Trei rețete câștigătoare în concursul Gustul ca patrimoniu, care urmăreşte să pună în valoare gastronomia locală, vor fi premiate mâine, la Timişoara.
Pe parcursul lunii septembrie sa derulat concursul de rețete tradiționale Gustul ca patrimoniu, prima acțiune din cadrul proiectului La Pas care urmăreşte să pună în lumină relația dintre gastronomia și cultura regionale.
De la „varză a la Cimișoara”, „porumbei cu mere și merișoare”și „plăcintă acră cu ludaie”, trecând prin „turcii cu pături” și „păturată pe crumpi” și ajungând la „gogoși pe abur” și „caș de gutui”, toate rețetele primite au intrat în atenția membrilor juriului, transmit organizatorii proiectului.
Mâine, 10 octombrie, de Ziua produselor agroalimentare românești, va avea loc premierea rețetelor câștigătoare – trei, din 17 rețete primite – din cadrul concursului de rețete tradiționale Gustul ca patrimoniu. Cele trei reţete vor fi gătite de către experți culinari în cadrul premierei, eveniment urmat de o masă rotundă pe tema valorizării relației dintre hrană și cultură. Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 19, la Centrul Cultural Ambasada.
Concursul de rețete tradiționale a fost propus Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. La Pas/Slowing down este un proiect cu o dezvoltare graduală în anii viitori, prin care se încurajează un model responsabil de consum și producție din partea tinerilor, micilor producători, organizatorilor de evenimente culturale, restaurantelor și cafenelelor interesate să introducă în oferta lor produse locale.
Ultimele comentarii