Publicul timişorean este invitat la o seară dedicată artelor vizuale și promotorilor din sfera culturii, critici, colecționari și curatori de artă.
Seara dedicată artelor vizuale și promotorilor din sfera culturii, organizată de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Asociația Dialoguri Contemporane și Fundația Herczeg, va avea loc joi, 14 martie, de la ora 18.30, în mansarda Bastionului Maria Theresia.
Primul eveniment al serii, numit Doctrina apriori et a posteriori. Gabriel Kelemen, are loc în mansarda B2 și este realizat în colaborare cu Asociația Dialoguri Contemporane. Vor fi prezentate elemente de grafică, desen și sculptură din anii ’80-’90, anterioare teoriei Universalitatea principiului sfera vortex, dar și lucrări elaborate recent de protagonistul expoziției, Gabriel Kelemen. Concomitent va fi lansat albumul bilingv (română-engleză) Hermeneutia genezei, apărut în ediție limitată, ale cărei ilustrații şi text sunt realizate de Gabriel Kelemen, concepția grafică și coperta aparţinându-i lui Armand Acea.
Cel de-al doilea eveniment, intitulat Sculptură din colecția Herczeg, se desfășoară în mansarda B1 și propune întâlnirea publicului cu o selecție de zeci de sculpturi din prestigioasa colecție a familiei Delia și Andrei Herczeg. Familia Herczeg a organizat mai multe tabere de sculptură: în anul 2009, tabăra de sculptură în lemn La Castel, în parcul din apropierea Castelului Huniade, şi taberele de sculptură în andezit la Gărâna, în 2010, şi la Timișoara, în 2012 și 2013. Expoziția prezintă o selecție de lucrări aparținând unor sculptori din România din generații diferite, de la sfârșitul anilor ’60 până în prezent. În cadrul evenimentului va fi lansat albumul bilingv (română-engleză) dedicat acestei expoziții, cu o prefață semnată de Maria Orosan -Telea.
Expozițiile vor fi deschise în perioada 15 martie – 28 aprilie.
Ultimele comentarii