Stiri din editia nr. 2380 24 – 26 iulie 2017


Numărul înscrierilor la Universitatea de Vest, mai mare ca anul trecut

Cea mai căutată specializare este Informatica

Numărul absolvenților care s-au înscris la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut cu aproximativ 16 procente față de anul trecut, anunţă oficialii acestei instituţii de învăţământ superior. Aproape trei candidați pe loc fără taxă.   5.408 candidați s-au înscris pentru cele 2.067 de locuri bugetate scoase la concurs, în această vară, de Universitatea de Vest din Timișoara. În medie, aproape trei candidați concurează pe un loc fără taxă, anunţă reprezentanţii UVT. Cea mai solicitată facultate este cea de Matematică și Informatică, cu aproape cinci candidați pe un loc bugetat, specializarea Informatică înregistrând cea mai mare concurență din cadrul UVT,…

Citeşte articolul   

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, la Timișoara pentru a discuta situația PSD Timiş

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a anunţat că mâinedupă-amiază se va afla la Timișoara, pentru a purta discuții referitoare la situația organizației județene Timiș, anunţă Agerpres.   “Am discutat despre situația organizației de la Timiș. Nu am luat o decizie propriu-zisă. Am convenit ca în cursul zilei de mâine și poimâine eu să merg la Timișoara și să discut acolo cu toți factorii politici implicați. (…) Au fost discuții exploratorii (cu domnii Dorel Căprar și Petru Andea – n.r) ca până în momentul în care un for politic, fie BPN, fie CExN, stabilește o conducere interimară, cei doi, domnul…

Citeşte articolul   

Timişoara, indicată ca destinaţie-ţintă pentru refugiaţi

Guvernul nu pare dispus să crească numărul centrelor de primire a refugiaţilor, având mai degrabă planuri de extindere a centrelor existente. Ceea ce înseamnă că Timişoara va rămâne o destinaţie predilectă pentru următoarele valuri de refugiaţi.   O mare necunoscută Atentatele comise în ultima perioadă în spaţiul european nu au rămas fără ecouri şi în cazul autorităţilor române, Ministerului Afacerilor Interne solicitându-i-se să precizeze câţi refugiaţi mai trebuie să primească în perioada următoare România şi unde vor fi repartizaţi aceştia. „Având în vedere faptul că România a tăcut în problema cotelor obligatorii de refugiaţi, unii cetăţeni români şi deloc puţini…

Citeşte articolul   

Coordonator al PSD Timiş: “Grindeanu a fost exclus. Nu sunt colegi care să îl urmeze”

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Petru Andea, coordonator al PSD Timiş, a declarat, azi, citat de Mediafax, că susţinătorii lui Sorin Grindeanu “se conformează dispoziţiilor şi deciziilor luate în partid”, după ce la sediu a ajuns documentul de excludere a fostului premier.   Secretarul de stat Petru Andea, desemnat coordonator al PSD Timiş, a declarat azi că Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, în mod oficial, după ce, spune el, a verificat personal dacă hârtia cu decizia luată de Comitetul Executiv Naţional al PSD a ajuns la filiala Timiş a partidului. El a adăugat că n-a reuşit să…

Citeşte articolul   

Se doreşte reînfiinţarea centrelor de colectare de legume-fructe, în Timiş

Pentru a da un impuls agriculturii locale şi a elimina dominaţia intermediarilor, Consiliul Judeţean Timiş intenţionează să resusciteze fostele centre de colectare de legume şi fructe. Înainte de 1989, acestea asigurau preluarea fructelor şi a legumelor direct de la producători.   O iniţiativă inedită Consiliul Judeţean Timiş a aprobat, zilele trecute, „Analiza si strategia privind sectorul de legume si fructe la nivelul judeţului Timiş”, care este o fază aferentă unui proiect pilot de înfiinţare de Centre de colectare legume – fructe în Timiş. În argumentaţie se arată că, deşi Timişul este recunoscut ca un mare şi tradiţional producător de legume…

Citeşte articolul   
Page 2 of 3
1 2 3