Sistemul de Management al Traficului din Timișoara, funcțional din primăvara lui 2016

Trafic management Timisoara Foto Primaria TimisoaraProiectul de Management al Traficului din Timișoara, realizat de Primăria Timișoara din fonduri europene, presupune mai mult de 130 de intersecții semaforizate și 230 de camere de supraveghere. În penultima zi a anului 2015, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a inaugurat Centrul de comandă al acestuia.

 

Azi, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a inaugurat Centrul de comandă al Sistemului de Management al Traficului din Timișoara, de unde se va putea supraveghea și coordona circulația din oraș. Proiectul de Management al Traficului din Timișoara, care presupune o investiție de zece milioane de euro, include mai mult de130 de intersecții semaforizate și 230 de camere de supraveghere.

Peretele de monitoare din centrul de comandă şi control al traficului din Timişoara, așa-numitul videowall display, cu o suprafaţă de 22,08 metri pătrați, cu 9,20 de metri lungime şi 2,40 de metri înălţime, este cel mai mare ecran de acest tip montat până în prezent în România și cel mai modern din ţară şi printre cele mai moderne din Europa. Centrul dispune şi de camera serverelor care a fost concepută astfel încât să permită funcţionarea corespunzătoare a sistemelor hardware şi software instalate în acesta.

Ion Dedu, coordonatorul de proiect, spune că sistemul permite inclusiv detectarea mașinilor ai căror șoferi încalcă regulile rutiere, dar legislația nu permite aplicarea amenzilor.

Valoarea totală a contractului a fost de aproape 47 de milioane de lei cu TVA, din care 98% sunt fonduri nerambursabile. Proiectul – realizat de Primăria Timișoara din fonduri europene – nu este încă finalizat, urmând să mai fie făcute unele lucrări în intersecții. Edilul Timișoarei estimează că în martie anul viitor sistemul va fi functional, după montarea tuturor camerelor.

Proiectul, care vizează implementarea sistemului de trafic management şi instalarea unui sistem de supraveghere video în Timişoara, a fost iniţiat de Primărie, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, pe domeniul „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”.

Contractul a fost semnat la finalul lunii ianuarie 2013, iar data asumată iniţial pentru implementarea proiectului a fost de 12 luni, începând din 30 ianuarie 2013.

În forma propusă de iniţiatorii săi, proiectul îşi propunea să contribuie la îmbunătăţirea fluxului rutier şi al siguranţei cetăţeanului, prin implementarea unui sistem de control adaptiv care să permită managementul traficului urban şi supravegherea video metropolitană, prin modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare din 134 intersecţii, dotarea intersecţiilor şi a zonelor identificate cu risc de infracţionalitate sau zone rutiere periculoase cu 230 de echipamente noi de supraveghere, îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterea siguranţei rutiere în Timişoara, creşterea siguranţei traficului rutier, prin introducerea unui sistem modern şi operativ de supraveghere video metropolitană şi crearea unui centru de comandă  şi control unic, pentru coordonarea activităţilor de trafic management şi supraveghere video.

 

Lista celor 44 de intersecții în care vor fi montate semafoare noi și camere video:

Calea Șagului – Str. Bujorilor

Calea Șagului – Str. Ana Ipătescu

Bd. Michelangelo – Bd. I.C. Brătianu

Str. Oituz – Calea Al. I. Cuza – Str. Gheorghe Dima (Piața Mărăști)

Bd. I. C. Brătianu – Str. Grozăvescu

Piața Iuliu Maniu

Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Iancu Văcărescu

Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Al. Odobescu – Str. Ion Ghica

Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Gh. Doja

Calea Șagului – Str. Ioan Rusu Șirianu

Piața Mocioni

Bd. Simion Bărnuțiu – Str. Renașterii

Bd. Simion Bărnuțiu – Str. Samuil Micu

Bd. Republicii – Str. Paris

Bd. Regele Carol I – Str. Iancu Văcărescu

Bd. Take Ionescu – Str. Înfrățirii

Bd. Take Ionescu – Str. Dimitrie Gusti (Inspectoratul de Poliție)

Bd. Take Ionescu – Str. N. Filipescu

Bd. Take Ionescu – Str. Aurel Popovici

Str. Sf. Ioan – trecere pietoni in Piața Eliade

B-dul Michelangelo – Academician Alexandru Borza (înlocuiește intersecția Str. Gheorghe Adam – traversare tramvai)

Str. Dacilor – Splaiul Peneş Curcanul

Str. Dacilor – Splaiul Nistrului

Str. Dacilor – Str. Mihalache – Str. Ştefan cel Mare (Piaţa Traian)

Bd. 3 August 1919 – Str. Episcop Lonovici

Bd. 3 August 1919 – Splaiul Nistrului

Bd. Revoluției din 1989 – Str. N. Filipescu

Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader – trecere pietoni (înlocuiește intersecția Str. C. Brediceanu – Str. Iosif Nemoianu)

Str. Iosif Nemoianu – Str. Liviu Gabor

Bd. Regele Carol I – Str. Ion Ghica

Str. Joszef Preyer – Str. Căpitan Damşescu

Str. Ion Barac – Bd. Dâmboviţa

Str. Gheorghe Adam – trecere pietoni la spital

Str. Avram Imbroane – trecere pietoni (relocată în Str. Avram Imbroane – Str. Renașterii)

Str. Avram Imbroane – Str. Mihail Kogălniceanu (la Gara de Est)

Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. C.D. Loga

Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. M. Eminescu – Str. V. Goldiş

Str. Proclamaţia de la Timişoara – Str. Augustin Pacha

Aleea F.C. Ripensia – trecere pietoni

Str. Proclamația de la Timișoara – Str. F. Griselini

Str. Joszef Preyer – Str. Mangalia

Str. Joszef Preyer – Str. Crizantemelor

Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader (actual nesemaforizată – provine din lista celor 90 de intersecții semaforizate și înlocuiește intersecția Str. Stefan cel Mare – Str. Şt. O. Iosif – Str. Gloriei, care trece în lista celor 90 de intersecții semaforizate)

Bd. Dâmboviţa – Str. Ana Ipătescu

 

Lista celor 90 intersecții semaforizate în care vor fi montate camere video:

Calea Şagului – Bd. Liviu Rebreanu

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Ranetti

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Hebe

Bd. Liviu Rebreanu – Str. C-tin Brâncoveanu

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Ulpia Traiana

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Drubeta

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Salcâmilor

Bd. Liviu Rebreanu – Str. Cosminului

Bd. Liviu Rebreanu – Calea Martirilor – Bd. I. Bulbuca

Str. Arieş – Str. Surorile Martir Caceu

Str. FC Ripensia – Str. 1 Decembrie

Str. FC Ripensia – Bd. Eroilor de la Tisa

Str. Cluj – Str. 1 Decembrie – Arieș

Str. Cluj – Str. Eroilor de la Tisa-V. Babeș

Bd. Michelangelo – Bd. C.D. Loga

Bd. Michelangelo – Bd. M. Eminescu

Str. I.C. Brătianu – Bd. Revoluției din 1989 – Str. Hector

Str. I.C. Brătianu – Bd. Take Ionescu – Str. Hector (Piaţa I.C. Brătianu)

P-ţa Consiliul Europei

Calea Şagului – Str. Verdi – Str. Mureş

Str. Cluj – trecere pietoni (Liceul Ion Vidu)

Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. C. Brâncoveanu – Bd. Dragalina

Bd. 16 Decembrie 1989 – Spl. Tudor Vladimirescu

Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. Regele Ferdinand

Piața Regina Maria

Bd. Republicii – Calea Circumvalaţiunii – Str. Jiul

Calea Circumvalaţiunii – Str. C. Brediceanu – Calea Bogdăneştilor

Calea Circumvalaţiunii – Str. Gheorghe Lazăr

Calea Circumvalaţiunii – Str. Burebista

Str. Simion Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor – Str. Gh. Adam

Str. Simion Bărnuţiu – Str. M. Kogălniceanu – Bd. Take Ionescu

Str. Stefan cel Mare – Str. Şt. O. Iosif – Str. Gloriei (actual semaforizată – provine din lista celor 44 de intersecții nesemaforizate și înlocuiește intersecția Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader, care trece în lista celor 44 de intersecții nesemaforizate)

Str. Gh. Dima – Str. Gh. Lazăr

Str. Gh. Dima – Str. Brediceanu – Str. Sf. Ioan

Bd. Republicii – Bd. Gen. Dragalina

Bd. Gen. Dragalina – Spl. Nicolae Titulescu

Bd. Dragalina – Spl. T. Vladimirescu

Bd. Dragalina – Bd. Regele Carol I

3Bd. Iuliu Maniu – Bd. Regele Carol I – Str. I. Preyer

Str. Gării – trecere tramvai (1 – Elba)

Str. Gării – trecere tramvai (2 – Elba)

Calea Dorobanţilor – Str. Ovidiu – Str. Uzinei

Str. Andrei Şaguna – Str. Iuliu Grozescu – Str. Iosif Vulcan

Str. Andrei Şaguna – Str. I. Mihalache – Str. Tigrului

Str. I. Mihalache – Str. Theodor Neculuţă (actuala Str. C-tin Titel Petrescu)

Str. I. Mihalache – Str. Anton Pann

Bd. Revoluţiei din 1989 – Str. Martin Luther (Popa Șapcă)

Piața Leonardo da Vinci (Michelangelo)

Str. Brediceanu – Str. Paris

Bd. Ferdinand – Bd. C.D. Loga

Str. 20 Decembrie 1989 – Bd. C.D. Loga – Str. Săvineşti

Piaţa 700

Str. Gheorghe Lazăr – Liceul Ion Mincu

Calea Şagului – Str. Ovidiu Cotruş

Calea Torontalului – Str. Timiş

Calea Torontalului – Str. Miresei – Bd. Cetăţii

Calea Torontalului – Str. Liege

Calea Aradului – Str. Lăzărescu

Calea Aradului – Str. Miresei – Str. Amurgului

Calea Aradului – Str. Călan – Str. Răduleţ

Calea Aradului – Str. Liege

Calea Sever Bocu – Str. Divizia 9 Cavalerie – Str. Amurgului

Calea Sever Bocu – Str. Liniştei

Calea Sever Bocu – Str. Lirei

Calea Sever Bocu – str. Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru – Str. Grigore T. Popa

Calea Dorobanţilor – Al. Pădurea Verde

Str. Banatul – Bd. Dâmboviţa

Str. Demetriade – Str. Frigului

Str. Demetriade – Str. Divizia 9 Cavalerie

Bd. Cetăţii – Str. Cloşca – Str. Gh. Lazăr

Bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor

Bd. Bulbuca – Bd. Sudului

Bd. Bulbuca – Str. Sănătăţii

Bd. I. Bulbuca – Str. Dr. Mureşan – Str. Arieş

Calea Stan Vidrighin – Intrare RATT

Calea Stan Vidrighin – Bd. Eroilor de la Tisa

Str. Ştefan cel Mare – Str. Pestalozzi

Str. Iepurelui – Str. Anton Pann (P-ţa Vârful cu Dor)

Str. Prezan – Calea Martirilor – Str. Mareşal Averescu

Str. E. Zola – Str. Bujorilor

Str. E. Zola – Str. Chişodei

Str. E. Zola – Str. Victor Hugo

Str. C. Brâncoveanu – Str. Mureş

Bd. Eroilor de la Tisa – Str. Daliei

Str. C. Brâncoveanu – Str. Ciprian Porumbescu

Str. Ciprian Porumbescu – Str. Al. Odobescu

Bd. Mihai Viteazu – Str. Victor Babeş

Bd. Mihai Viteazu – Str. Sfânta Rozalia (Romulus)

Bd. Mihai Viteazu – Bd. Vasile Pârvan – Spl. T. Vladimirescu

Bd. Vasile Pârvan – UVT (trecere de pietoni).

Articol scris de

Jurnalist Timpolis