Documentarul Superhombre, despre cunoscutul alpinist timişorean Horia Colibăşanu, va putea fi văzut în cinematografe de la sfârşitul lunii ianuarie, când filmul va începe un turneu în mai multe oraşe din ţară, în prezența echipei.
Premiera oficială a filmului Superhombre în România va avea loc în București la 31 ianuarie, la Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, cu participarea echipei filmului. Va fi urmată de alte proiecții speciale în marile orașe, printre care Timișoara, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea și Brașov.
Documentarul îl urmăreşte pe Horia Colibăşanu în cele trei ipostaze ale sale, pe care încearcă le ţină în echilibru: alpinist de top, soţ şi tată a doi copii şi medic stomatolog.
În perioada 2016-2018 au fost documentate și filmate îndeaproape trei din expedițiile lui Horia Colibășanu în Himalaya și viața lui între expediții. În 2016, directorul de imagine şi co-regizorul filmului, Mircea Gherase, a filmat ascensiunea alpinistului timișorean pe muntele Manaslu, din Nepal, până la 6.000 de metri altitudine. Iar în 2017, Horia Colibășanu devenea primul român care urca pe Everest fără oxigen suplimentar, filmându-și singur reușita până la 8.848 de metri.
Românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu opt „optmiari” (vârfuri peste 8.000 de metri) urcați, Horia Colibășanu se cațără în stil pur alpin, fără șerpași de altitudine și fără oxigen. A stabilit cinci premiere românești, începând cu K2, supranumit „muntele alpiniștilor”, în 2004. Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2, Annapurna și Dhaulagiri, trei dintre cei mai periculoși cinci munți din lume.
În 2019, preşedintele României i-a conferit lui Horia Colibăşanu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere pentru performanța sportivă și contribuția semnificativă adusă alpinismului românesc.
În luna iulie a acestui an, Superhombre a avut o primă proiecţie, în faţa a peste 700 de spectatori, la festivalul de film Ceau, Cinema! din Timișoara, urmată de o lungă și entuziastă discuție a echipei cu publicul.
Premiera internațională a documentarului a fost în octombrie la Festivalul Filmelor de Munte din Poprad, în Slovacia, urmată de selecţii în competiţia Krakowia Gorski Festiwali, un festival de tradiţie din Polonia, şi în competiţia Mendi Film Festival, în capitala Ţării Bascilor, Bilbao, unul dintre cele mai importante festivaluri de cultură montană din Europa (6-15 decembrie 2019).
Montajul a fost realizat de Gabi Basalici și Ciprian Cimpoi, care au avut la dispoziţie peste 100 de ore de filmări, inclusiv din arhiva personală a alpinistului, strânsă în ultimii 15 ani. Designul de sunet îi aparţine lui Filip Mureșan, iar muzica originală a fost creată de compozitorul timișorean Cári Tibor.
Superhombre este realizat de Lucian Mircu şi Mircea Gherase şi este produs de Asociația Marele Ecran și Fundația PressOne.
Ultimele comentarii