Daniel Dorobanțu este artistul timișorean care, în premieră, a concertat timp de opt ore, fără oprire, în fața a sute de oameni, într-o catedrală gotică din Timișoara. Acum se pregătește să concerteze, tot în premieră, în biserica unei mănăstiri. Înaintea concertului l-am invitat la un dialog.

Daniel Dorobanțu este unul dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii electro-ambientale româneşti, apreciat și în străinătate, nominalizat de The Guardian ca fiind printre cei mai buni reprezentanţi ai noilor curente muzicale europene – autorul a 11 albume de studio, numeroase lucrări de artă video, instalații, spectacole live și experimente multimedia.

„M-a atras muzica aceea care pune accent pe atmosferă și mai puțin pe firul narativ”

Sunteţi un pionier al muzicii ambient, în România. Când şi cum a început pasiunea pentru acest tip de muzică?

A început în 1993, când un prieten m-a invitat să-l asist tehnic la o producție de muzică electronică. Atunci am început să descopăr în vasta sa colecție un univers muzical ce îmi era total străin, dar pe care îl găseam atrăgător și familiar. Din tot ce am descoperit atunci, cel mai mult m-a atras muzica aceea care punea accent pe atmosferă, pe peisajul sonor și mai puțin pe firul narativ, astfel oferind o mare libertate de explorare. I-am spus atunci „landscape music”. Ulterior am aflat că genul numit „ambient music” se ocupă în principal cu aceste aspecte.

În 1995, aţi pornit pe drumul artistic cu Thy Veils, ca un proiect individual de studio. După 13 ani aţi abandonat compoziţia în favoarea improvizaţiei şi l-aţi transformat într-un ansamblu de artă sincretică. Ce a declanşat decizia de a face acest pas?

Îmi doream de mult timp ca Thy Veils să fie un grup. În 2008, după ce am citit A Year With Swollen Appendices, de Brian Eno (inventatorul termenului „ambient music” și unul dintre pionierii acestui gen muzical), am devenit foarte interesat de improvizație și experiment. Tot atunci am cunoscut-o pe Manuela Marchiș cu care am rezonat artistic fără niciun efort și care împărtășea aceleași interese de expresie ca și mine.

Pe lângă toate acestea, în urma unei invitații de a participa cu Thy Veils în cadrul unui festival de muzică, am decis că a venit vremea ca Thy Veils să devină un grup, să includ improvizația în paleta de lucru și să mă concentrez pe activitatea concertistică.

Thy Veils este asociat curentului dark ambient. Ce presupune acesta?

Cu trecerea timpului, termenii aceștia capătă mereu noi înțelesuri. De exemplu, sensul termenului „ambient music” s-a schimbat dramatic în cei peste 40 de ani de când a apărut. În principiu, termenul „dark ambient” presupune o muzică ce împrumută câteva dintre aspectele genului „ambient music” alături de sensibilități asociate cu „post-industrial” și care pune accentul pe evocarea unor sentimente cum ar fi solitudinea, izolarea sau melancolia.

În general, muzica Thy Veils a fost inițial asociată cu genurile„ambient music”, „neo-classical” și „world-fusion”. Doar în perioada primelor două albume (1998-1999), termenul „dark ambient” a fost mai des asociat cu Thy Veils, cu precădere în media underground. Apoi, presupun, a fost folosit doar din inerție, muzica Thy Veils explorând mereu noi direcții, fiind menționată în cele mai variate zone media și fiind descrisă în multe și felurite moduri.

„Sunt foarte atras de starea de inspirație, aceasta fiind în esență o stare contemplativă”

Tematica Thy Veils gravitează ideatic în jurul introspecţiei, a stărilor contemplative şi chiar extatice. Acestea au la bază experienţe personale? Practicaţi meditaţia sau yoga sau vreo altă tehnică spirituală?

Sunt foarte atras de starea de inspirație, aceasta fiind în esență o stare contemplativă. Sunt curios și mă inspir din cultura diverselor tehnici spirituale tradiționale, dar și din abordările contemporane ale acestor direcții.

De curând am întâlnit termenul de „flow” sau „experiență optimă”, așa cum este descris de psihologul Mihály Csíkszentmihályi: o stare mentală de funcționare în care o persoană care desfășoară o activitate este complet scufundată într-un sentiment de concentrare energică, implicare deplină și bucurie. În esență, starea aceasta (flux, flow) se caracterizează prin contopirea completă cu activitatea curentă și dispariția percepției spațiului și timpului. Să fac artă și să o împărtășesc este modul optim de a mă păstra în această stare minunată.

„Concertele de basm utilizează starea de mirare”

În proiectele dumneavoastră recente este inclusă seria concertelor „de basm”, în care aduceţi în modernitate elemente arhaice, primordiale, de mitologie şi folclor românesc. De ce „de basm”? Cum s-a născut ideea?

Basmul este o un tip de narațiune mitologică specifică poporului nostru. Ca orice mit sau legendă, basmul utilizează din plin starea de mirare, de uimire. Ce este specific basmului este modul în care realul și irealul se întrepătrund. Spre deosebire de mituri și legende, în basme minunea și miraculosul sunt relatate ca și cum nu ar fi nimic extraordinar, ca și cum s-ar înțelege de la sine, parte perfect integrată în cotidian. Însă în mituri și legende, miraculosul formează o a doua realitate, oarecum secundară, care, uneori, chiar ar putea lipsi fără ca firul narativ să înceteze a funcționa. Concertele de basm sunt narațiuni ce utilizează limbajul și tehnologia artelor contemporane si care, la fel ca și basmele și în spiritul acestora, utilizează starea de mirare și deplina întrepătrundere dintre real și ireal ca și caracteristici principale.

Cum alegeţi temele?

Temele se cristalizează intuitiv, ca și efect secundar al explorării stării de inspirație.

Ce fel de muzică includ aceste concerte de basm?

Stilistic vorbind, concertele de basm utilizează în general o fuziune dintre „ambient music” și „modern classical”. Există un fir narativ care se contopește ușor cu peisajul sonor din care provine și spre care poartă. Accentul este pus pe proprietățile imersive ale sunetului, de multe ori acesta este redat multicanal (prin cel puțin șase boxe), pentru a genera un spațiu sonic viu, organic, tridimensional.

„Prefer bisericile și pentru că facilitează stările contemplative”

Aţi concertat, în toamna lui 2015, într-o biserică gotică, din Timişoara, Biserica romano-catolică Elisabetin – şi, din câte ştiu, sunteţi primul artist din România care a făcut acest lucru. Apoi, în vara acestui an, într-o alta, Biserica Millenium, tot din Timişoara. Acum vă pregătiţi de un concert în biserica Mănăstirii „Sfânta Maria”, din Radna. De ce locuri sacre şi nu o sală de spectacol sau un club?

Concertul „Liniștea Cuprinsurilor”, din octombrie 2015, a fost un eveniment în premieră mai ales datorită lungimii sale. Atunci, alături de prietenul și invitatul meu Cristian „Sol Faur” Popescu (chitară), am cântat timp de opt ore fără oprire. Astfel, publicul a putut experimenta într-un mod nou un eveniment public, alegând momentul de început și durata participării. Prefer locațiile acestea în primul rând datorită acusticii lor, care mă inspiră și pe care o utilizez creativ, dar și pentru că sunt spații ce sunt construite pentru a facilita stările contemplative. Concertele de basm nu se desfășoară exclusiv în spații sacre: au loc și în natură (unul a avut loc pe Vârful Bihor, în Munții Apuseni, și vor mai urma și altele în cadre naturale) dar și în săli de teatru sau cinema, unde pun accentul pe partea vizuală a acestor spectacole.

„După primul concert la Sziget Festival, Thy Veils nu a mai fost doar un nume de studio”

Aţi semnat, în 2010, muzica pentru spectacolul de dans contemporan al balerinei Yin Yue, colaborare pe care The New York Times a semnalat-o elogios. Cum a început această colaborare?

A început cu mult timp în urmă, când Yin m-a contactat prin internet pentru muzica unei secvențe de dans contemporan cu care își încheia studiile în New York. Încă nu ne-am întâlnit în persoană, însă colaborările au continuat, totul funcționând mereu fără efort și cu rezultate foarte fericite.

Thy Veils, al cărui fondator sunteţi, este singura trupă din România care a fost invitată la Festivalul de la Sziget timp de trei ani consecutiv. De ce criterii s-a ţinut cont la selecţie?

Invitația pe scena „Chill Garden”, din cadrul Festivalului Sziget, a venit după ce a apărut video-ul piesei Adâncime, acesta fiind momentul în care membrii Thy Veils au fost filmați pentru prima dată în concert și astfel mai mulți organizatori de evenimente au aflat că Thy Veils nu mai este doar un nume de studio. După primul concert la Sziget Festival, organizatorii scenei respective ne-au chemat de încă două ori; din discuțiile cu ei am înțeles că atât modul în care cântăm live, cât și unitatea dintre muzică și partea vizuală sunt lucruri care îi atrag ca și iubitori de muzică și, în același timp, le preferă ca și organizatori, astfel putând oferind publicului un show unic.

„O parte din muzică o compun chiar în concert”

Unde compuneţi, de obicei? Aveţi nevoie de un ambient anume?

Casa mea este atelierul meu. Îmi place să călătoresc prin țară, o fac cât de des pot și aproape mereu lucrez la câte ceva. Am nevoie doar de uneltele mele (laptop, căști, aparat foto-video) și prefer solitudinea, într-un mediu cât mai natural. Însă mă simt bine și în studio, iar o parte din muzică este creată chiar în concert: mereu înregistrez în cele mai bune condiții ce se întâmplă pe scenă, iar apoi extrag secvențele de improvizație cele mai fericite.

Ce proiecte de viitor aveţi?

Sunt multe lucrurile ce urmează: muzică, vizual, spectacole, colaborări. Însă următoarele mă încântă în mod deosebit: un concert de 24 ore, prin care vom sărbători 20 de ani de la primul album Thy Veils, în iulie 2018, și filmul science-fiction numit Neoradiant, la care am început anul acesta să lucrez.

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.