Wimbledon, cel mai prestigios turneu de tenis din lume (P)

Fascinantul turneu de la Wimbledon, ale cărui poveşti scrise de-a lungul timpului ne vor fascina şi peste foarte mulţi ani, este cel mai vechi turneu de tenis din lume şi, în mod sigur, cel mai faimos.

 

Încă de la înfiinţarea sa, în 1877, turneul a fost găzduit de clubul All England Lawn Tennis and Croquet din Wimbledon, Londra. Competiţia este programată în fiecare an, spre sfârşitul lui iunie – începutul lui iulie şi aliniază la start cele mai în formă staruri din elita tenisului mondial.

În pofida faptului că nu s-au ţinut turnee între anii 1915-1918 şi 1940-1945, din cauza celor două războaie mondiale, popularitatea jocului de tenis a continuat să crească. În anii 50 clubul s-a mutat de pe Worple Road pe Church Road, câştigând mult spaţiu în plus şi fiind modernizat, iar în 1967 evenimentul a intrat în istorie devenind prima transmisiune în culori realizată vreodată.

Spre deosebire de primele ediţii ale turneului de la Wimbledon, în care există doar competiţia Gentleman’s Singles (bărbaţi simplu), în prezent se joacă 4 turnee pentru juniori, 4 invitationale plus cele 5 principale: băieţi (simplu şi dublu), fete (simplu şi dublu)şi dublu mixt. Primele partide de dublu masculin şi femei au avut loc în anul 1884.

În afară de aprecierea şi faima obţinută de câştigători, până în anul 1968 nu s-au acordat premii în bani jucătorilor. Tot în acel an Clubul a acceptat să concureze şi jucători profesionişti. Evident, valoarea premiilor acordate în prezent este mult mai mare decât cea existentă la nivelul anului 1968. Iată un tabel comparativ cu sumele primite de câştigători în 3 ani de referinţă. Cuantumul premiilor este calculat în lire sterline (moneda naţională a Angliei).

 

Anul Simplu Baieti Dublu Baieti Simplu Femei Dublu Femei Dublu Mixt Premii Totale
1968 2.000 800 750 500 450 26.150
2011 1.100.000 250.000 1.100.000 250.000 92.000 14.600.000
2018 2.250.000 450.000 2.250.000 450.000 110.000 34.000.000

 

Diferenţe uriaşe, aşa cum puteţi constata, iar aici ar mai fi de adăugat că abia începând cu 2007 femeile au început să câştige sume egale cu cele încasate de bărbaţi. Sume importante au fost raportate şi la capitolul pariuri tenis 2018 pe perioada turneului, englezii fiind recunoscuţi pentru faptul că le place să parieze pe tenis, curse de cai, fotbal şi multe alte discipline sportive.

Din toate cele 4 turnee de Grand Şlam anuale, Wimbledon este singurul ce se mai dispută pe iarbă, acest aspect scoţând încă o dată în evidenţă importanţa tradiţiilor în cultura britanică. Că suprafaţa de joc, iarba oferă cel mai rapid joc de tenis, acest lucru nefiind pe placul tuturor, iar cel mai bun exemplu în acest sens este ediţia 2018, recent încheiată, în care s-au înregistrat o sumedenie de surprize, multe dintre vedete părăsind competiţia încă din primele tururi. În ceea ce priveşte suprafaţa de joc pe care se desfăşoară celelalte turnee, lucrurile stau în felul următor: Australian Open şi UŞ Open se joacă pe hard, iar French Open pe zgură.

Deşi s-au schimbat foarte multe lucruri de la prima ediţie a Turneului de la Wimbledon (1887), există încă tradiţii care se păstrează. Potrivit The All England Lawn Tennis Club, se pare că în fiecare an oaspeţii turneului consuma 28.000 de kilograme de căpşuni plus 7.000 de litri de smântână proaspătă, o porţie din amestecul magic costând 2.50 lire sterline. În plus, încă se ţine cont de codul vestimentar specific turneului, care obliga sportivii să se îmbrace în alb pe terenul de joc. De exemplu, jucătoarele sunt nevoite să poarte doar lenjerie albă sub fuste, iar Roger Federer a fost rugat în 2013 să-şi schimbe încălţămintea deoarece avea talpa portocalie.

Scrupulozitatea organizatorilor în ceea ce priveşte codul vestimentar şi suprafaţa de joc „bio” sunt doar două dintre motivele care fac din acest turneu unul cu adevărat unic, plasându-l pe locul 1 în topul celor mai prestigioase turnee de tenis.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro