Reamenajarea Parcului Central încinge spiritele la Timişoara

Primarul Nicolae Robu crede că anumiţi contestatari ai proiectului acţionează la comandă politică

Parc Central TimisoaraPrimarul Timişoarei acuză vehement contestaţiile aduse proiectelor de reamenajare a Parcului Central supuse dezbaterii de Municipalitate, apreciind că se acţionează la comandă politică. Asta după ce Asociaţia Peisagiştilor şi Ordinul Arhitecţilor acuza că soluţiile de amenajare urbanistică sunt “scoase din joben”, iar o echipă de peisagişti în devenire trimiteau Primăriei o listă cu alternative de amenajare a parcului, despre cred că vor fi ignorate.

 

Simple puncte de vedere sau contestaţii la comandă politică?

Primarul Nicolae Robu a reacţio­nat vehement pe marginea polemicilor apărute, zilele acestea, cu privire la propunerile de reamenajare a Parcului Central, aduse pe de o parte de re­pre­zentanţii Asociaţiei Peisagiştilor şi ai Ordinului Arhitecţilor, iar pe de alta, de o echipă de peisagişti în devenire. Pri­marul este de părere că aceste acuze sunt formulate intenţionat tardiv, de către „persoane care au o poziţionare critică în raport cu tot ceea ce se în­tâmplă” şi care au doar intenţia de a se­măna confuzie şi de a întreţine pole­mici sterile. „Nu se pot impune propu­neri fără argumente şi fără o justifi­ca­re logică a lucrurilor”, afirmă primarul, adăugând că, înainte de dezbaterea publică organizată de Primărie pe tema reamenajării Parcului Central, au fost lansate invitaţii arhitecţilor şi peisa­giştilor să se prezinte cu propuneri şi soluţii concrete. „Specialiştii sunt cei care vin la licitaţii şi îşi asumă, în baza unor contracte, responsabilitatea de a face ceva. Dar dacă dai doar cu pietre în geam, nu poţi avea apoi pretenţia să fi invitat la discuţii şi negocieri”, mai spune edilul.

Nicolae Robu bustAcesta afirmă că nu ştie ci­ne a elaborat cele două variante su­puse consultării publice, dar că „aces­tea nu reprezintă soluţiile de amenajare definitivă” şi că o hotărâre concretă se va lua numai după ce se va face o in­ventariere a tuturor ideilor şi propu­nerilor primite. „Proiectul se va elabo­ra în baza unui caiet de sarcini”, mai spune primarul. Acesta precizează că, deşi este prematur să se pronunţe, „nu e cazul să se facă o re­voluţie în acel parc” şi că „parcul acesta nu trebuie dat peste cap şi transformat complet”. 

Propuneri de amenajare a Parcului Scudier, de la o viitoare generaţie de peisagişti

În cadrul sondajului derulat recent pe site-ul Primăriei Timişoara, care a vizat identificarea soluţiei celei mai agreate privind reamenajarea Parcului Central, şi-au exprimat punctul de ve­dere aproape 2.000 de timişoreni, din­tre care 1.100 s-au declarat în favoarea unei amenajări peisagistice de tip gră­dină vieneză.

Propuneri studenti reamenajare parc central (3)Un grup de tineri de la Secţia de Peisagistică a Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură din cadrul U.S.A.M.­V.B.T. anunţă acum, după încheierea dezbaterii publice, că a elaborat o pro­punere care reprezintă o alternativă la variantele supuse consultării publice, pe care le apreciază a fi de neurmat. Ti­nerii – două studente, Daliana Sîrbu şi Bianca Mititelu, un masterand, Ale­xandru Almăjan şi asistent universitar, Marius Silivăşan – insistă pe identifi­ca­rea unor alternative care să asigure creşterea siguranţei în utilizarea spa­ţiului. Printre soluţiile propuse se nu­mără şi dezvoltarea unui sistem de ilu­minat care să cuprindă toate tipologiile de spaţii, dar şi implementarea unei semnalizări care să asigure o orientare mai bună în parc. De asemenea, pro­pun extinderea şi reabilitarea spaţiilor verzi şi a celor destinate socializării, prin revitalizarea spaţiilor care au un in­teres scăzut pentru public, prin cos­metizarea monumentelor istorice. Viitorii peisagişti mai spun că, pentru a putea fi pusă în evidenţă valoarea cul­turală a fiecărei statuete în parte, Ale­ea Personalităţilor trebuie reamenajată cu specii floricole şi dendrologice va­loroase. În privinţa Aleii Principale, afirmă ei, bazinele de apă ar putea pri­mi un aspect conceptual de torţă, care ar face trimitere simbolică la Mo­nu­mentul Eroilor.

Soluţiile le-au fost prezentate şi re­prezentanţilor Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara. Cu toate acestea, viitorii peisagişti se declară sceptici că propunerile lor vor fi valorificate şi spun că îşi doresc ca autorităţile locale să ţină cont măcar de o parte dintre acestea: „Chiar dacă suntem siguri că nu am fost ascultaţi, noi ne exprimăm dorinţa de a colabora cu au­torităţle, în speranţa că pe viitor nu se vor mai lua decizii importante pentru imaginea oraşului fără consultarea în prealabil a unor specialişti în peisa­gistică”. 

Asociaţia Peisagiştilor acuză: „Propunerile au fost scoase din joben”

Andrei CondorosCu câteva zile înainte, Asociaţia Peisagiştilor şi Ordinul Arhitecţilor acuzau Municipalitatea de lipsă de transparenţă. Se afirma că pro­iecte definitorii pentru dezvoltarea şi aspectul viitor al oraşului sunt ţinute la secret sau că fac obiectul unei con­sultări publice formale.

Nemulţumirile au plecat de la modul în care, spuneau contestatarii, s-a mimat consultarea publi­cului în legătură cu felul în care se doreşte amenajarea Parcului Cen­tral. Repre­zentanţii Asociaţiei Peisa­giştilor şi cei ai Ordinului Arhitecţilor reclamau că pentru proiectul de rea­menajare a Parcului Central s-a venit în faţa opiniei publice doar cu două variante: o amenajare în stilul unei grădini vie­neze, având ca sursă de inspiraţie grădinile Palatului Schon­brunn, şi una inspirată de modelul de amenajare englez, după exemplul grădinilor Palatului Buckingham.

Andrei Condoroş, preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România, filiala Teritorială Vest, acuza că sugestiile profesioniştilor nu sunt luate în calcul în cazul unor proiecte care influenţează în mod definitoriu felul în care va arăta Timişoara de mâine: “Nu se apelează la profe­sionişti şi se informează târziu opinia publică şi specialiştii cu privire la proiecte importante. De aceea, se şi reacţionează tardiv sau nu se mai poate face nimic în unele cazuri, pen­tru că Primăria ţine secrete aceste proiecte de interes public, sau li se cere opinia unor oameni care se ma­nifestă în necunoştinţă de cauză”.

Referitor la anunţul repre­zen­tanţilor Primăriei, potrivit cărora proiectul de reamenajare ar putea demara chiar anul viitor, dacă se vor identifica fondurile necesare, Andrei Condoroş declara: “În cazul unor proiecte derulate cu fonduri euro­pene, sunt perioade care se întind pe luni de zile în care cetăţenii pot să-şi exprime punctul de vedere, astfel încât un proiect important pentru Timişoara să fie implementat cu acordul cetăţenilor, şi în cunoştinţă de cauză”.

Timişorenii, invitaţi să se implice în amenajarea Parcului Central

Dan DiaconuLa începutul lunii noiembrie, viceprimarul Dan Diaconu anunţa că Primăria le oferă timişorenilor să se implice în reamenajarea Parcului Central, având posibilitatea să opteze între stilul de inspiraţie engleză sau modelul vienez. Consultarea publică, desfăşurată în perioada 6 – 20 noiem­brie, a fost deschisă atât publicului larg, cât şi specialiştilor, care au fost invitaţi să vină cu soluţii şi propuneri concrete, şi a fost catalogată de vice­primar drept un prilej de exersare a civismului: “De obicei, abordările sunt supuse doar dezbaterii spe­cialiştilor din Primărie, iar soluţiile se decid în birouri închise. De această dată, cetăţenii pot să participe la dez­batere într-o etapă când rezultatele acestor dezbateri pot produce re­zultate”.

Modelul peisager adoptat iniţial pentru amenajarea Parcului Central a fost cel de inspiraţie engleză, ca­racterizat prin peluze întinse, aran­jate geometric, în care se mizează pe plantarea arborilor şi a vegetaţiei înalte la periferia parcului şi pe pla­sarea vegetaţiei scunde şi a florilor în centru, creând, de asemenea, di­verse geometrii.

După reamenajarea sa, Parcul Central ar urma să îşi recapete şi de­numirea de odinioară, adică Parcul Scudier, după numele fondatorului său, generalul Anton Scudier, coman­dant militar al Timişoarei în mo­mentul în care parcul a fost fondat, adică în 1860.

Print Friendly, PDF & Email