Guvernul României va emite în ședința de miercuri, 14 august, hotărârea de demolare a Stadionului “Dan Păltinșanu”, din Timişoara, document necesar licitației pe care Consiliul Județean Timiş trebuie să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene, anunţă deputatul PSD de Timiş Alfred Simonis.
„Acest stadion a fost martor la atâtea momente de bucurie, însă acum este timpul să privim spre viitor și să construim ceva demn de moștenirea noastră. Pentru asta, e necesară o Hotărâre de Guvern ca să punem la pământ tribunele care stau să cadă. Urmează organizarea licitației pentru găsirea firmei care să demoleze arena, licitație ce trebuie organizată de către Consiliul Județean Timiș. Dacă nu există contestații, peste câteva săptămâni, buldozerele s-ar putea apuca de lucru”, declară deputatul PSD Alfred Simonis, alse, la scrutinul din luna iunie, președintele al Consiliului Județean Timiș.
Potrivit acestuia, noul Stadion “Dan Păltinișanu” va fi cea mai modernă arenă din România, va avea 30.000 de locuri și este prevăzut fără pistă de atletism. Investiția se ridică la aproximativ 180 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri guvernamentale.
Ultimele comentarii