Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu e ca o piesă de puzzle fără de care universul românesc interbelic nu poate fi întreg”

Foto: Humanitas

Cel mai nou volum din seria biografiilor interbelice scrise de Tatiana Niculescu – serie care îi include pe Regele Mihai, Regina Maria, Carol al II-lea și Elena Lupescu, Corneliu Zelea Codreanu, și Arsenie Boca – îi este consacrat filosofului Nae Ionescu. Un personaj despre care, în majoritatea situațiilor, se scrie și se vorbește cu patimă: o fac și cei care-l mitizează, și cei care îl detestă.

„Am încercat, deci, să ies din logica acestor polarizări și să-I reconstruiesc viața cât mai aproape de ce va fi fost în realitate, fără prejudecăți sau proiecții proprii. Vreau doar să-l cunosc și, prin mine, să-l cunoască și cititorii dispuși să-l privească prin ochii epocii lui”, spune Tatiana Niculescu în interviul în care am vorbit despre Seducătorul domn Nae, volum apărut zilele acestea la Humanitas.

 

„Cartea este povestea vieții lui Nae Ionescu reconstituită din memorii, jurnale, documente ale epocii”

CV Tatiana Niculescu

 

Este scriitoare, autoare a romanelor Spovedanie la Tanacu, Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut şi a două piese de teatru (Spovedania şi Brâncuşi contra SUA), semnate cu numele Tatiana Niculescu Bran.

Romanul ei de debut, Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei şi în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi roman a stat la baza filmului După dealuri, care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012.

Între 1995 şi 2008, a fost redactor, prezentator şi apoi redactor-şef al secţiei române a BBC World Service.

La Editura Humanitas a mai publicat volumele Regina Maria: ultima dorinţă (2015, volum reeditat în 2016), Mihai I: ultimul rege al românilor (2016), Mistica rugăciunii și a revolverului: Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017), Tăierea fecioarelor (2018), care e o ediție revăzută a romanului În țara lui Dumnezeu (Polirom, 2012), Regele şi Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee” (Humanitas, 2019) și Seducătorul domn Nae (Humanitas, 2020).

 

(Sursă CV: Humanitas)

Doamnă Tatiana Niculescu, în colecția de biografii interbelice de care vă ocupați de câțiva ani v-ați oprit acum la cea a lui Nae Ionescu, un personaj de anvergură intelectuală, adulat, mitizat de unii, însă stigmatizat, chiar detestat, de alții. Dacă ar fi trebuit să-i faceți un portret succint lui Nae Ionescu, înainte de documentarea și redactarea acestei cărți, cum l-ați fi descris?

Aș fi zis cam așa: “Intelectual interbelic controversat, pedagog socratic al unor viitori oameni de cultură străluciți, amestecat nebulos în politică, tentat de utopii totalitare, afemeiat notoriu.”

 

De ce l-ați ales pe Nae Ionescu?

Ca să fiu sinceră, îi dau târcoale de câțiva ani. În toate biografiile pe care le-am scris până acum, m-am lovit mai devreme sau mai târziu, implicit sau explicit, de el. De-a lungul acestor ani, scriind despre Corneliu Zelea Codreanu, despre Regina Maria, despre Carol al II-lea și Elena Lupescu, despre Regele Mihai și chiar despre Arsenie Boca, am adunat multe date și mărturii despre Nae Ionescu. El face parte, în mod firesc, din colecția mea de biografii interbelice, e ca o piesă de puzzle fără de care universul românesc dintre cele două războaie mondiale nu poate fi întreg.

 

Pe Carol al II-lea și pe Elena Lupescu i-ați scos, cu volumul de anul trecut, din zona abordărilor publice pătimașe și, după documentare în arhive, în scrisori, în memorii şi jurnale, în presa internaţională a vremii, ați dovedit că percepţia publică despre cei doi, construită de campanii succesive de defăimare, era deformată. Același lucru se întâmplă acum cu Nae Ionescu?

Da, sper că da. Despre Nae Ionescu s-a scris mult, dar adesea, și în cele mai documentate abordări, există un nimb mitologic al cărui efect paradoxal e că, în loc să dea adâncime personalității lui, o schematizează, o tabloidizează. E perceput fie ca sfânt, fie ca demon; fie ca personalitate exemplară, fie ca un farseur de duzină; fie ca reprezentant al unor înalte idealuri politico-religioase, fie ca personaj prin excelență toxic. Fie ca naționalist inocent, fie ca fascist sinistru. Am încercat, deci, să ies din logica acestor polarizări și să reconstruiesc viața lui cât mai aproape de ce va fi fost în realitate, fără prejudecăți sau proiecții proprii. Nu am nicio teză de demonstrat despre Nae Ionescu. Vreau doar să-l cunosc și, prin mine, să-l cunoască și cititorii dispuși să-l privească prin ochii epocii lui.

 

În carte puneți accent pe biografia lui sau pe puncte nevralgice din cariera sa: pe controversele generate de publicistica acestuia, de atașamentul său față de extrema dreaptă?

Cum spuneam: cartea mea nu este o pledoarie pentru vreo idee fixă pe care aș avea-o despre Nae Ionescu și nici o brodare pe marginea diverselor teorii enunțate deja despre el. Este povestea vieții lui reconstituită din memorii, jurnale, corespondență ale contemporanilor, articolele și scrisorile lui, documente de arhivă, fotografii etc.

 

„Sebastian a văzut cu mare luciditate și cu mult înaintea altor discipoli de-ai lui Nae, complexitatea lui contradictorie”

De ce ați ales ca motto, pentru acest volum, un pasaj din romanul lui Mihail Sebastian, De două mii de ani: „Mi-e greu să înțeleg nu gândirea lui Ghiță Blidaru și nici viața lui, ci gândirea și viața lui la un loc. Mi se par atât de contrazicătoare!” A fost întreaga existență a lui Nae Ionescu sub semnul contradicției între propriile atitudini, opinii, așa cum o contradicție a fost între relația dintre el și Mihail Sebastian și Prefața pe care i-a semnat-o pentru acest volum?

Sebastian recunoștea că îi datorează mult lui Nae Ionescu. Grație relației lor apropiate, el a văzut însă, cu mare luciditate și cu mult înaintea altor discipoli de-ai lui Nae, complexitatea contradictorie a acestui om. Prefața scrisă de Nae Ionescu la romanul De două mii de ani a făcut multă vâlvă în epocă și mai târziu. Dar, dacă ne distanțăm un pic de perspectiva ideologico-politică, Sebastian și-a provocat mentorul dându-i în roman un nume deloc flatant: Ghiță Blidaru. În semnificațiile acestui nume, Sebastian arăta că l-a “citit” corect. Asta l-a și scos din sărite pe Nae. Era ca o demascare implicită. Am ales ca motto cuvintele lui Mihail Sebastian fiindcă mi se pare că ele rezumă cel mai bine demersul meu în această carte.

 

„Nu era un crai de telenovelă, dar cucerirea femeilor era o garanție de validare bărbătească”

Seducătorul domn Nae îl numiți încă din titlu. Ce genera această capacitate de seducție a lui Nae Ionescu? Șarmul personal, anvergura intelectuală?

Era seducător pentru că era cultivat, de o inteligență sclipitoare, avea simțul umorului, improviza cu o extraordinară ușurință, putea să fie deopotrivă fanfaron și un mare domn, era un manipulator subtil al minților și al inimilor, peste care, fermecându-le, cucerindu-le pas cu pas, punea stăpânire. De asta și făcea ravagii printre femeile inteligente și cultivate: vorbirea lui era erotizantă, iar prezența, stihială.

 

În epocă i-au fost atribuite și descrieri de genul „idolul femeilor din Bucureștiul interbelic”, descrieri preluate și în prezent. Așa au stat lucrurile?

Nu era un crai de telenovelă, asta e sigur. Dar, în profundele lui instabilități și nesiguranțe sufletești, cucerirea femeilor era o garanție de validare bărbătească. Avea un complex social și fizic: i se părea că nu e prea atrăgător și că numele lui e din cale afară de comun. Cuceririle îi compensau și alinau această părere despre sine însuși. Dacă ar fi fost pus să aleagă, în mod conștient, între dragoste și putere, ar fi ales însă puterea. Asta a și fost marea lui slăbiciune care l-a dus la dezastru: nu numai în privința amorului, dar în toate cele ale vieții, s-a lăsat târât de instinctele de putere. Poate tocmai pentru că nu era un om foarte puternic și bine închegat sufletește.

 

Se poate spune despre vreo femeie că a fost iubirea vieții sale? Elena-Margareta Fotino, Lucia Popovici-Lupa, Maruca Cantacuzino, Cella Delavrancea?

Iubirea vieții lui, dacă a existat vreuna, a fost, cred, soția lui, Elena-Margareta Fotino.

 

Dacă ar fi să-i faceți un portret succint lui Nae Ionescu acum, după documentarea și redactarea acestei cărți, cum l-ați descrie?

L-aș descrie, pe scurt, cu titlul cărții: Seducătorul domn Nae.

 

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.

 

Print Friendly, PDF & Email