Ștefan Manasia îşi lansează la Timişoara cel mai recent volum de poezie, „Gustul cireșelor”, apărut în 2017.
Lansarea noului volum de versuri al poetului Ştefan Manasia, Gustul cireșelor, apărut la editura Charmides, va avea loc vineri, 9 februarie , de la ora 18.30, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara. Autorului îi vor fi alături Șerban Foarță, Tudor Crețu și Robert Șerban.
„Între 22 august şi 22 septembrie 2017, am locuit la Iaşi, într-una din casele de oaspeţi ale Muzeului Naţional al Literaturii Române, ca bursier FILIT. În odaia cu vedere spre Parcul Pogor, am scris şi rescris ceea ce va deveni – cât de curând, sper – volumul meu de povestiri (cu proiectul acestuia am şi obţinut rezidenţa, plus tihna verii moldoindiene). Scriam povestiri, nederanjat de nimeni, ba dimpotrivă, încurajat de Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Radu Andriescu şi de atâţia prieteni calzi, încât am început să mă simt ieşean, să cunosc Iaşiul ca pe propriile buzunare şi să sufăr – realmente – pentru interminabilul meu «exil» napocan… Între plimbări şi partide de proză, ieşiri la o terasă, notam poeme într-un carnet cu coperte de lămâie coaptă. Versurile acestea camuflează – văd limpede-acum – jurnalul meu seismografic, post-apocaliptic, îndrăgostit al verii 2017. Aşa am ajuns la ideea unei cărţi intitulate, à la Kiarostami, «Gustul cireşelor». Am păstrat succesiunea textelor şi am acceptat – Manasia 1 în faţa lui Manasia 2 – să adaug poeme scrise deja în octombrie, pentru că menţin aura şi (bio)ritmul, încrederea, pînă în ziua de azi, continuă, intensă în poezie. În superputerea mea şi a ta”, spune autorul.
Ștefan Manasia, în vârstă de 41 de ani, este redactor-șef adjunct al revistei de cultură Tribuna, din Cluj-Napoca, fiind şi co-fondator, în 2008, al Clubului de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau”, alături de Szántai János și François Bréda, club emblematic pentru undergroundul literar transilvănean.
A publicat cinci volume de versuri: Amazon și alte poeme (2003), Cartea micilor invazii (2008, Premiul revistei Manuscriptum pentru poezie, din partea Muzeului Naţional al Literaturii Române), Motocicleta de lemn (2011, Premiul pentru Tânărul Scriitor al Anului, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, şi Premiul revistei Transilvania), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013, Premiul pentru poezie A.E. Baconsky al Filialei USR Cluj) și Cerul senin (2015, Premiul pentru poezie al revistei Observator cultural). Totodată, este autorull volumului de publicistică şi critică literară Stabilizator de aromă (2016).
Ultimele comentarii