Doctorul Gheorghe Băcanu, profesor universitar, medic primar medicină internă și diabet, nutriţie şi boli metabolice s-a stins din viață vineri, 11 noiembrie.
„ Domnul Profesor Băcanu a fost un veritabil vizionar, anticipând încă din urmă cu 70 de ani impactul major pe care diabetul zaharat îl va avea asupra sănătății publice, motiv pentru care, în anul 1953 înființează Centrul de Diabet din Timișoara, după principii inovatoare de funcționare și organizare, multe dintre acestea fiind încă actuale și în zilele noastre. Domnul Profesor Băcanu a fost un veritabil creator de școală, toate generațiile de medici diabetologi formați în vestul țării purtând amprenta educației transmise, direct sau indirect, de către domnia sa. A condus cu celeritate și iscusință Institutul de Medicină din Timișoara (numele din acele vremuri al Universității de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» din Timișoara) timp de 10 ani, vreme în care a fost apreciat deopotrivă de studenți, de cadrele didactice precum și de întreaga comunitate academică. (…) De-a lungul întregii activități a dat dovadă de o calitate profesională, umană și morală de excepție, reprezentând un model de urmat pentru noi toți. A prețuit nespus atât pacienții cât și studenții săi până în ultimul moment și, totodată, nu a încetat să ne ofere prețioasele sale sfaturi până în ultimele zile ale vieții Domniei Sale. Îmi aduc aminte și acum cu emoție de ultimele discuții, de o neprețuită valoare, pe care le-am purtat cu Domnul Profesor în unele din ultimele zile ale vieții Domniei Sale, cât timp acesta era internat într-o stare de sănătate precară în secția noastră, secția pe care a înființat-o și a condus-o cu măiestrie timp de peste 40 de ani.”, transmite prof. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.
Născut în 27 martie 1926, la Davideşti, în Argeş, Gheorghe Băcanu a absolvit Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, apoi Facultatea de Medicină Timişoara (1944 – 1950). În 1969 a devenit doctor în medicină.
Din 1947 până în 1992 a fost cadru didactic la Facultatea de Medicină Timişoara, unde, în perioada 1985-1992, a fost și conducător doctorat Medicină Internă, Nutriţie, Metabolism, iar din 1973 până în 1992 – Şeful Clinicii III Medicină Internă, Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara. În perioada 1965-1976 a fost prodecan, între anii 1976-1979 a fost prorector al Universității de Medicină din Timișoara, iar între 1979 și 1989, rector.
A fost medic specialist în Medicină Internă și în Nutriţie şi Dietetică, din 1959, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, din 1961, medic primar Medicină Internă, din 1970, medic şef policlinică (1957-1961), director Spital (1962-1965),
A participat la congrese medicale în Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Turcia, Grecia, Finlanda, SUA și a făcut documentări în SUA (1971) și Egipt (1975). A avut cinci contracte de cercetare cu Academia de Ştiinţe Medicale din România (1977-1985).
A înfiinţat Centrul de Diabet Timişoara, în 1953, şi Clinica de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara, în 1973, pe care a condus-o până în 1992, când a fost pensionat.
A fost autorul mai multor volume de specialitate: Diabetul zaharat (1963), Diabetul zaharat (1969), Medicaţie antidiabetică (1972), Gangrena diabetic (1973), aceasta fiind prima lucrare în Europa cu acest subiect, Diabetul zaharat întrebări, răspunsuri, reţete, dar și coautor la volumele: Actualităţi de patologie renală (1958), Clinica Medicală (1984), Tratat de Medicină Internă, Boli de Nutriţie şi Metabolism (1986), Medicaţia metabolică (1978), Clinica medicală (1991), Cordul diabetic (2001), Vascular Involvement in Diabetes (2005), Viaţa academică din Banat (2006). A publicat 305 lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi strainătate.
Ultimele comentarii