Alocări misterioase de spaţii şi fonduri pentru unele ONG-uri din Timişoara

Consiliul Local Timişoara doreşte o evidenţă mai bună a organizaţiilor neguvernamentale care primesc spaţii, gratuităţi şi fonduri de la bugetul local. Consilierii locali spun că o parte din aceste ONG-uri sunt un mister pentru ei, deşi li se solicită să aprobe, an de an, tot felul de facilităţi sau fonduri pentru aceste organizaţii.

 

Nelămuriri de la un spaţiu de 170 de metri pătraţi

Câţiva consilierii locali spun că nu vor mai aproba spaţii gratuite sau cotizaţii pentru diverse organizaţii neguvernamentale, fără a vedea rapoarte anuale de activitate care să justifice atribuirile de sedii, de fonduri sau cotizaţiile.

Controversele au început în Consiliul Local, odată cu propunerea de atribuire a unui spaţiu de 170 de metri pătraţi către Asociaţia Femeilor Rome „Pentru Copiii Noştri”.

Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi aflat vreodată cu ce se ocupă această asociaţie care are 170 de metri pătraţi. Sunt de acord să dăm spaţiu naţionalităţilor, dar 170 de metri pătraţi cred că nu are Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană. Eu propun ori să fie retras ori să-i găsim un spaţiu corespunzător”, a declarat în plen consilierul local PNL Simion Moşiu.

Cu aceeaşi ocazie alţi consilierii locali au menţionat că, în timp ce există şi alte asociaţii vizibile care aşteaptă spaţii, există acest spaţiu despre care nu se ştie în ce fel e folosit.

Celor care au cerut lămuriri le-a dat dreptate şi primarul Nicolae Robu, care a spus că va retrage acest proiect de pe ordinea de zi, în aşteptarea unui raport de activitate.

Deşi au trecut câteva săptămâni, consilierii locali care au cerut lămuriri spun că nu au primit un raport de activitate lămuritor, şi de aici s-a generat o altă discuţie legată de ce beneficii acordă Municipalitatea unor organizaţii sau asociaţii şi pe ce bază.

Reprezentanţii compartimentelor de specialitate spun că „sunt obligate toate asociaţiile care deţin spaţiu de la primărie să prezinte un raport de activitate. Este o hotărâre de consiliu local în acest sens”. Aceste rapoarte, dacă există, nu au ajuns la consilierii locali cărora li se cere să aprobe acordarea de spaţii, gratuităţi sau fonduri, şi nici nu sunt postate pe site-ul Primăriei Timişoara, aşa cum ar fi normal, fiind vorba de spaţii, respectiv fonduri publice.

Am cerut să se prezinte rapoarte de activitate pentru toate aceste organizaţii, şi aceste rapoarte, dacă există, trebuie să se prezinte Consiliului Local, care aprobă atribuirea de spaţii, nu unor comisii de negociere. Eu nu am văzut niciodată un raport de activitate de la unele din aceste asociaţii sau organizaţii cărora le dăm spaţii şi fonduri de ani de zile. Trebuie să se vadă ce proiecte au, majoritatea au un scop social sau civic, şi trebuie văzute ce rezultate au obţinut, ca să justifice primirea acestor beneficii”, afirmă consilierul local Simion Moşiu.

În caz contrar, mai spune alesul local, „ne putem trezi prea târziu că cine ştie ce activităţi se fac în aceste spaţii atribuite de primărie. Dacă votăm, este normal să votăm în cunoştinţă de cauză, pe bază de raport”.

 

Nelămuriri şi la Pădurea Bistra

O altă propunere care a iscat dezbateri este cea legată de aprobarea cotizației pe anul 2017 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Pădurea Bistra”.

Asociația Pădurea Bistra ce a făcut până acum? Plătim cotizație mai mult de 60.000 de euro și eu nu am văzut de când s-a înființat niciun rezultat. În acea asociere sigur că trebuie să fie și Primăria Timișoara, dar nu am văzut niciun rezultat, n-am văzut rapoarte și în fiecare an trebuie să cotizăm acolo”, a menţionat consilierul local PSD Dan Idolu.

Primarul Nicolae Robu a avut şi pe această temă un punct de vedere, menţionând că în cazul acestei asociaţii, înființate în 2016, sunt proiecte care nu au ajuns încă la finanțare pentru că nu au fost oportunități, „proiecte interesante pentru care sunt convins că asociația va obține fonduri și, oricum, dacă nu poate obține direct, mijlocește constituirea de parteneriate, în funcție de condițiile de eligibilitate pe diverse oportunități de finanțare, după modelul Polului de creștere. Așa sunt gândite lucrurile.”

Edilul a subliniat însă, şi el, necesitatea unor rapoarte de activitate care să fie publice şi uşor de consultat de către cei toţi interesaţi de oportunitatea alocării unor resurse de către primărie.

„Se plătește o cotizație, dar banii nu se cheltuiesc, trebuie să prezinte un raport, să vedem pe ce s-au cheltuit banii, însă cred că este singura șansă prin care putem să punem în valoare Pădurea Bistra, cu tot ce mai există în jurul ei. Cred că merită această cotizație, dar cerința de a se prezenta un raport este legitimă.”

Pe acest caz, în urma discuţiilor, s-a convenit să se prezinte un raport de activitate până în 31 octombrie, în care să se menţioneze cum se gestionează banii şi ce proiecte se intenţionează să se realizeze.

 

Revizuire retroactivă

Încă din 2015 Primăria Timişoara anunţa că va revizui atribuirile de spaţii către organizaţiile neguvernamentale. Şi atunci o propunere de atribuire gratuită a unor spaţii a generat polemici în Consiliul Local, ducând la cerere verificării retroactive a resurselor publice alocate.

„Am stabilit la începutul mandatului – a fost propunerea mea agreată de toată lumea –, să nu mai dăm bani la ONG-uri, numai pentru că sunt ONG-uri, ci să aprobăm sprijin pentru acele ONG-uri care ne conving că fac fapte de interes public, nu că sunt de interes public în sens juridic. Comisiile trebuiau să analizeze din această perspectivă dosarele prin care se cer finanţări sau spaţii. Să vedem ce au făcut ONG-urile până acum, de ce s-ar justifica să le dăm bani”, declara primarul Nicolae Robu.

S-a stabilit astfel ca propunerile de atribuiri de spaţii să fie reverificate şi că va fi conceput un nou regulament. „Trebuie să existe cineva care să poată susţine cu argumente convingătoare solicitările. Şi consilierii sunt în legitimitate când doresc să ştie ce argumente există pentru atribuiri. Vom fi atenţi în astfel de situaţii”, s-a precizat în plenul Consiliului Local.

Nevoia de clarificare a statutului unor spaţii atribuite de către Primărie, de-a lungul ultimilor ani, către organizaţiile neguvernamentale a apărut şi în contextul în care s-a menţionat de mai multe ori că trebuie realizată o inventariere clară a patrimoniului imobiliar al Municipalităţii.

În ultimii ani, conducerea Primăriei Timişoara a descoperit terenuri şi clădiri pe suprafeţe mari care ar fi trebuit să fie ale sale, dar care, scriptic, sunt ale nimănui, pentru că nu apar cu niciun proprietar la cartea funciară.

Print Friendly, PDF & Email