Sistemul de parcare Tim-Park – bilanţ cu nemulţumiri

Unii consilieri locali acuză că în zona centrală a Timişoarei este debandadă

TimparkDupă un an de funcţionare a sistemului de parcare Tim-Park e greu de spus că bilanţul ar fi pe plus. Mai mulţi consilieri locali sunt în continuare nemulţumiţi de inovaţiile aduse de noul sistem şi de faptul că s-au pierdut investiţii aferente sistemelor de parcare prin ticketing şi bariere. În plus, spun aceştia, în zona centrală parcarea e sursă de confuzii şi nemulţumiri.

 

Nemulţumiri după un an de Tim-Park

După aproape un an de funcţio­na­re a noului sistem Tim-Park, mai mulţi consilieri locali din grupul P.D.-L. sunt nemulţumiţi de felul în care funcţio­nea­ză actualul sistem şi de implicaţiile sale, din punct de vedere al banilor publici. “În zona centrală este o bulibăşeală. Oricum, nu trebuiau începute amena­jă­rile până nu se realizau parcări. Pro­ble­ma se putea rezolva cu parcări etajate, o idee foarte bună pe care Primăria o ignoră de doi ani”, susţine consilierul local P.D.-L. Simion Moşiu.  În opinia sa, Primăria a greşit desfiinţând siste­mele funcţionale de parcare pe bază de ticketing sau bariere, pentru care s-au investit bani nu puţini, şi care asigurau venituri mult mai mari decât cele care se pot colecta în prezent în aceleaşi zo­ne, dând exemplul parcărilor de la Mo­dex sau din spatele magazinului Bega.

Cea mai ciudată decizie legată de implementarea noului sistem este con­siderată a fi dispariţia sistemului cu ba­rieră, abia făcut de fostul A.D.P. în zona Pieţei 700, pe un teren pe care Primă­ria l-a dat ulterior la schimb pentru ce­lebrul “Acvariu” din centru. Aici, chiar în urma demersurilor actualei echipe din fruntea Primăriei, se amenajase de către A.D.P. o parcare care a costat aproximativ două miliarde de lei vechi, dar investiţia realizată a devenit inutilă după ce terenul parcării a fost cedat de către Primărie.

Conducerea fostei A.D.P., a decla­rat că investiţia a costat două miliarde de lei vechi şi, după ce a cerut Primă­riei rambursarea sumei respective, i s-a comunicat că i se va deconta jumătate din contravaloare, respectiv un miliard de lei vechi, pentru amenajările făcute la terenul respectiv. Dar, i s-a mai spus, sistemul de bariere nu va fi decontat, sugerându-i-se să îl demonteze şi să îl folosească în altă parte, rezultatul fiind o pagubă de un miliard de lei, produsă A.D.P. “Probabil că atâta vreme cât sunt bani publici, pe nimeni nu intere­sează. Cum să faci o investiţie, pe care să o demolezi apoi imediat, şi să pui în loc un sistem care funcţionează doar parţial?”, se întreabă Simion Moşiu.

Acesta mai spune că, pentru a fi funcţional şi rentabil, actualul sistem trebuia să continue în paralel sistemele de ticketing şi parcare cu barieră. “Sunt oameni bătrâni, sunt străini care nu ştiu ce e cu acest sistem sau, pur şi simplu, nu au telefon. Este o discrimi­nare să-i obligi să-şi ia telefon sau să-i amendezi pentru că nu au telefon. În plus, nu toată lumea are timp de scris SMS-uri. Lumea care are treabă în zona centrală în general se grăbeşte. Dar ce se întâmplă dacă atunci când pleci, tot din grabă, uiţi să trimiţi SMS?”.

Simion Moşiu apreciază că exclu­si­vitatea aces­tei metode, în detrimen­tul altora pen­tru care s-au făcut inves­tiţii şi s-au dat bani publici, este “cel puţin suspectă”. “În plus, sistemul cu bariere funcţio­nea­ză în toată Europa, din Ungaria şi până în Finlanda. Cum pot să spună edilii din Timişoara că nu e un sistem funcţional, sau modern?”, se întreabă consilierul democrat-liberal.

Curtea de Conturi, aşteptată să lămurească rentabilitatea noului sistem

Fosta conducere a A.D.P. preciza, la jumătatea acestui an, că ultimul con­trol al Curţii de Conturi a relevat că noul sistem de parcare cu plată Tim-Park, introdus de actuala administraţie, a generat pierderi deloc mici în bugetele A.D.P. “Analizând situaţiile financiare ale S.C. Administrarea Domeniului Public Timişoara, la data prezentului control, auditorii publici externi con­stată că s-au diminuat considerabil ve­niturile societăţii, mai ales din urmă­toarele surse: administrare parcări, control acces, bariere, ridicări şi blo­cări autoturisme, precum şi curăţenie”, se arăta în raportul Curţii de Conturi, finalizat recent.

Astfel, doar pe partea de adminis­trare de parcări, faţă de ce se întâmpla în primele luni din 2012, auditorii publici ai Curţii de Conturi au constatat un minus de pes­te 350.000 de lei, ca venituri încasate şi, analizând situaţia actuală a socie­tăţii, îşi exprimau dubiile cu privire la faptul că în noile condiţii generate de instituirea sistemului Tim-Park socie­tatea ar mai putea să-şi continue acti­vitatea în mod profitabil.

Rămâne ca noul control, pe care-l va face Curtea de Conturi la Drumuri Mu­nicipale, care a înglobat  A.D.P., să lămu­rească cât de bună pentru venitu­rile co­lectate la buget a fost iniţiativa schim­bării fostului sistem de parcare Tel-Park.

Print Friendly, PDF & Email