Și în Timiș devine obligatorie purtarea măștii, în unele spații deschise

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, întrunit azi în ședință extraordinară, a emis o hotărâre în baza căreia, pentru a preveni extinderea răspândirii infecției cu coronavirus, pe teritoriul județului purtarea măștii devine obligatorie în unele spații deschise de către toate persoanele începând cu vârsta de cinci ani. De asemenea, în același scop, barurile, terasele, cluburile vor fi închise în intervalul orar 23-6. Redăm mai jos textul integrag al Hotărârii luate azi de CJSU Timiș.

 

Art. 1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, respectiv: piețe, târguri, piețe de vechituri, zone de așteptare, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale orașelor (cu excepția Pieței Victoria din Timișoara și centrul istoric al municipiului Timișoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice.

(2) Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.

Art. 2. Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport  precum și copii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Art. 3. (1) Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege cu păstrarea distanțării sociale.

(2) Operatorii economici care desfășoară aceste activități au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupune interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Art. 4. Se interzice funcționarea operatorilor economici (spații destinate jocurilor de noroc, terase, cluburi, baruri, și altele asemenea) în intervalul orar 23-6.

Art. 5.(1) Se interzice organizarea târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri până la încetarea stării de alertă;

(2) Se exceptează de la art. 5 alin. 1 piețele agroalimentare. Clienții vor purta măști de protecție, iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.

Art. 6. Pe perioada desfășurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către staff-ul tehnic și tot personalul care participă la eveniment, cu excepția prevăzută la art. 2.

Art. 7.  Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică  Județului Timiș și alte instituții cu atribuții de control.

Art. 8. (1) Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș va transmite prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea sa la îndeplinire, pentru luare la cunoștință și conformare.

(2) Prezenta Hotărâre se comunică și unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș pentru aducere la cunoștință comunității locale.

(3) Prevederile Hotărârii devin obligatorii începând cu data de 1 august, începând cu ora 19, pe întreaga perioadă a stării de alertă.

Print Friendly, PDF & Email