Stiri din editia nr. 2709 17 – 20 septembrie 2020


57 de noi cazuri de covid-19 în Timiş

Numărul persoanelor din Timiş confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, este de 57, cifră rezultată în urma a 429 de teste, anunţă Prefectura Timiş.   Cele 57 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19 sunt, majoritatea din Timişoara – 32, Giroc – 5, Parţa – 4, Lugoj – 3, Pesac, Ohaba Forgaci, Dumbrăvița – câte doup şi câte un caz la Bencecu de Sus, Dudeștii Vechi, Giarmata Vii, Moșnia Nouă, Peciu Nou, Voiteg şi Periam . În această dimineață, anunţă autorităţile, în judeţ numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de150, dintre acestea 16 fiind…

Citeşte articolul   

Orice om poate fi șansa la viață a unui semen de-al său

Uneori, gesturi cât se poate de simple îi transformă pe cei care le fac în eroi. Este și cazul celor dispuși să doneze celule stem hematopoietice. Și, oricât de dur ar suna, oricine ar putea avea nevoie, la un moment dat, de un astfel de erou, transmit reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Timișoara, de Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.   A treia zi de sâmbătă a lunii septembrie este Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. Anul acesta, ea se celebrează pe 19 septembrie. În fiecare an, peste 500 de români sunt diagnosticați cu diferite tipuri…

Citeşte articolul   

Profesionişti din diverse domenii, pe lista de candidaţi a PSD Timiş pentru Consiliul Local Timişoara (P)

Voichița Lăzureanu, candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Timișoara, are alături o redutabilă echipă de profesioniști. Lista de candidați ai PSD Timișoara pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020 este deschisă de tânărul Sebastian Răducanu, secretarul executiv al organizaţiei, care este şi opţiunea pentru postul de viceprimar. Sebastian Răducanu este absolvent a două facultăţi, având specializarea de economist-jurist. În momentul de faţă este antreprenor, director la un grup de firme şi preşedinte al echipei BC Timba, care ani de zile a activat în liga naţională de baschet. Pe locul II se află profesorul Sorin Ionescu, directorul Colegiului Bănăţean, una dintre cele…

Citeşte articolul   

Dăruiește Viață a renovat, la Timişoara, Prima Clinică de Transplant Celule Stem la Copii din România

Asociația Dăruiește Viață anunţă finalizarea proiectului de renovare totală a Primei Clinici de Transplant Celule Stem la Copii din România, care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.   Acest nou proiect finalizat de Dăruiește Viață este un proiect strategic pentru hemato-oncologia pediatrică din România, menit să crească rata de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer prin crearea de condiții moderne de tratament, adaptate în totalitate normelor europene, explică reprezentanţii asociaţiei. Proiectul de renovare totală a Clinicii de Transplant Celule Stem la Copii, spun ei, este cu atât mai important cu cât epidemia de…

Citeşte articolul   

Timișoara, partener al orașelor din Europa și reper pentru orașele din România (P)

Timişoara este cel mai puternic centru economic din vestul ţării şi din Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, adunând peste 80% din cifra de afaceri a judeţului şi mai bine de 30% din cea a regiunii.   Orașul nostru își menține ritmul alert de dezvoltare, fiind catalogat de revista Forbes și de European Business Assembly din Oxford, Marea Britanie, în anul 2019, drept cel mai dinamic și cel mai favorabil oraș pentru dezvoltarea afacerilor. Acest lucru se datorează folosirii la maximum a șansei investițiilor cu fonduri europene, reprezentând cu adevărat polul de creștere din țara noastră din acest punct de vedere. Timișoara, cu administrație…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3