O poveste de succes începută în urmă cu peste 45 de ani

Produsele AEM ajung la milioane de oameni din întreaga lume

AEM-Timisoara-sediuTimişoara se mândreşte cu o societate comercială care îi face ei şi, în egală măsură, României numele cunoscut pe mai toate meridianele globului – din Europa până în Orientul Mijlociu, în Asia şi America de Sud. Este una dintre puţinele societăţi comerciale care, după privatizare, nu numai că şi-a păstrat profilul de activitate, dar a şi prosperat. O companie pe poarta căreia, în decursul a peste 45 de ani de existenţă, au intrat mii şi mii de oameni şi au ieşit milioane de aparate de măsurare pentru toate utilităţile.

 

AEM, un jucător mondial pe piaţa internaţională a aparatelor de măsurare

AEM 4  Foto AEMIstoria AEM SA – singura companie producătoare de mijloace de măsurare pentru energie electrică din ţară –, un furnizor cu tradiţie pe piaţa mondială a aparatelor de măsurare pentru toate utilităţile, a început la 1 mai 1970, dată la care, la Timişoara, era inaugurată FAEM.

Acum, AEM SA, o companie cu capital integral privat, are peste 1.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 63 de milioane de euro, raportată la anul 2014.

Produsele fabricate la Timişoara – contoare pentru măsurarea energiei electrice şi a gazului, corpuri pentru iluminatul stradal, sisteme de monitorizare şi informare pentru traficul rutier pe drumuri naţionale şi autostrăzi, echipamente mobile pentru semnale rutiere şi tabele electronice – sunt cunoscute în zeci de ţări din toată lumea, printre care Albania, Arabia Saudită, Austria, Columbia, Ecuador, Egipt, Franţa, Germania, Irak, Italia, India, Kuweit, Kazahstan, Liban, Nepal, Oman, Pakistan, Portugalia, Qatar, Republica Moldova, Siria, Sri Lanka, Suedia, Tunisia, Togo, Turcia şi Ungaria.

Ca parte esenţială a programului de satisfacere a nevoilor clienţilor, AEM a adoptat o politică proprie în domeniul calităţii. O politică generată de dorinţa de a fi la înălţimea aşteptările clienţilor şi la nivelul standardelor internaţionale.

Aşa se face că, din 1999 până în 2014, volumul investiţiilor s-a ridicat la peste 44 de milioane de euro. În perioada 2011 – 2012, valoarea investiţiilor a fost de 9,4 milioane de euro, din care fondurile europene au reprezentat 2,89 de milioane de euro. În ultimii doi ani, AEM a făcut noi investiţii în tehnologie de ultimă generaţie, în valoare de 4,3 milioane de euro.

În ultimii ani au fost achiziţionate utilaje şi linii automate pentru asamblarea contoarelor electronice şi de gaz, maşini de injecţie pentru execuţia componentelor din plastic, un neutralizator al apelor uzate care încorporează ultimele tehnologii în domeniu, scannere 3D, strunguri automate CNC, tehnologii inscripţionare cu laser, tehnologii de vopsire cu pulbere în câmp electrostatic, de acoperire galvanică, o linie de degresare de ultimă generaţie, un robot lipire cu ultrasunete, staţii de verificare a contoarelor de gaz SMART cu ultrasunete, staţii de calibrare a contoarelor CERM, utilaje de inspecţie optică automată, echipamente pentru teste climatice. De altfel, cea mai mare parte a investiţiilor, 68,69%, a mers în retehnologizare, spre cercetare şi dezvoltare mergând un procent  de 7,3%.

Un aspect foarte important, cu care puţine companii se pot lăuda, este acela că toate produsele, realizate conform normelor şi standardelor internaţionale, sunt proiectate şi dezvoltate în propriul departament de cercetare-dezvoltare al AEM SA, procesul de proiectare fiind rezultatul eforturilor cumulate ale unor specialişti de top.

Milioane de contoare, fabricate anual

AEM-2AEM SA oferă produse de ultimă generaţie pentru măsurarea energiei electrice, a gazului, corpuri pentru iluminatul stradal, echipamente pentru informarea traficului rutier şi sisteme de afişaj electronic, precum şi servicii aferente acestora.

Doar în 2014, AEM a fabricat peste două milioane de contoare: 1.150.000 de contoare electronice monofazate, contoare electronice trifazate – 230.000, contoare de gaz – 680.000, contoare electromecanice monofazate – 200.000 şi contoare electromecanice trifazate –100 k.

Faptul că produsele acestui brand se găsesc pe toate continentele, în zonele publice sau private, la sediile diverselor firme sau în casele oamenilor, dovedeşte că trec testul controlului calităţii, fiind apreciate de milioane de oameni.

O istorie de peste 45 de ani

AEM-41 mai 1970 – Era înfiinţată FAEM Timişoara, care avea ca obiectiv fabricaţia de aparate de măsurat mărimi electrice, tensiuni, intensităţi puteri, energie electrică şi aparate electrice de automatizări.

1972 – La FAEM se fabrica primul contor electric monofazat, fiind ulterior dezvoltată producţia de contoare de energie electrică, mono şi trifazate, diferite aparate electrice de tablou şi regulatoare.

1975 – La finalul anului erau în fabricaţie 88 de produse în peste 400 de variante.

1980 – 1990 – FAEM s-a situat pe primele locuri în clasamentele naţionale în industria electrotehnică. O mare parte din marfă pleca la export, existând contracte cu 24 de state, cei mai mari beneficiari externi fiind Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi URSS.

1989 – FAEM avea 5.200 de angajaţi.

1990 – IAEM s-a transformat în SC AEM SA.

1999 – SC AEM SA devine societate privatizată în care acţionar majoritar este SC Luxten Lighting SA.

2007 – SC AEM SA dobândeşte personalitate juridică deplină.

1999 – 2015 – Societatea a investit peste 48,3 de milioane de euro în retehnologizarea proceselor, cercetare, modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru cei 1.500 de angajaţi.

Print Friendly, PDF & Email