Stiri din editia nr. 2879 5 – 8 mai 2022


Personalul didactic medico-farmaceutic, plătit cu cu jumătate de normă la Spitalul Județean din Timișoara

Spitalul Județean de Urgență din Timișoara anunţă că, de luna aceasta, își va putea plăti personalul didactic medico-farmaceutic integrat clinic, cu jumătate de normă.   Este vorba despre 181 de medici care sunt şi cadre didactice la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, care vor beneficia de drepturile salariale echilibrate de curând prin actul normativ emis în aprilie 2022, anunţă oficialii Spitalului Judeţean. „Am făcut toate diligențele necesare pentru ca și acești colegi ai noștri care activează în spital, alături de întreg personalul, să primească ceea ce prevede orice contract individual de muncă. Legea emisă de curând aduce modificări la…

Citeşte articolul   

Dominic Fritz cere Consiliului Local să aprobe creşterea salariilor angajaţilor Primăriei Timişoara

Primăria Timișoara a publicat un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților din instituție și din instituțiile subordonate Municiaplităţii. Este prima creștere salarială în ultimii cinci ani.   Argumentul pentru creşterea salariilor este că, la deprecierea monedei naționale în acești ani se asociază contextul economic actual, iar ambele situaţii au dus la scăderea în termeni reali a puterii de cumpărare și la migrarea salariaților din Primărie către alte instituții publice care oferă un nivel salarial mai atractiv (de exemplu, către Consiliul Județean Timiș ori ANAF). Prin noul proiect de hotărâre, spun reprezentanţii Municipalităţii, coeficienții de ierarhizare sunt legați de salariul…

Citeşte articolul   

Strategia de Smart City și Transformare Digitală Timișoara 2022-2027, în consultare publică

Primăria Municipiului Timișoara a realizat împreună reprezentanţi ai unor firme de IT, ai mediului universitar, ai ONG-urilor și cu experți internaționali, Strategia de Smart City și Transformare Digitală Timișoara 2022-2027, pentru a aduce orașul în era digitală. Strategia propusă a intrat consultare publică pentru următoarele 30 de zile lucrătoare.   În urma unei consultări publice cu actorii interesați au fost identificate primele 10 disfuncționalități care vor fi prioritizate, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. În top se află stresul cotidian și consumul inutil de timp și resurse și existența a două lumi paralele digital/hârtie în domeniul serviciilor publice. Procesul de design al…

Citeşte articolul   
Page 2 of 2
1 2