Stiri din editia Nr. 2082 21 – 24 august 2014


Excesul de greutate şi obezitatea cresc riscul de apariţie a zece tipuri de cancer

Excesul de greutate şi obezitatea cresc riscul de apariţie a zece tipuri de cancer, inclusiv cele de uter, vezică biliară, rinichi, ficat şi de colon.   Realizat de cercetătorii de la School of Hygiene and Tropical Medicine din Londra, studiul a fost efectuat pe un eşantion de peste cinci milioane de britanici în vârstă de peste 16 ani, al căror indice de masă corporală (IMC – raportul dintre înălţime şi pătratul înălţimii unei persoane care, dacă depăşeşte 30, este considerat un semn de obezitate la adulţi) era cunoscut. Participanţii au fost monitorizaţi timp de şapte ani şi jumătate, scria, zilele…

Citeşte articolul   

Un miliard de euro deturnaţi anual din Sănătate

Un senator spune că a găsit soluţia ca aceşti bani să poată fi folosiţi pentru creşterea salariilor medicilor şi calităţii îngrijirii pacienţilor

Un senator solicită Guvernului şi Parlamentului, printr-o petiţie, să sprijine şi să voteze Legea înfiinţării Agenţiei Naţionale de Management în Sănătate, care să ducă la creşterea salariilor medicilor şi a calităţii îngrijirii pacienţilor, din cei peste un miliard de euro deturnaţi anual din Sănătate.   Argumente pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Management în Sănătate Prin intermediul petiţiei pe care a numit-o „Cerem creşterea salariilor medicilor şi calităţii îngrijirii pacienţilor din cei peste 1 mlrd EUR deturnaţi anual din Sănătate”, senatorul Valeriu Todiraşcu solicită Guvernului şi Parlamentului să sprijine şi să voteze înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Management în Sănătate, un organism…

Citeşte articolul   
Page 3 of 3
1 2 3