Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, spune că sunt evidente pentru dezvoltarea copiilor avantajele educației realizate la școală, atât pentru transmiterea și asimilarea informațiilor, cât și pentru socializare, dar că, în același timp, este bine să înțelegem că, în contextul pandemiei de covid.19, nu vor exista “zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală, „așa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”.
Dr. Musta apreciază că este o situație neobișnuită, dificilă, dar care poate fi depășită prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți: „Este vorba de fapt despre un parteneriat funcțional între aceste părți, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alții, ci să existe implicare, responsabilitate și comunicare transparentă continuă.”
La nivelul fiecărei școli, grădinițe trebuie respectate protocoale clare care să asigure condițiile pentru distanțarea copiilor în clase, evitarea activităților care duc la aglomerare, curățirea și dezinfecția suprafețelor, aerisirea încăperilor, conditii de igienă prin punerea la dispoziție de apă, săpun, dezinfectanți, atât copiilor, cât și profesorilor, atenţionează Virgil Musta. Subliniind că, în școală, este foarte important să se realizeze educația copiilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu acest virus.
„Fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare și pentru situațiile în care există copii suspecți de a fi infectați sau chiar contaminați, astfel încât să acționeze corect în aceste situații. Acolo unde există personal medical școlar, acesta va fi implicat în triajul zilnic și în educația profilactică. Școala este cea care are decizia de a continua fizic sau online procesul de învățământ și ar trebui să fie cea care inițiază și menține un dialog permanent cu profesorii, părinții și autoritățile locale”, mai spune dr. Musta.
Acesta menţionează că şi părinţii trebuie să-și asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor și de a nu-i trimite la școală dacă au anumite simptome sau dacă au fost în contact cu persoane depistate cu covid-19.
Dr. Virgil Musta atrage atenţia însă că formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate nici chiar de către medicii școlari, cea ce implică riscul ca astfel de copii aparent sănătoși să fie prezenți la școală și să poată transmite virusul, risc ce poate fi diminuat prin respectarea măsurilor de distanțare, prin igienă și prin purtarea măștii în anumite situații.
„Părinții trebuie să înțeleagă corect și rațional existența unui astfel de risc și să analizeze bine situația din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinți sau bunici (care suferă de diabet, obezitate, bolile cardiovasculare, BPCO, neoplazii) și care au risc de evoluție severă a bolii dacă se contamineză, atunci e recomandabil să opteze pentru școala online, cel puțin pentru o perioadă”, declară medicul Virgil Musta.
În privinţa profesorilor, mai spune el, şi aceştia au un rol important în supravegherea respectării măsurilor în școli, în educarea și informarea copiilor referitor la prevenție.
Pe de altă parte, aceştia nu trebuie să nu vină la școală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate, iar dacă există vulnerabilități, să opteze pentru predare online. „De asemenea, la școală e foarte imporant să păstreze distanța fizică și să poarte măști, mai ale din cele care protejează mai bine (ffp2 sau ffp3)”, spune Virgil Musta.
În privinţa autorităților locale (administrative și medicale)m, mai spune el, acestea trebuie să comunice permanent și să transmită instrucțiuni clare şi școlilor, și părinților pentru a ști exact cum să procedeze în cazurile de copii suspecți sau contaminați, pentru a nu se genera confuzie și neîncredere. De asemenea, trebuie să se asigure că există posibilitatea acordării de servicii medicale prompte și complete pentru toți copiii (și adulții) care ar putea fi infectați după deschiderea școlilor. „Acest lucru s-ar putea realiza chiar și în afara spitalelor, pentru cazurile ușoare, cu ajutorul unor echipaje medicale mobile care să viziteze copiii acasă și să recolteze chiar acolo toate analizele necesare pentru a fi siguri că nu există semnale că boala ar putea evolua negativ, plus monitorizare permanentă de la distanță realizată de către medicii de familie/medicii pediatrii”, declară dr. Musta.
Acesta mai spune că este foarte important în această perioadă ca toți să înțelegem că trebuie să fim parte constructivă din soluție și să acționăm responsabil.
Ultimele comentarii