Stiri din editia nr. 3037 9 – 12 noiembrie 2023


Reabilitarea Căii Stan Vidrighin, în ultima etapă

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că lucrările de pe unul dintre bulevardele principale ale orașului, respectiv Calea Stan Vidrighin, intră în ultima etapă majoră, respectiv modernizarea completă a intersecției cu strada 1 Decembrie 1918.   „În timp ce două bulevarde sunt aproape gata, al treilea, Stan Vidrighin, intră de săptămâna viitoare în ultima etapă majoră a lucrărilor. Intersecția cu 1 strada Decembrie 1918 urmează să fie modernizată complet, chiar mai repede decât ne așteptam inițial în graficul de lucrări. Schimbăm liniile de tramvai învechite și introducem un sistem automat de macazuri, schimbăm rețelele de utilități și bineînțeles, refacem trotuarele, pistele și…

Citeşte articolul   

Expoziție Ioana Nemeș, la Art Encounters

Art Encounters va organiza la Timișoara expoziția uneia din cele mai importante artiste contemporane ale generației sale, Ioana Nemeș (1979-2011).   Intitulată Rituals, Keepers and Storms, expoziția este curatoriată de Diana Marincu și Kilobase București, având ca parteneri strategici Muzeul Municipal de Artă Contemporană din Ghent, Muzeul Național de Artă Contemporană al României și Isho. După vernisaj, care va avea loc miercuri, 15 noiembrie, de la ora 18, va fi organizat și un tur ghidat special, în prezența curatorilor Diana Marincu & Kilobase București. Expoziția Rituals, Keepers and Storms reprezintă un gest necesar de recuperare și cercetare documentară a corpului…

Citeşte articolul   

Primăria Timișoara a recuperat o nouă proprietate a orașului, în Elisabetin

Primăria Municipiului Timișoara a recuperat una dintre proprietățile orașului, care a fost ocupată ilegal timp de peste zece ani, un apartament dintr-o clădire istorică din cartierul Elisabetin. „Știți cazurile alea în care întâi era ocupat ilegal un apartament într-o clădire istorică, iar apoi urma restul? Acesta e unul din acele cazuri”, spune primarul Dominic Fritz.   „Știți cazurile alea în care întâi era ocupat ilegal un apartament într-o clădire istorică, iar apoi urma restul? Cu terorizarea celorlalți proprietari din imobil, cu șmecherii avocățești, cu presiune, cu complicitatea instituțiilor – până când puneau mâna pe clădire, apartament cu apartament. Acesta e…

Citeşte articolul   

Abonamente KultCard, la aniversarea a 70 de ani a Teatrului Maghiar din Timişoara

La aniversarea a 70 de ani de activitate, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le mulțumește spectatorilor fideli cu un cadou inedit: abonamente KultCard pentru stagiunea actuală, care pot fi achiziționate cu doar 70 de lei.   KultCard include câte o invitație la premierele stagiunii 2023-2024, 50% reducere la celelalte spectacole (proprii și invitate), acces gratuit la unul dintre spectacolele invitate la TESZT 2024 și invitația la spectacolul și petrecerea de închidere a stagiunii. Prima premieră a Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara este programată pentru data de 7 decembrie: 1978, în regia lui Tomi Janežič, va avea…

Citeşte articolul   

Iulius Town deschide sezonul reducerilor de până la 90% cu Black Friday (P)

Vânătorii de reduceri și pasionații de achiziții inteligente au acum de unde alege pentru că Iulius Town a pregătit reduceri de până la 90% la o gamă extinsă de produse din categoriile îmbrăcăminte și încălțăminte, cosmetice și parfumerie, bio și medical, articole sport, telefonie mobilă și accesorii, articole pentru copii și entertainment, food, servicii și, bineînțeles, electronice și electrocasnice. Fii printre primii care află ce branduri au promoții, consultând catalogul online!   Brandurile de fashion te așteaptă în Iulius Town cu reduceri de până la 70% la articole din colecțiile actuale, cât și la piesele care nu trebuie să îți…

Citeşte articolul   
Page 2 of 2
1 2