autobuz, în zilele de 11 și 12 martie, când spectacolul Mady-Baby îi va purta într-o călătorie imaginară spre Irlanda. Mady va putea fi revăzută și în zilele de 14 și 15, ca personaj în Niște fete sau cinci-în-unu. De data aceasta, afirmă Laura Guţu, acțiunea se petrece într-o cameră a Hotelului Victoria, unde Borbely B. Emilia este fiecare dintre cele cinci foste iubite ale unui bărbat aflat în pragul căsătoriei. Coproducția Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” și a Studioului Yorick, din Târgu Mureș, bazată pe un text de Neil LaBute, această piesă poate fi înscenată aproximativ oriunde, astfel că Teatrul Maghiar propune timișorenilor să le transforme propriile case în spații teatrale. Cei interesați pot transmite solicitările și datele de contact la adresa pr@tm-t.ro.

Tot în prima lună de primăvară, cei mici pot face cunoștință cu Noditza, zâna care îmbină însuşirile lui Huckleberry Finn, ale lui Alice, cea din Țara Minunilor şi ale clovnului versat, pentru a spune o poveste despre divorț pe înțelesul copiilor, vineri 20 martie, de la ora 10. În aceeași zi, la ora 15, juniorii află mai multe despre acceptarea de sine şi a celorlalţi, de la Zâna cu șapte capete.

În 20 martie este programat spectacolul Răsturnare, one-man show-ul tânărului actor Molnár Bence, o satiră socială inspirată din Barosul satului, de Petőfi Sándor, ce poate fi vizionată și în 27 martie.

Coproducția Moliendo Café realizată împreună cu actori ai Teatrului German de Stat, în regia lui Silviu Purcărete, va putea fi vizionată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Reflex”, din Sfântu Gheorghe în zilele de 23, 24 și 25 martie. “Între timp, o colaborare fructuoasă se anunță și cea menită să aducă în Teatru spectacolul în limba franceză «Le Tsar», în ziua de 24 martie”, transmit reprezentanţii Teatrului Maghiar.

Laura Guţu transmite că toate spectacolele în limba maghiară beneficiază de traducere simultană în română. Biletele au prețuri cuprinse între 5 și 16 lei și pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete, de luni până vineri între orele 16 și 19 sau cu o oră înaintea fiecărei reprezentații.

Print Friendly, PDF & Email