Supravegherea și managementul traficului din Timișoara, gata de start

După o licitație care a durat mai bine de doi ani

Management traficO licitație controversată, în decursul căreia au fost depuse cinci contestații, și care s-a întins pe o durată de mai bine de doi ani, pusese, la un moment dat, sub semnul îndoielii șansele proiectului de management integrat al traficului în Timişoara. Primarul anunţă acum că, în baza unei înțelegeri asumate de executanții lucrărilor, proiectul ar putea fi gata în următoarele șapte luni.

 

Edilul Nicolae Robu a anunțat, la sfârşitul săptămânii, că a fost finalizată licitația în vederea realizării lucrărilor din cadrul proiectului de supraveghere și management inteligent al traficului în Timișoara. Primarul spune că fost semnat contractul de execuție, lucrările urmând să se deruleze în baza unui acord încheiat între reprezentanții Primăriei și cei ai executanților, într-un interval de timp mai scurt decât cele 12 luni prevăzute inițial. Și aceasta pentru a nu fi afectate șansele proiectului de a beneficia de finanțarea din fonduri europene. Nicolae Robu a mai informat și că ordinul de începere a lucrărilor ar putea fi dat imediat după 1 mai.

Execuția lucrărilor revine unei asocieri între Swarco Traffic România, ca lider de asociere, Avitech SRL și Swarco Mizar. Valoarea totală estimată inițial de către specialiști a fost de 34,4 milioane de lei + TVA, iar cea la care s-a atribuit contractul, a cărui durată de execuție va fi de şapte luni, este de 19,9 milioane de lei + TVA.

O dată cu semnarea acestui contract, a mai precizat edilul, sunt asigurate premisele pentru ca Primăria Timișoara să finalizeze exercițiul financiar 2007 – 2013 de alocare a fondurilor europene – a cărui limită este 31 decembrie 2015 – cu o rată de realizare a proiectelor finanțate din fonduri europene de 100%.

Proiectul de management inteligent al traficului din Timișoara prevede realizarea unui centru integrat de comandă și dotarea cu 230 de camere video a 134 de intersecții din oraș. Dintre acestea, mai spune Nicolae Robu, 44 de intersecții vor fi nou amenajate, în vreme ce alte 90 vor fi modernizate. În plus, vor mai fi instalate 13 radare de informare, panouri de afişare şi 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roşu. În baza dotărilor complexe pe care le presupune proiectul, vor deveni posibile controlul și coordonarea computerizată a traficului, ce vor fi operate dintr-un centru de comandă. Proiectul va avea ca beneficii funcţionarea undei verzi pentru o parte din traseele de trafic urban și optimizarea controlului la deplasarea prin oraș.

Contestații succesive depuse de participanții la licitație

Nicolae Robu in conferinta de presa (2) Foto PNL TimisCinci contestaţii au fost depuse, în total, în decursul licitației vizând atribuirea contractului de execuție pentru proiectul de management inteligent al traficului din Timișoara. Ultima a fost depusă acum mai bine de un an, după desemnarea companiei câștigătoare.

Referindu-se la șansele de realizare ale proiectului, primarul Timişoarei și-a exprimat public în mai multe rânduri îngrijorarea că finanţarea europeană ar putea fi pierdută, în cazul în care fondurile europene alocate proiectului nu sunt utilizate până cel târziu în ultima zi din 2015. În ianuarie, anunța că a fost finalizată licitaţia vizând atribuirea lucrărilor din cadrul proiectului de supraveghere şi management al traficului. Soarta proiectului, însă, era departe de a fi fost tranşată, întrucât una dintre companiile participante la licitaţie – Uti Grup SA, aparţinând omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu –, descalificată, depusese contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi aceasta după ce, anterior, procedurile de licitaţie fuseseră suspendate o perioadă, ca urmare a solicitărilor de clarificare şi a numeroaselor contestaţii succesive depuse de către actualul câştigător, Swarco Traffic România SRL.

Nicolae Robu a precizat atunci și că Municipalitatea intenţionează să depună o plângere penală pentru obstrucţionarea proiectelor Timişoarei şi şi-a reiterat dorinţa ca instituţiile specializate ale Statului să acorde atenţie sporită desfăşurării acestor licitaţii, pentru a nu se ajunge în situaţia de a periclita soarta proiectelor cu finanţare europeană. „Din păcate, poziţia unor ofertanţi pe parcursul licitaţiilor nu are nimic în comun cu participarea la o competiţie în mod onest. Noi, acum, trebuie să multiplicăm 20.000 de pagini, că atât este documentaţia licitaţiei, să trimitem tot acest volum la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi, desigur, să aşteptăm ca CNSC să se pronunţe”, a declarat edilul. Acesta a apreciat că poate fi adusă în discuţie ipoteza unui boicot, atâta vreme cât se încearcă de un an şi jumătate atribuirea contractului de execuţie.

Referindu-se la compania UTI, care a contestat licitaţia, primarul Nicolae Robu a precizat că aceasta nu a îndeplinit condiţiile solicitate în caietul de sarcini, acesta fiind motivul pentru care a fost descalificată. Şi a  informat și că proiectul, a cărui finalizare era stipulată iniţial pentru luna iulie, mai poate aspira, cu şanse, la o prelungire a termenului de execuţie până cel târziu în ultima zi a anului 2015, moment din care fondurile europene aferente exerciţiului financiar 2007 – 2013 nu mai pot utilizate. “E a cincea contestaţie depusă, dar e singura în contextul de acum, după anunţarea câştigătorului. De un an şi jumătate stăm cu licitaţia…”, a semnalat atunci edilul, care a adăugat şi că au existat anterior avertismente potrivit cărora, dacă nu vor câştiga licitaţia, reprezentanţii UTI vor contesta rezultatul acesteia.

Nicolae Robu a precizat atunci și că, dacă CNSC va soluţiona contestaţia oferind câştig de cauză Primăriei Timişoara, atunci va putea fi semnat contractul de execuţie efectivă a lucrărilor, companiei contestatare UTI Grup rămânându-i la îndemână alternativa acţionării în instanţă a Municipalităţii. În ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei de către Swarco Traffic România, Nicolae Robu a declarat, referindu-se la tergiversarea procedurilor de licitație pe care le-a imputat-o în trecut reprezentanților companiei Swarco Traffic România că, deşi a criticat în trecut firma desemnată câştigătoare, “una e deranjul de pe parcurs, alta e gestionarea corectă a licitaţiei”.

Legislaţia din România în domeniul achiziţiilor publice este îndeajuns de permisivă încât să îngăduie potenţialilor ofertanţi depunerea de contestaţii repetate la CNSC, fără asumarea vreunei răspunderi din partea contestatarului pentru eventuala periclitare a şanselor proiectelor care beneficiază de finanţare europeană.

Un proiect a cărui miză inițială a fost de aproape zece milioane de euro

Proiectul care vizează implementarea sistemului de trafic management şi instalarea unui sistem de supraveghere video în Timişoara a fost iniţiat de Primărie, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, pe domeniul „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 43 de milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă asigurată de UE este de mai mult de 35 de milioane de lei. Contractul de finanțare a fost semnat la finalul lunii ianuarie 2013.

În forma elaborată de iniţiatorii săi, proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea fluxului rutier şi a siguranţei cetăţeanului, prin implementarea unui sistem de control adaptiv care să permită managementul traficului urban şi supravegherea video metropolitană, prin modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare din 134 intersecţii, dotarea intersecţiilor şi a zonelor identificate cu risc de infracţionalitate sau a zonelor rutiere periculoase cu 230 de echipamente noi de supraveghere, îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterea siguranţei rutiere în Timişoara, creşterea siguranţei traficului rutier, prin introducerea unui sistem modern şi operativ de supraveghere video metropolitană şi crearea unui centru de comandă şi control unic, pentru coordonarea activităţilor de trafic management şi supraveghere video.

Print Friendly, PDF & Email