Schița originală a Coloanei Infinitului, desenată de Brâncuși, expusă în public pentru prima dată

Schita Coloana Infinita Foto Ovidiu MicsaPrima schiță a Coloanei Infinitului, desenată de Constantin Brâncuși, e arătată în public, pentru prima dată, la Timișoara.

 

Prima schiță a Coloanei Infinitului, desenată de Constantin Brâncuși – împrumutată organizatorilor Art Encounters de către Sorana Georgescu-Gorjan – reprezintă reperul expoziției Șiruri secvențiale expuse la Muzeul de Artă, unde toate exponatele fac referință la Coloana Infinitului.

Datând din august 1937, schița monumentului împreună cu câteva siluete de plopi este desenată în cerneală pe o fotografie reprezentând fundalul viitorului amplasament din Târgu-Jiu. În schiță, Coloana are cu trei elemente mai puțin decât în realitate, ea având rolul de a marca locul”, transmite, din partea organizatorilor, Oana Romocea.

Aceasta mai spune că fotografia – de mărime mică (9×6 cm) – este parte din arhiva Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, autorul concepției tehnice și coordonatorul construcției coloanei monumentale. Schița, dăruită inginerului, a fost păstrată în familie împreună cu corespondența, din timpul construcției monumentului, dintre inginer și Constantin Brâncuşi, care se afla la Paris.

Sorana Georgescu-Gorjan spune că schița, dăruită de către Brâncuși tatălui său, a fost păstrată în familie cu sfințenie. „Imaginea, mărită, a fost reprodusă de nenumărate ori. Fotografia cu schița nu a fost însă niciodată expusă în public”, adaugă Sorana Georgescu-Gorjan. Asta, deși schiţa a mai fost solicitată la expoziții în țară sau străinătate încă din anii `70, când Ministerul Culturii nu a aprobat trimiterea acesteia peste hotare.

Constantin Brâncuși a visat încă din 1907 să realizeze monumente de mari dimensiuni.  Astfel, coloane fără sfârșit brâncușiene au fost cioplite în lemn încă din 1917, dar proiectul avea să devină o realitate doar în 1938, la Târgu-Jiu.

Preocupat de locul în care urma să fie plasată coloana, Brâncuşi a considerat că potrivit era un platou în partea de răsărit a orașului Târgu-Jiu pe care l-a numit „Târgul fânului”. La sfârșitul lui iulie 1937 l-a convocat pe inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan să-i arate locul. Inginerul a fixat pe peliculă imaginea pieței, care avea să constituie fondul schiței originale a Coloanei Infinitului, desenate de mâna sculptorului, aceasta devenind prima imagine a coloanei situate în propriul ei cadru.

 


Citeşte şi:

Timișoara, capitala artei contemporane românești, timp de o lună

Print Friendly, PDF & Email