Realizarea Institutului Regional de Oncologie rămâne „în aer”

Ministerul Sănătății nu poate da nici măcar o dată aproximativă a eventualei demarări a lucrărilor

oncologie calea torontaluluiRăspunzând cu mare întârziere interpelării unui parlamentar timișean, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, evită să spună ceva concret în privința momentului demarării construcției Institutului Regional de Oncologie, promis de ani buni. Aceasta deși incidența cancerului la nivelul județului Timiș este una dintre cele mai ridicate din țară.

 

Nicio veste bună din partea Ministerului Sănătății

Atât de preocupat a fost Ministerul Sănătății de problema construcției In­stitutului Regional de Oncologie – in­ves­tiție promisă Timișului de ani buni –, încât nici nu s-a sinchisit să răspundă interpelărilor parlamentare făcute anul trecut. Astfel, după ce a ignorat com­plet două interpelări pe această temă, din iunie și septembrie 2013, abia în acest an, în ianuarie, ministrul Sănă­tății, Eugen Nicolăescu, a răspuns unei a treia interpelări pe această temă, fă­cu­te de deputatul P.D.-L. Cornel Sămărtinean.

Răspunsul nu lămurește însă mai nimic. După asigurările potrivit cărora realizarea Institutului Regional de Onco­­logie reprezintă un proiect prioritar al Ministerului Sănătății, Eugen Nico­lăescu a precizat ce se știa deja că Mi­nisterul a alocat în anul 2012 Direcției de Sănătate Publică Timiș suma de 850.000 de lei pentru realizarea docu­mentației tehnico-economică.

Mai departe, Ministerul Sănătății menționează că documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de in­vestiții Institutul Regional de Onco­logie Timișoara se aprobă de către Guvern, având o valoare mai mare de 30 de mi­lioane de lei, și că, „la această dată, do­cumentația tehnico-economică aferen­tă acestui obiectiv de investiții se află în faza de obținere a avizului Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Pu­blice de Interes Național de Locuințe”. După aceea, se va promova, nu se știe când, un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea acelorași indicatori tehnico-economici. Lucrurile rămân, însă, tot în aer. Ministerul Sănătății sus­ține că „se va putea cuprinde în progra­mele de investiții anuale ale Ministe­rului Sănătății obiectivul de investiții Institutul Regional de Oncologie Timi­șoa­ra, dar numai în condițiile în care finanțarea poate fi asigurată integral, în limitele de cheltuieli stabilite sau stra­tegiei fiscal-bugetare aprobate potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare”.

Cum însă, în ultimii ani, Timișul a fost cvasi-absent din lista de investiții finanțate de Guvern, este destul de clar că demararea propriu-zisă a acestei investiții nu va fi realizată în viitorul a­propiat. „În calitatea mea de deputat de Timiș, am depus un amendament la Legea bugetului de stat pentru anul 2014, prin care solicitam majorarea su­melor de echilibrare cu suma de 495.000.000 de lei pentru finanțarea unor lucrări de investiții a construcției Spitalului de Calea Torontalului – Institutul Regional de Oncologie Timișoara, construcție care se degradează pe zi ce trece. Amendamentul a fost respins în comi­sia de specialitate, cât și în plenul re­unit de majoritatea U.S.L.”, mențio­nează deputatul Cornel Sămărtinean.

Alte priorități au avut parte de finanțare în ultima vreme

Totuși, Ministerul Sănătății a găsit, anul trecut, resursele nece­sare pentru o astfel de investiție la Iași, arătând că Institutul Oncologic de acolo este prioritatea zero și precizând că pentru finalizarea și punerea lui în funcțiune a prevăzut 17,9 milioane de lei. Faptul că Minis­terul Sănătății a considerat Iașiul ca prioritate este ciudat, din perspec­tiva numărului de bolnavi de cancer aflați în evidențe. Conform Minis­terului Sănătății, dacă la Iași sunt în evidențe 9.537 de bolnavi de cancer, în Timiș, în momentul de față, sunt înregistrați 15.873 de bolnavi de cancer, numărul acestora fiind în creștere cu peste 500, de la an la an.

Print Friendly, PDF & Email